Jurnalul Meu de Vise

2 - România Nouă

Totul a început așa: veneam cu mașina dintr-o excursie, eram mai mulți în mașină: eu, fratele meu Adi și alte persoane pe care nu le cunosc. Conducea un băiat blond cu ochelari parcă și Adi era în dreapta. Eu eram în spate cu o copilă și o femeie mai grasă care avea o vestă neagră și lungă pe ea.

Pe drum am întâlnit un bătrân care abea mergea, era în pijamale și era derutat. L-am luat cu mașina și am mers mai departe.

Peste ceva timp am oprit la casa lui, cred că era un drum de munte. Femeia din mașină a coborât să îl conducă în curte dar când să se apropie de ușă bătrânul, s-a dezechilibrat de parcă primise o palmă, deși lângă el nu era nimeni. Se întâmpla ceva ciudat cu el. Nu știam ce se întâmplă așa că am zis să încuie ușile mașinii, dar portbagajul nu se încuia. Adi a ieșit să îl închidă, deja ceva nu era in regulă și ne era frică. A închis portbagajul și a urcat înapoi în mașină. Am decis să plecăm cât mai repede doar noi 4 așa că a accelerat și am pornit. Nu știam ce se întâmplase.

Am ajuns înapoi în zona orașului dar și acolo parcă oamenii se purtau ciudat, aveau un zâmbet aiurit pe față, unii păreau drogați.

Am coborât din mașină și am văzut un fel de leu maro lângă o bordură și vroiam să îl mângâiem, dar dintr-o dată i s-a schimbat blana în negru și și-a arătat colții așa că am început toți 4 să fugim, am luat-o pe străzi și apoi spre un subsol cu multe coridoare și uși. Eu am zis să intrăm într-o cameră, am deschis ușa dar ei nu m-au auzit. Eu deja intrasem acolo pentru că venea acea creatură după noi și am închis repede ușa. De aici eram singură.

Am continuat să merg prin acele subsoluri, la un moment dat părea un subsol de spital, dar am reușit să ies afară la șosea. Oamenii păreau ciudați parcă era în aer un virus, chiar și senzația din jur te făcea să îți dai seama că ceva nu e în regulă. Pe drumuri puteai să găsești niște biluțe colorate, cu o textură ca de  aluat. Oamenii le adunau, chiar și de prin bălți și ziceau că le poți mânca așa sau să le gătești cum vrei. Am presupus că acele bile colorate pe care nu le văzusem niciodată înainte au ceva ca un drog în ele. Dar ce se întâmplase cu bătrânul de mai devreme a fost ceva diferit, simțeam că în jurul nostru, al mașinii, erau ceva creaturi pe care nu le puteam vedea, de aceea am plecat imediat.

Am decis să îi dau un mesaj lui Adi să aflu pe unde este, ca să îl caut. Mi-a scris că era într-un loc care acum se numea România Nouă. Deci eu mă aflam în România Veche. Am început să umblu pe străzi și încercam să par și eu ca ceilalți oameni ca să nu dea de bănuit. Am adunat bile de aluat galben și o femeie îmi zicea că le pot prăji și au gust de cartofi prăjiți. Am ascultat ce zicea, deși îmi era și puțin frică de ea, după care am plecat mai departe. Aveam un ghiozdan mare în spate acum.

Am ajuns într-un subsol din nou, iar la capătul lui începea să fie gheață și să se micșoreze ieșirea. A trebuit să mă târăsc ca să ajung la capăt, pe unde am ieșit. Aici era un bărbat tânăr, brunet și cu barbă care îți dădea un bilet ca să poți intra în România Nouă. Parcă era un fel de graniță, pentru că erau foarte mulți oameni acolo, dar se auzea și muzică, ceea ce la început m-a făcut să cred că era o petrecere. Toată senzația era ciudată și oamenii păreau dubioși. Aici toți păreau drogați, din altă lume, nu pot să explic altfel, dar era clar că România fusese atinsă de un virus, era parcă o pandemie, dar se și simțea ca și cum erau fantome sau ceva prin aer. Am plătit biletul și am plecat să îl caut pe Adi. Eram undeva deasupra pe un deal și se vedeau munți în depărtare cu zăpadă, dar am coborât spre oraș. In oraș am văzut acel leu negru care se comporta normal printre oameni, dar nu eram curioasă să mă apropii.

Am intrat într-un local unde părea că e și petrecere dar și circ. Era o scenă și mai sus o platformă. Nu știu de ce m-am dus și am început să fac demonstrații acolo. De pe scenă mă lăsam în jos și săream în sus tocmai pe platformă dar și cu o rotire în aer, cum fac acrobații, apoi de sus săream pe o bară și făceam rotire, parcă eram gimnastă olimpică. Oamenii se uitau la mine pur și simplu pentru că de asta erau acolo, ca să se distreze, fiecare în felul lui, toți erau ciudați și nimeni nu te judeca pentru nimic. Oricum părea că fiecare e în lumea lui și nici nu îi vede pe ceilalți, dar se distrau toți și pe străzi parcă erau toți fericiți.

Eh treaba nasoală este că acum a apărut leul negru aici și m-a văzut. A venit rapid spre platforma pe care stăteam eu, era cam la 5 m înălțime față de sol presupun, dar el a sărit și s-a agățat de marginea platformei. Atunci am observat ce gheare lungi și groase are, și colții fioroși. Avea un chip oarecum uman, ca și cum era un om transformat în creatura asta. Dar mă privea cu ură parcă și ii curgeau balele, așa că l-am lovit peste labe ca să cadă de pe platformă și am sărit și eu. Am ieșit din încăperea aceea și am tras ușa în urma mea, care a rămas totuși între-deschisă. Mă uitam cu groază să nu vină creatura, deoarece pe un pervaz chiar lângă ușă am găsit un pachet de gume de mestecat numerotat până la 10 (avea 10 bucăți de gumă așezate ca pastilele gen, fiecare în compartimentul ei sigilată) doar că 2 erau desfăcute și pentru restul îți trebuia un cod  ca să le desfaci. Scria pe ele că sunt bune pentru alergat, că îți dau viteză, ceea ce îmi trebuia mie acum. Am luat-o pe prima, era o gumă destul de mare. Și am început să alerg pe coridor, dar tocmai venea leul negru în spatele meu, cu privirea fioroasă și bale, de parcă vroia să mă muște, se apropia de mine ... și m-am trezit ... cu o părere de rău că nu am reușit să îl găsesc pe Adi și pe nimeni cunoscut.

In concluzie cred că acel leu care și-a schimbat blana din maro în negru, contactase virusul și simțea oamenii care erau sănătoși încă, de aceea încerca să mă muște doar pe mine și cu restul se purta normal. Nu știu cum a reușit și el să ajungă din România Veche în cea Nouă, sau poate erau mai multe creaturi din astea peste tot. Poate ele au adus virusul, deși era ceva ciudat și cu bilele colorate (galbene, albastre, roșii) pe care le găseai pe drumuri și oamenii le mâncau. Cred că le aducea ploaia, pentru că mereu parcă era umed pe străzi și ele creșteau și în bălți. Ciudat este faptul că oamenii nu mureau de la virus sau de la bilele alea, ci mai degrabă trăiau toți mai fericiți, mai aerieni, fără sens și fără judecată parcă, ca și cum erau drogați, dar nu mureau ! Doar bătrânul cred că a murit, probabil fantomele pe care le simțeam în aer îi lua pe cei bolnavi sau bătrâni, pentru că ei clar nu se mai puteau distra.