Sacrificiul

Capitolul 2. Atingeri

— Micuțo, era și timpul! spune râzând în hohote. Confuză mă uit în continuare la ea ca la felul cinci, fără să pot asimila informația. Mă bucur că ai procedat așa, chiar aveau nevoie de o lecție. Ești o copilă minunată și nu trebuie să uiți asta niciodată indiferent de cine ar spune contrariul. După cum știi prea bine, eu am ucis pentru tine și aș fi în stare să fac acest lucru pentru orice persoană din această familie, spune zâmbind.

— Dar puteam să ucid, pentru că nu m-am putut controla...

— Doar pentru că ai fost provocată în cel mai josnic mod. Eu nu m-am atins de nici un fir de păr din capul lor, doar pentru că nu ai dorit niciodată să ripostezi în fața acelor scursuri..., spune cu un mârâit între dinții.

— Nu ești supărată? spun încet cu ochii în pardoseală.

— Nici de cum, defapt sunt mândră de faptul că ți-ai găsit curajul să ripostezi acelor bătăușe.

— Mulțumesc, spun cu un zâmbet timid spre ea.

— Un lucru trebuie să ții minte, spune în timp ce se așează la birou. În toate cele trei lumi, bullying-ul trebuie pedepsit pentru ca să nu se mai repete, deoarece cei mai mulți bătăuși nu se așteaptă niciodată ca victima să riposteze și mai ales să-și ia bătaie.

— Violența nu e bună, dar uneori necesară pentru a face un bine mai mare.

— Exact. Acum poți pleca, spune zâmbind.

— Voi merge la Sanctuar, dacă nu te deranjează.

— Ți-am mai repetat, este la fel de mult casa mea cât este și a ta. Sper că cântecul ei să-ți protejeze somnul de visul ce te macină de atâtea săptămâni...

      Îi fac cu ochiul și plec din biroul ei. Mă îndrept țintă către dormitorul meu ca să mă debarasez de noua ținută. Fug să-mi caut o ținută lejeră, formată din blugi negri, un tricou oversize gri simplu și jacheta de piele sângerie. Scot lucrurile nefolositoare din ghiozdan și-mi pun: pasta de dinții, periuța de dinții, o carte despre vrăji, agenda mea jurnal, nelipsitele căști, un tricou care a fost al tatei..., singurul obiect ce mi-a rămas de la el parfumat cu colonia lui preferată. Nu știu de ce, dar simt că lipsesc piese din puzzle-ul cei formează caracterul. Așa cum pot simți că Rose, îmi ascunde ceva în legătură cu moarte lui sau împrejurările de atunci... . Poate, îmi va spune zile ce vor urma pentru că voi fi adult.

     Ies din labirintul gândurilor mele și mă duc la duș. Apa caldă îmi detensionează muschii încordați. Aburi se împrăștie în toată încăperea. Mă înfășor într-un prosop și înghit cu sec când văd pe oglindă scris „ Prințeso!", iar pe urmă simt o atingere rece la baza gâtului. Închid ochii pentru o secundă apoi îi deschid din nou, ca să verific dacă nu este o halucinație din cauza oboseli. Pe oglindă nu mai este scris nimic, dar pot simți o briză rece ce pătrunde în încăpere. Îmi întorc capul rapid și văd că ușa este întredeschisă. Vreau să țip, dar nu pot de parcă aș fi într-o transă... .

      — Poate s-a stricat din nou încuietoarea sau poate a fost Alis? mă liniștește mintea.

     Inima îmi bate cu repede și respir sacadat, fără să-mi pot lua privirea de la ușă. Un fior îmi pornește din mâna dreaptă și mai apoi urcă pe șira spinării. Expir puternic și simt cum fiorul se face ghemotoc în omoplatul stâng. Dau să masez zona cu mâna dreaptă când simt o atingere de gheață pe piele. Întorc încet capul spre stânga și zăresc o mână cu degetele lungi și subțiri de o culoare atât de palidă de parcă ar fi din aburilor.

— Prințesa Iadului, îmi șoptește suav la ureche. Îmi aparțini! continuă cu glas grav aproape fermecător de greoi.

— Cine te..., dau să spun când îmi torc corpul, dar sunt doar eu.