Kali (Call of Darkness)

Cap I. Privirea/ part I.

  "Povestea este complet fictivă și nu pretinde a fi corecta din punct de vedere istoric "
______________________________________
  

   Mintea i-a fost copleșită de spaima.
Urletul a zeci de oameni a umplut încăperea. Ei au scandat cuvinte într-o limbă veche in timp ce îndeplineau un ritual și făceau plecăciuni adânci în fața uriașei statui ,reprezentată dansând .
   Flăcările pâlpâiau pe torțe,aruncând umbre înfricoșătoare pe pereții umezi. Era dansul morții...Inevitabilă. Lenta. Dezolantă.

X:Dati-mi drumul ! Doamne cu ce am greșit ?!

  O umbră s-a îndreptat domol spre el. De sub gluga sclipeau doi ochii ,plini de nebunie și cruzime

Necunoscutul: .  .  .

  Privirea îi era intensa și avidă.

Necunoscutul: Liniște! Oare așa se întâlnește moartea ? Accept-o. Accept-o cu smerenie și demnitate!

   Mai multe mâini l-au aruncat pe bărbat la picioarele Necunoscutului. El se apleacă deasupra martirului ,cu buzele întinse într-un zâmbet.
  Era ceva înspăimântător in acest rânjet, ceva ce l-a făcut pe bărbat să-și plece capul și să izbucnească în plâns.
   Abia acum și-a dat seama că moartea lui era inevitabila. Metalul neted a sclipit in mana Necunoscutului. El a ridicat pumnul ,ținând cuțitul.

Necunoscutul: Ia-l! Ia-l, o, Preamăreațo!

  Stropi stacoji au împroșcat pereții și statuia masivă. S-a auzit un tipat puternic în camera.
  Corul vocilor a început să cante mai tare. Umbrele și-au continuat dansul. Apoi a fost doar întuneric. . . Și un râs de femeie.

                Calcutta 1980

   Am deschis brusc ochii și m-am cutremurat.

Amala: ?

  M-am uitat agitata in jur, încercând să-mi dau seama ce sa întâmplat.
  Îmi bâzâie capul, de parcă m-am lovit. Era arșiță, soarele parjolea fara milă.

  Dar eram întinsă sub o copertina ,adăpostită de razele soarelui. In jur era multa zarva, dar mulțimea de oameni nu mă bagă în seamă.
   Un bărbat s-a aplecat deasupra mea, privindu-mă cu atenție.
Am tresărit de spaima, amintindu-mi  umbra din visul meu ? Ce-a fost asta ?
   De frica ,am amuțit și am sărit înapoi ,lipindu-mi spatele de niste cutii.
Bărbatul și-a ridicat surprins sprâncenele, dar a rămas calm.

Bărbatul: . . .

  Stand încremenită pe loc , mi-am ridicat ochii spre chipul lui. El s-a încruntat, fiind nedumerit. Privirile nu s-au întâlnit.

Bărbatul: . . .

Oftând ușurată mi-am dat seama că el e cu totul alta persoană. Expresia feței îi era calmă, iar ochii cenușii și reci erau neprihăniți.
  Cenușii . . . Nu e din India.

Bărbatul: Amala Khan ?

Vorbea engleza.

Amala: Da . . .

   Vocea mea era răgușită și nesigură. Mi-am dres glasul, încercând să mă scol in picioare.

Amala: Da ,eu sunt . . .

  Bărbatul s-a apropiat imediat și luandu-ma ușor de cat m-a ajutat să mă ridic.

Bărbatul: Aveți grijă. V-ați lovit când v-ați pierdut cunoștința
Amala: Am leșinat . . . ?
Bărbatul: Da. Nu vă amintiți? Veneam după dvs. cand v-am văzut leșinând. Negustorul s-a speriat rău. Nu știu dacă s-a speriat pentru dvs. sau pentru că nu veți cumpăra nimic.