Sacrificiul

Capitolul 9. Zbucium individual

― A trecut ceva timp tată, spun mângâindu-i chipul absent.

          Mă țintește cu privirea preț de o clipă, apoi se ferește de atingerea mea. Atitudinea lui nu mă miră, dar totuși mă doare... Aștept un răspuns sau măcar o reacție din partea lui, dar tot ce capăt este indiferentă. Privirea analizează cu atenție voma de pe dală ca și cum s-ar dovedi a fii cea mai mare carte de filosofie. Oftez și mă îndrept spre un colț al carceri unde se află o găleată cu apă sfințită și o cârpă. Le apuc cu hotărâre și revin lângă el. Încep să curăț prima dată balta pe care o admiră. Schimb apa apoi îl dezbrac de flendure. Supunerea de care dă dovadă îmi mângâie inima cu toate că știu că nu reprezint mai mult decât o slugă pentru el. Îi spăl trupul mârșav și-i tratez cu leacuri rănile, apoi le bandajez cu grijă înainte să-l îmbrac cu haine din matase celestă. Vărs în scurgere apa murdară apoi iau un pieptene și o foarfecă pentru ai îmblânzi capilară. După ce termin procesul de înfrumusețare îl hrănesc cu forța ca să nu moară de foame. Dau să mă îndepărtez de el dar hainele îmi sunt prinse în mâna sa.

― Ferno, rostește șoptit în timp ce ridică privirea într-a mea.

          Inima îmi bate a speranță. Lacrimile mi se acumulează în ochii. Sfâșiat de emoții nefamiliare cad la picioarele sale, iar tot ce reușesc să fac este să plâng cu disperare. Lacrimile îmi sunt șterse cu blândețe de el. În ce fel de vrajă demonică am mai căzut... Nu poate fi real! Trebuie să fie o iluzie nenorocită. Nu ma mai atins de aproape două deceni. Nici toleranță nu am primit vreodată, de alinare nici să nu pomenim. Pare prea incredibil să nu fie o plăsmuire a minții mele de copil. Oricum este vreau să mă pierd în ea pentru o eternitate și încă un pic.

― Am nevoie de tine, rostesc printre sughițuri.

― Știu, spune cu ochii limpezi.

― Boala ce zace în noi o va cuprinde și pe ea. Dacă cedez și mă las pradă morți, pentru a scăpa de suferință. Nu mai am poțiuni care să-mi țină sinele droid, iar foamea pentru sânge celes nu voi putea să o suprim.

― Nu am știut de boala pe care o porți.

― Am încercat să-ți spun, dar slugile bunici o aveau pe mama și mi-au întunecat mintea făcându-mă să cred că tu ești cel care ma blestemat cu această nenorocire.

― Ai suferit singur în acest chin meschin. Nici nu am cuvinte să-mi pot exprima durerea și furia pentru că am fost atât de credul să mă încred în mama. Am crezut că ura a izvorât din gelozie. Nu mi-am imaginat niciodată că în tine zace un astfel de blestem! Tremurul din glasul lui este urmat de o ploaie de lacrimi.

― M-am obișnuit să fiu doar un pion de sacrificiu, dar cel mai important lucru este să-mi salvez sora. Din cauza manipulări Vrăjitoarei, îi ea zace adormit acest blestem care crește de pe-o zi pe alta, iar fără conexiunea dintre suflete pereche nu va putea să rupă boala. Vreau să mor știind-o bine pe ea, fiindcă știu că eu nu o să mă pot salva! spun ridicându-mă în picioare stăpân pe propriile emoții. Am nevoie de cartea cu leacuri, continui supus.

― Legendele spun că aceasta doarme alături de cea de-a treia moștenitoare. Nu știu cum ai putea să pui mâna pe ea sau dacă este o copie în Rai, rostește gânditor.

        Dau să rostesc ceva, dar sunetul mi-e acoperit de țipătul barierei. Pielea mă furnică, iar sufletul îmi încremenește între dinți de teamă. Îmi ațintesc privirea pe ușa vrăjită, așteptând să inima cât un purice explozia acesteia. Trece o secundă. Trec două. Trec trei, iar liniștea ce lăsase între noi nu este întreruptă de nimeni, dar anxietatea din mine nu calmează.

― Crezi că îl puteai ascunde pentru o veșnicie? rostește un glas străin în urechea mea stângă.

          Încremenesc pentru o secundă, dar un urlet animalic mă aduce în simțiri. Mă întorc la tata. Răsuflu ușurat când văd că nu el este cel ce suferă și fantasma Vrăjitoarei, care zace imobilizată în lanțurile sfințite cu lacrimi de unicorni.

― Nu pentru o veșnicie, dar cât să te pot captura pe tine, bunico! rostesc satisfăcut. Chiar dacă ai pătruns aici doar cu centrul tău de energie, este suficient cât să-ți întârzii planurile de a-mi ucide sora.

― Crezi că acel înger nenorocit o să-i pese de faptul că te sacrifici pentru ea? Ești la fel de visător ca întotdeauna, copil prost! scuipă cu ură cuvintele printre dinții încleștați.

― Am învățat de mic că sunt antagonistul în această viață, dar nu voi fii niciodată sclavul tău, bunico! spun furios în timp ce creez lanțuri de foc care să fortifice capcana ei. Mulțumesc tată, pentru lămurire, spun încet înainte să mă aprind ca să pătrund pe Pământ.