Norocul Diavolului

CAPITOLUL 12

O porni înapoi cu pași repezi. Se opri, întrebându-se dacă nu cumva cotise aici. O făcu oricum, pentru că trebuia să cotească la un moment dat. Dar locul nu semăna cu zona pe care o apucase. Nu vedea nicăieri magazinele și, cu atât mai puțin, nu auzea cerșetorul. Zona era complet pustie. Sau așa crezu ea până când auzi glasul unui bebeluș, un scâncet de foame sau de frig.

—Te-ai rătăcit?

Lisa se întoarse spre bărbatul care ținea în brațele sale un copil înfofolit. Ochii aceștuia erau bruni, precum părul său. Nu era înalt, dar avea pe chip un zâmbet diavolesc.

—Nu, spuse ea.

Și plecă, încercând să pună distanță între ea și bărbatul ciudat. Nu merse prea mult timp, pentru că două matahale se înfățișară înaintea ei. Era înconjurată, își dădu seama.

—Eu sunt Bell și mi-ar plăcea să te ajut, îi zise bărbatul. În schimbul unui preț...

Mâna i se încleștă pe punguța cu bani din buzunar.

—Nu am nimic la mine, îi spuse simplu.

—Și cu coșul ce făceai?

La naiba, bărbatul acesta, Bell, părea mai inteligent decât lăsa să se înțeleagă. Trebuia să acționeze rapid dacă nu voia să fie prădată, poate violată și ucisă. Chiar și dacă nu murea, simplul fapt că îi era datoare lui Damon Carter cu o sumă considerabilă, poate încă vreo douăzeci de ani, o speria. Prin urmare, Lisa o rupse la fugă. Nămeții erau mari, hainele de pe ea grele, rănile încă nevindecate o dureau cu fiecare pas pe care îl făcea. Gâfâi și căzu, observându-l pe Bell cum rânjește înaintea ei:

—Banii sau viața, fato?

Și Lisa înghiți în sec. Dacă rămânea fără bani... Ar fi slujit la Damon Carter pentru totdeauna. Nu ar fi fost niciodată liberă. Nu putea să aleagă să-și salveze viața, pentru că nu ar fi existat o viață după acel moment. Astfel, strângând stoică din săculeț, alese banii. Urma să lupte pentru fiecare șiling.

***

Damon se pregătea să-și mănânce cina, friptură, cartofi copți în unt, chifle proaspete, prăjituri și băutură fină, gândindu-se că în seara aceasta nimic nu avea să meargă prost, nu pentru el. Coborâse mai devreme în salon, observase că totul mergea foarte bine. Ca în fiecare an, clubul era plin. Privi culoarea de ambră a băuturii, amintindu-și chiar el de anii din copilărie când tatăl lui prefera să parieze totul în loc să pună o pâine pe masă, pentru că, zicea el, avea un noroc dublu în seara noului an. Era doar o scuză dublă pentru a-și tripla datoriile. Oftă și își frecă fața. Nu credea că urma să scape de coșmarurile care îi îngreunau nopțile. Bătăile, certurile, foamea constantă de care nu se putea lipsi nici acum...

La somnul lui tulburat contribuia și Lisa Pomery, servitoarea de care nu avea, de fapt, nevoie. Devil's Luck se bucura de un personal suficient și competent, iar apoi venea Lisa, femeia pe care nu voia să recunoască neapărat că o dorește, femeia care era un ghimp în coasta lui și care cel mai probabil avea să sfârșească în patul său. Damon știa cum mergeau lucrurile și știa foarte bine că obșinea tot ce voia. Și o voia pe ea, în genunchi, la fel de doritoare ca el. Și tocmai aici era problema: Lisa era și mai încăpățânată decât el și nu avea să recunoască atât de ușor ceea ce trupul ei deja declarase.

Spera doar că își primise pedeapsa, că avea să o vadă venind la el, implorând pentru o bucățică din vita din farfuria sa, pentru o părticică din patul lui încălzit. Spera și aștepta asta plin de entuziasm, el și erecția lui.