Poezii

Baladă

Prima dată...
când mi-e sufletul un zâmbet
și doar trupul mi-e zdrobit
este vânăt, îmi e frig
înăuntru eu simt pace.
Port cu demnitate rana
Ce din mine-ncet s-a scurs
Și s-a imprimat pe brațe
M-au durut și nu ți-am spus
Când stăteam cu ele-ntinse
așteptând să te apropii
m-ai zărit și-ai alergat
să te-mbrățişezi cu plopii.
Am tăcut, dar altă dată
când în ochi tu mă priveai
irisul mi-l sfărâmai
și -ai făcut cordon de sare
să te pot plânge-n cristale.
Și mi-ai spus să-mi fac inele
brățări mii și coliere,
Să-mi adun dorul de tine.
Iar de vei vedea vreodată
Hoinărind pe străzi o fată
Încărcată de cristale,
Să îți poți cere iertare.
Dup-o lungă așteptare
Trupu-mi tot era din sare.
Pieptul mi se înroșea
Inima mi-o măcina.
Și cu ochii în pământ
Era gata să mă frâng.
Cu un deget sub bărbie,
Mi-ai dat să gust apă vie
Și atunci am realizat
C-ai văzut pe străzi o fată
De podoabe încărcată.
Ochii s-au înseninat
Sufletul mi-ai bucurat
În genunchi te-ai așezat
Și trupul mi-ai curățat.
Au rămas în schimb doar semne:
Vinete pete pe piele,
Dar în suflet mi-ai pus soare,
Lumina mea călătoare.