Curierul
- Acum hai să vorbim.
Ma simt ca un gunoi. Gunoi împuțit care a rănit-o pe femeia visurilor lui. O am în minte de atat de mult timp și acum când o am, mi-e frică să mă întorc și să o văd rănită. Pentru ca am ranit-o. Știu asta. Chiar dacă a avut orgasm, asta nu înseamnă că i-a plăcut modul în care am tratat-o. Ca pe o femeie ușoară, la naiba sa ma ia.
Dar numai gândul ca s-ar putea gândi la altul... eu trebuie sa plec, ea rămâne singură, fără sex -care este evident ca ii place atât de mult-, fără sa fi stabilit problema sponsorului pe care îl caută... mi-am pierdut mințile...
- Ce dracu să mai vorbim.
Se aude din spatele meu și înghit în sec. Asta e! S-a dus. Nu ma mai vrea. Am gafat-o rau de tot. Las nasturele de la blugi, pe care l-am închis și deschis de câteva zeci de ori, îmi fac curaj, și ma întorc. Am nevoie de un loc-de-dat-cu-capul...
Este îmbrăcată, sta cu coatele pe blatul de bucătărie, ridica din sprâncene la mine și face câteva linii imaginare cu un deget. Vrea sa para stăpâna pe ea, dar e răvășită. Futu-i.
Curaj prostule.
Deschid un sertar, iau plicul, îl cântăresc în mână gândind ce as putea sa-i spun, admir tavanul o secunda și ma întorc. I-l pun în fata și ma duc la frigider.
- E al tău!
Este liniște dar se aude foșnetul plicului si al banilor. Nu știu dacă este doar imaginația mea sau o aud cu adevărat cum își tine respirația. Am atât de multe în minte, dar nu stiu ce sa spun. Cu ce sa încep.
- Îhâm. Este pentru toate partidele de pana acum, sau doar pentru asta? Mai stau o tura, parca n-a fost chiar atât de rău dacă ma gândesc mai bine. Și dacă pui problema asa.
Îmi vine sa râd ca prostul, dar știu ca mai mult rău as face. Ironia ei ma face sa uit ca am rănit-o și sa o fac din nou. Doar ca în alt mod. Ceva care n-ar lasă-o sa vorbească...
Ma întorc si-i dau și ei o sticla de apa.
- Nici una, nici alta.
- Mai vrei?!! Se rezolva! Acum?
O privesc în ochi, deși mi-e greu. Dacă ar auzi-o cineva ar spune ca vorbește serios, dar dacă ar vede-o...ar lua-o la fuga. Ignor totul și aleg sa vorbesc.
- Trebuie sa plec. Trebuia sa plec. Sa fiu ieșit din țară la ora asta... Și vreau sa fie lucrurile clare între noi, sa pot sa ma concentrez pe ce am de făcut. Nu vreau sa...
- Ce lucruri? Asa stau lucrurile? Astea-s lucruri?
Flutura plicul prin fata mea și am impresia ca o sa mi-l dea în cap. Vrea bani iar eu ii am. Și-n plus o vreau pe ea. Dacă trebuie sa fie banii mei, pentru ea, asa va fi. Doar ca nu trebuie sa știe cât o vreau...
- Cautai un sponsor când ne-am întâlnit. Corect?
Deschide gura, o închide și pare sa-i pice fisa. Vezi ca ne înțelegem, iubita mea?
- Pion. Am zis pion. Și nu vei fi tu acela.
Da sa plece și o prin de braț. Vorbesc în spatele ei... nu pot sa o pierd.
- Oricum l-ai numi, tot aia e. Un mos libidinos care ar vrea sa profite de tine. Însurat. Cu nepoți, copii, nevasta și multe amante. Cu fantezii scârboase.
- Taci naibii.
- Pentru mine ești doar tu. Eu nu sunt sponsorul tău...
- Pion am zis.
- Pion. Nu ești amanta mea, ești iubita mea. Încercăm sa ne cunoaștem mai bine... Putem face orice în văzut lumii. Sa ne ținem de mână pe strada. Sa mergem la restaurant seara de seara. Sa mergem la mama ta, oricând vrei. Sa stam împreună. Sa ne mutăm împreună. Pentru tine am închiriat apartamentul asta. Pentru noi. Cu gândul la tine...
- Nu pot să-ți iau banii...
Tonul ei s-a inmuiat puțin și profit. O lipesc cu spatele de pieptul meu și o mângâi pe mâini. Dar tot pare ca ar vrea sa plece.
- Nu mi-i iei. Ti-i dau eu. Pentru nimic. Pentru visul tău. Oricum sunt ai tai.
Caut plicul cu o mână, îl îndoi și ii bag în buzunarul de la spate al blugilor ei.
- Cauta un spațiu de închiriat pana vin eu. Și demarează actele. Sau folosește-i cum vrei. Sunt ai tai.
Si banii și eu. Și eu sunt al tău, dar nu-mi pot lasa inima în mână ta, după doar o săptămână.
Îmi sprijin obrazul pe creștetul ei și ii inspir parfumul. Nu vreau sa îl pierd. Sa o pierd pe ea. Cu totul. Cu parfumul ei, nebunii, vise, gura mare... o vreau asa cum e. Nu-i perfectă, dar o vreau asa.
- Spune da.
Las palmele mai jos pe bratele ei și ne unim degetele. Simt ca așa-i și relația noastră. Ea cu spatele, mereu cu spatele, parca să-mi evite privirea, eu întors cu totul spre el. Deschis.
Daca as avea mai mult timp... Ma bate gândul sa nu mai plec, dar... odată si odată tot o voi face. Și trebuie sa am încredere, sa fie totul clar. Asta-i meseria mea.
- Totul va fi ca și pana acum. Nu se schimba nimic între noi, iar asta este prima și ultima discuție pe care o avem pe acest subiect.
Oftează.
- Eu sunt iubitul tău și tu iubita mea. Încercăm sa formam un cuplu. Visul tău va fi și visul meu. Îl construim împreună. Nu-mi datorezi nimic pe termen lung. Nici acum. Nu fac asta ca să te oblig la ceva. Tot ce-mi doresc e sa încercăm...
Respira precipitat. Nu spune nimic și asta cred ca e de bine. Cel puțin nu spune 'nu'.
Ma simt atat de disperat. Nu știu ce cuvinte ar trebui sa folosesc ca să o conving ca am intenții bune. Nu vreau sa se simtă obligata într-un fel sau să-și schimbe comportamentul.
- Lasă-mă sa plec.
Se îndepărtează de mine, pleaca din bratele mele, iese pe hol, are un mic blocaj...
- Te duc...
- Singura. Plec singura. Te rog
Isi aduna geaca după jos, geanta și iese din casa, fără a privi în urma ei și poate e mai bine ca nu o face.
Ia spuneți fetele, cum vi se pare? Când vreți sa mai stiti ce gândește Curierul nostru, doar spuneti😁
Spor la citit 😘😘😘
