Intenţie Funestă [ Shounen Ai // Yaoi ]

CAPITOLUL III: A treia amintire

—— IULIE , 2006 ——

Până şi ultima picătură din lacrimile purei dimineţi se cutremurase, frangandu-se în nicăieri. Vacarmul alcătuit din sunete ascuţite puse accent pe tabloul văratic. Era doar o joacă de copii, era doar o încercare de a fi mai bun sau poate era pur şi simplu fără un motiv, o simplă greşeală. Urmările căzăturii erau în realitate cele ce continuau să frângă cerul cu miorlăieli subţiri de durere. Micul copil, plângând fără urmă de încetare, nici măcar nu avea curaj îndeajuns pentru a arunca o primă privire rănii sângerânde ce-i amprenta genunchiul firav. Nu numai el căzuse victimă neatenţiei, ci şi bicicleta pe care în urmă cu câteva minute o pedala avântat, însă strigătele nu plângeau după aceasta. Şi totuşi, după ce deja se lovise, de ce încă mai plângea? Să plângi pentru trecut nu-i răspunsul necazurilor. 

Din depărtare, se ivi o silueta copilărească, învăluită în luminile zilei de vara. Sufletul pur proaspăt apărut în peisaj îşi etala îngrijorarea, dorinţa de a-şi oferi mâna de ajutor. O ocheadă scurtă ar fi sesizat imediat culoarea neobişnuită a părului micuţului venit: tente superbe de violet ce completau podoaba vag brunetă, cât şi lungimea destul de mare a acestuia. Nu părea neobişnuit, doar special în ochii rănitului. Micuţul îi analiză scurt rana, afişându-şi destul de vizibil teama de sânge. 

- Ai...ai căzut? Cum? întrebă confuz acesta. Aiden se opri din plâns şi îi privi ochii mari, amestecaţi în non-culori. 

- Mhmmmm. Mă doare. Raaau de tot, se smiorcăi copilul. 

- Te ajut să te ridici. Vino cu mine acasă şi te voi bandaja, îşi arăta bunătatea celălalt, apucându-l de mâna pe căzutul de pe cărare. 

- Chiar? Îţi mulţumesc enorm! se lumină micul biciclist, conturându-şi un zâmbet. 

- Nu te-aş putea lăsa, spune străinul. Mmmm, nu cred că te pot căra cu bicicletă. Eu...nu mă descurc. Dar te pot lua în spate! Oh sau..sau...o rog şi pe sora mea şi te luăm împreună! 

- N-n-nu! Nu mă lăsa singur! Asta ai spus! se agăţa de hăinuţele subţiri ale celui din faţa ochilor săi. 

- Aşa este, scuză-mă, afirmă apoi nehotărâtul. Atunci...hmm... într-o clipită obrajii săi se pictaseră-n trandafiriu, după care îl prinse de coapsele învesmântate şi , printr-un elan scurt, îl poziţionă pe spatele său. Aiden nu părea să fie prea greu, era un puşti micuţ şi slab, pe când cel ce îi oferea companie era cu puţin mai înalt, însă nu îndeajuns de solid cât să-l care în spate pe albăstrel fără să gâfâie neîncetat. Se vedea prea clar că nu-i e uşor, însă nu putea să lase o persoană în urmă, sau asta lăsa să se creadă. 

- Uhmmm...sigur poţi face asta? îşi lasă Aiden capul pe umărul băiatului.

- Bineînţeles! foarte încrezător afirmă. Apropo, eu sunt Vance.

- Vance? îi pronunţă numele, zâmbind pe dată. Sunt Aiden!

Astfel îşi petrecuseră ei timpul pe drumuri, vorbind neîncetat şi cunoscându-se. Păreau a fi deja prieteni, poate chiar mai mult - cei mai buni prieteni . Casa lui Vance se dovedi a fi destul de aproape, asta scutindu-l pe băiat de prea mult chin cu atâtea kilograme în spate. Imediat ce intră în curtea frumos împodobită de felurite pete de culoare, o prezenţa înfuriată se afişa în pragul uşii, cerând explicaţii. 

- Ce tot faci? Cine este el? micuţa fată îşi interoga clona masculină. 

- Hehe. El e noul meu prieten. Aiden, ea este sora mea geamănă. îi fuseseră cuvintele. 

Aceste amintiri continuau să-i mişune prin minte. 

—— NOIEMBRIE , 2015 ——

Atât de multe momente alături de Vance, atât de mulţi ani lăsaţi în urmă, atâta durere ar fi simţit Aiden dacă previziunile tabloului ar fi fost reale. Durere, chin, suferinta - sentimente apăsătoare de care el fusese ferit, cu care nu se intersectase vreodată şi ale căror menţionare nu o mai dorea. Era pur şi simplu împlinit, era uşurat de regăsirea ochilor străvezi cu care se obişnuise încă din copilărie. Nu se îndura să arunce vreo vorba, de teamă să nu-l trezească pe adormit, astfel că s-a rezumat strict la gesturi. Manevrandu-şi trupul epuizat spre pat, se aşeză în genunchi, în faţa acestuia . A zâmbit, trecându-şi scurt degetele prin părul lui Vance. Nu putea decât să-i contempleze frumuseţea şi să se bucure că nu şi-a pierdut dragul prieten.