Jurământul celor uitați

Capitolul 18

  Dimineața următoare fu trezită de zarva estompată de pereții camerei ei. Niciuna dintre cele două servitoare care dădură busna în dormitor nu îi răspunseră când le întrebă de motivul forfotei de afară. Se trezi trasă din pat, fără urmă de consimțământ, pieptănată și schimbată într-o rochie simplă în mai puțin de cinci minute.

  Odată îmbrâncită afară din cameră, nu îl luă mult să realizeze că palatul era în haos. Aruncă ocheade îngrijorate asupra fețelor nobiliare pe care și le amintea vag, invitați care acum erau percheziționați de către gărzile regale. Urmări mersul rapid al servitorilor, numărul mult mai mare decât de obicei ai gărzilor care patrulau întreg palatul, șoaptele nobililor din care prinsese doar cuvinte jignitoare la adresa felului în care sunt tratați.

   Ce zeilor se întâmplase?

–Unde mă duceți?, se adresă celor două femei din spatele ei când își întoarse ușor privirea spre ele.

  Nicio trăsătură nu trădară adevărul pe care îl cunoșteau cele două trimise. Își strânse mâinile în pumni și se opri, provocând ca cele două aproape să se lovească de ea. 

–Răspundeți-mi sau n-am de gând să mai fac vreun pas!

–Nu ne îngreunați situația, domnișoară!, o implorară.

–Unde mă duceți?, se repetă, pronunțând cuvintele apăsat.

  Cele două schimbară o privire între ele, apoi cea mai tânără se apropie de ea și vorbi pe un ton jos, pentru a nu fi auzite, deși ceva îi spunea că toată lumea știa deja.

– Xalgothieni au fost aseară în palat.

–Ce?, icni.

  Asta era...imposibil. Datorită balului, palatul fusese închis, iar invitații percheziționați la sânge, să nu mai spună de numărul gărzilor prezente.  
  Pe lângă asta, nu simțise aura vreunuia...

–Au...rănit pe cineva?, întrebă, așteptându-se la cel mai rău răspuns.

–Nu vă putem spune mai multe de atât, interveni cealaltă femeie, deci vă rugăm, urmați-ne!

  Inima aproape îi sări din piept când grăbi pasul spre locația indicată de cele două. Mintea îi sărea deja la cele mai teribile bănuieli. Puteau exista doar câteva motive pentru care Xalgothienii să se infiltreze în palat. Și se ruga din tot sufletul ca existența lui Saphine să nu fie unul dintre ele...

  Cele două femei își făcură loc prin mulțimea ce se strânsese în fața ușilor deschise ale sălii tronului din care putea auzi vocea ridicată a regelui, iar ea le urmă îndeaproape, încercând să înțeleagă ceva din marea de cuvinte aruncate în aer.

  Gărzile și-au coborât săbiile când le-au recunoscut pe cele două servitoare și o lăsară să pășească în încăperea colorată de lumina reflectată prin vitraliile din spatele tronului.
   Sala se întindea în fața ei, ocupată de-o parte și de alta de oaspeții cu rang mai înalt care participaseră la cele trei zile ale festivalului. Urmă covorul roșu până în fața celor două tronuri, din care conducătorii nici nu părură să o bage în seamă.
  Regele, mai răvășit decât de obicei, purta o conversație cu șeful gărzilor. Vocea îi suna foarte obosită, iar după nasturii cămeșii care nu erau prinși corespunzător, se întrebă cât de rapid o trase pe el în aceea dimineață.

  Inima îi trepidă de bucurie când o zări pe Saphine în dreptul tronurilor, arătând la fel de răvășită ca părinții săi. Era ca și cum trecuse printr-o noapte extrem de grea.
 
  Îi examină fiecare porțiune de piele vizibilă când se așeză în spatele ei, căutând orice urmă de vânătaie.