Schimbarea

1

   Aștept cu nerăbdare să ajung la liceu. Simt cum emoțiile îmi acaparează , ușor câte ușor corpul, pe măsură ce înaintăm spre liceu. Stau cu geamul mașinii deschis pentru a lăsa răcoarea dimineții să mă trezească. Deși este aproape mijlocul lunii Septembrie, este plăcut afară . Din mașină pot observa zecile de copii și adolescenți , deplasându-se spre scoli.

                                                                                 
***

    Ajunsă în scoală, mă îndrept spre secretariat pentru a afla unde îmi este clasa. Înaintez pe  holurile liceului, căutând sala  33 .

    Într-un final, după câteva minute bune de căutare, găsesc sala de clasă, din nefericire goală. Observ lista cu repartizarea elevilor pe bănci și  descopăr că stau în ultima bancă. Acest lucru îmi oferă avantajul de a nu fi atât de ușor observată de profesori , deși îs conștientă că îs  putine șanse sa trec ,, neobservată".

   Îs nerăbdătoare să-mi cunosc noii colegi, dar în acelaș timp, mi se strânge stomacul când mă gândesc la faptul ca poate aceștia nu mă vor plăcea. N-am auzit prea multe detalii despre această clasă, pe orice întrebam despre clasă, îmi spuneau faptul ca sunt foarte gălăgioși. N-am înțeles remarca făcută, dar am încetat să mai întreb despre clasă și să mă las surprinsă de univers. Până la urmă ăsta este farmecul și consider ca mutarea asta, nu numai că-mi va permite să -mi fac prieteni noi, dar va fi o provocare in dezvoltarea mea personala.

                                                                              ***

    Sala de clasă începe să se umple ușor câte ușor , la fel cum si stomacul meu  se strâge din ce în ce mai tare, după fiecare privire adresată de colegi. Stau timidă în bancă, încercând să îmi găsesc o ocupație , dar singurul lucru pe care pot să-l fac este să stau pe telefon, ceea ce si fac.

     Mai is doar câteva minute până începe ora, iar eu tot singură în bancă îs, îmi ridic capul din telefon și observ că doar eu și încă o fată nu avem coleg de bancă, ceea ce mă surprinde, având în vedere faptul că toată clasa a fost organizată, cum s-a întâmplat una ca asta? Și fix pe noi doua să ne omită....

După câteva minute , mă hotărăsc să-mi fac curaj ,si să mă duc să o întreb pe colegă, dacă dorește să stăm împreună în bancă. Dar fix în momentul în care mă ridic din bancă, se aude scârțâitul ușii si o femeie intra. Acesta era îmbrăcată într-o cămașă alb călcată perfect , cu o fusta conică, de un albastru inchis , ce-i ajungea ușor peste genunchi și cu o pereche de tocuri joase, negre, dar care îi evidențiau într-un mod subtil picioarele. În toată clasa s-a așternut un val de tăcere.

După ce înaintează câțiva pași, observ că în urma ei, intră 2 elevi. Primul dintre ei, care pătrunde-n clasă, este brunet cu ochii căprui, înalt si bine făcut. Iar al doile, cu parul șaten, tuns scurt.

-Nici bine nu a început anul , că deja ați fost prinși fumând în baia de la subsol, spune revoltată femeia. Acuma haideți, luați loc în bănci! Dillan , tu o să stai cu Dara. Iar tu, Marco, o sa stai cu eleva noua, Rachell.

Se aud niște râsete silențioase din clasă, care ma nedumeresc, iar confuză, încerc să înteleg ce e așa amuzant. Pentru câteva secunde m-am gândit ca motivul pentru care au râs colegii, sunt eu, prin faptul că Marco a fost pus cu mine în bancă.

-Nu putem sta în aceeași bancă, eu cu Marco, Dmn. Mendoza?  Iar Dara cu eleva noua pot sta împreună, sunt sigur că și Dara ar prefera să stea cu ea, decât cu mine.

-Poftim!? Nici nu mă gândesc să va schimb, mai ales sa fiu de acord să stați în aceeași bancă tu cu Marco!

-Dar va rugă....

-Am spus deja nu, Dillan! Du-te în bancă acum, pentru a putea începe ora! spune Dmn.Mendoza, deja foarte nervoasă.

Des își dă ochii peste cap și înaintează spre bancă, la fel și Marco.

Încerc să nu îi acord prea multă atenție lui Marco, abordând o atitudine ușor nepăsătoare, pentru că ,sincer, cred că nici lui nu-i pasă prea mult de existența mea. Dar ajung să ma însel....

-Și, colega nouă, de unde ești? Cum de te-ai mutat la liceul nostru?  întreabă Marco.

-Am schimbat doar liceul, nu și domiciliul.

-De ce?

-Nu eram prea plăcută de colegii de la vechiul liceu.

-Cum de?

-Nu poți fi plăcut de toată lumea,  răspund eu cu un zâmbet sarcastic.

-Să zicem că te cred.

-Cel mai bine! zic eu ușor sarcastic.

-Deși știu că minți, zice Marco, uitându-se în gol.

-Nu mint!zic eu revoltată.

-Ba da!

-Ba nu!

-Dorești să ne comunici și noua, problema pe care tu , domnișoară Casilio, și Marco o aveți? Sau tu, domnule Hidalgo? întrebă revoltată dmn,Mendoza.

-Îmi cer scuze dmn.Mendoza pentru faptul că v-am perturbat ora, promit că nu se va mai repeta! spun eu rusinată în timp ce toată clasa are ochii ațintiți asupra mea.

-Așa să și fie domnișoară Casilio! îmi răspnde dmn. Medoza în timp ce înaintează spre catedră.

După ce se așează, aceasta începe să ne vorbească despre anul școlar ce va urma și cum va decurge acesta. Nimic interesant sau nou, aceleași programe , câteva optionale noi si vacanțe foarte scurte , pentru a putea ,,recupera'' orele pe care le am pierdut pe perioada pandemiei.
Mă uit ușor subtil spre Marco si observ ca este la fel de neinteresat ca si mine, despre ce ne vorbește diriginta.
-De când sunteți prieteni tu si Dillan? întreb eu.
-Ne-am cunoscut în clasa întâi și de atunci am devenit prieteni, răspunde Marco ușor uimit de întrebarea mea.
-A, interesant, zic eu.
-Te intereseaza Dillan? întreaba.
-Nu!
-Foarte bine!zice el
-Și dacă mi-ar fi placut de el , ce ?
-Eu nu as avea nimic impotriva, dar Dara da, și arată cu degetul spre banca lui Dillan
-Îl place ?
-Nu! Îl iubește....și el s-a despărțit de ea acum 2 saptămani, dupa 3 ani se relație.....
-De ce ? întreb nedumerită.
-Deoarece se simțea legat...sau cel puțin asta susține el. Din punctul meu de vedere, consider doar ca îi este frica de faptul ca va suferii când Dara se va muta in alta țară pentru a studia la facultate. Dar oricum va suferii....
Mă uit in gol și încep să regret faptul ca am deschis acest subiect, deoarece nici nu stiu ce sa zic înapoi. Scăparea mea fiind clopoțelul, ceea ce înseamnă ca putem pleca acasa.