2.13. Obiecte vestimentare

0 0 0
                                    

Obiectele vestimentare – cele mai uzuale cadouri, astfel că au intrat în sfera cadourilor clasice (aproape mereu, în filmele de Crăciun, bunicii dăruiesc nepoților pulovere lucrate manual, cu specific de sărbătoare, arătându-se grija și iubirea). Era și normal ca asemenea obiecte să constituie un clasic, având în vedere că ele prezintă un grad ridicat de utilitate, iar magazinele și buticurile de haine împânzesc orice loc pe care îl vizităm. Deci, obiectele vestimentare reprezintă un cadou universal, ce poate fi dăruit oricui (însă, nu uita, dacă optezi pentru niște obiecte care necesită cunoașterea mărimii, asigură-te că o știi, întrucât un cadou constând într-o piesă vestimentară necorespunzătoare mărimii poate deveni un cadou eșuat).

Cum este vorba despre un cadou de Crăciun, aș sugera să se aleagă piesele vestimentare specifice sezonului rece (lâna la putere!). Dacă nu ești sigur de mărimi, alege să mergi la sigur cu ceva la care mărimea nu contează. Și ai de unde alege: fulare/eșarfe (sunt numeroase modele, dar încearcă să alegi ceva care s-ar potrivi stilului persoanei respective sau chiar paletei de culori pe care obișnuiește să le aleagă în vestimentație); fesuri/căciuli (dar dacă nu pare genul care ar purta așa ceva, reorientează-te spre altceva); mănuși (ceva călduros și practic); ciorapi/șosete (aici ai putea chiar alege ceva foarte amuzant, specific sărbătorilor, ori ai putea merge pe clasic – niște șosete de lână foarte călduroase); cravate/papioane (doar dacă știi că poartă astfel de accesorii și, dacă vrei să stârnești hohote de râs, alege un model haios de sărbători); pijamale (dar să nu uita de mărime, în rest, niște pijamale festive cred că ar aduce niște zâmbete, chiar dacă ar fi puțin mai largi ori mai strâmte). Și inspirația alegerii obiectelor vestimentare (fie că sunt cele la care mărimea nu contează, fie că sunt celelalte – pulovere, bluze, cămăși, geci, pantaloni, blugi etc.) o poți colecta doar analizând oferta magazinelor de specialitate (specialitatea îmbrăcăminte).

Pe lângă un ambalajdrăguț și alegerea proprie a obiectului vestimentar cu rolul de cadou (eventualchiar o personalizare sau chiar o haină realizată de tine, dacă ai abilitățilenecesare), foarte multe lucruri de a-l scote din generic, nu prea ar fi. Specificitatea(ingeniozitatea) ar putea veni din adăugarea și altor elemente ori a unuibilețel. Creativitatea ți-o poate oferi poate chiar piesa aleasă drept cadou(eventual o împăturire a unei bluze sub forma de lebădă, ascunderea unui obiectmic în buzunare).


Cadoul perfect? sau Idei de cadouri de CrăciunWhere stories live. Discover now