ILUZIA MEA

Capitolul 5 - Întâlnirea

Cred că sunt nebună. Cum pot să stau în aceeași încăpere cu un posibil psihopat. Nu mai rezist, așa că îmi iau paltonul și-mi încalț repede ghetele, iar apoi ies pe ușa grea de stejar, lăsându-l în urma mea.

E necesar să fiu în siguranță înainte de toate, iar apoi sper să nu îmi fure din lucruri. Oricum vreau să-l raportez poliției. Oare cum zicea că-l cheamă? Simon și mai cum?

Îmi deblochez telefonul gândindu-mă că poate Denise m-ar putea înțelege în aceste momente cruciale.

Dar oare ce s-a întâmplat? Oricât glisez, nu apare numărul aici. La fel mi se întâmplă și cu Jessé, mama și tata și alte persoane. Unde mi-e agenda?

Slavă domnului că știu numărul lui mama. Nu ezit să tastez cifrele încercând să o sun.

„Număr nealocat!"

Cum așa? Mai încerc o dată, primind același răspuns. Sincer, încep să mă panichez, iar când se întâmplă asta, nu e de bine. O iau la fugă încercând să găsesc un taxi care să mă ducă acasă, însă aglomerația e până peste cap.

Chiar dacă mi-a fost ușor să găsesc un taxi, simt că nu mai am răbdare. Ceva se întâmplă.

Ajunsă în fața casei privesc culoarea galbenă a ei. Mama a ales, deoarece a vrut să fie luminoasă ca un soare. Dar toate florile plantate nu mai sunt. Ar fi trebuit să înflorească deja. Cuget puțin timp și apăs clanța, bătând tare la ușă.

— Mamă, sunt eu! strig ca să mă audă.

Nici un răspuns vreme de un minut.

Continui să bat, până apare o bătrânică supărată care iese din casă.

— Cine ești și ce vrei de bați așa?

— Dumneavoastră cine sunteți? Eu am venit acasă. Aici stau părinții mei

Prima dată credeam că e vreun musafir, însă modul în care mă privește e neobișnuit.

— Familia Stuart stă aici. Trebuie neapărat să vorbesc cu mama. Consimt să intru, însă se așază păzind ușa.

— Nu cunosc pe nimeni cu numele ăsta. Pleacă de aici sau chem poliția. Deranjezi cartierul.

Poftim?

Exact când îmi pun mâinile în șold și mă gândesc la ce ar trebui să fac aud telefonul salvator ce sună. Inima-mi tresaltă, de parcă așteptam demult să îl aud.

Îl scot din buzunar, observând numărul necunoscut ce mă contactează. Privesc nedumerită, glisând ca să răspund.

— Alo?

Aștept să aud vocea de pe celălalt fir.

— Alo, Sam! Unde ești? Vocea ei îmi sună familiar, dar încă nu par sigură că știu cine e. Haide repede la birou. A venit doamna Karen și întreabă de tine.

— Karen? Cine e Karen?

— Ești bine? Cum adică cine e? Nu mai glumi și haide la sediu odată!

Vocea pare a fi a lui Denise, iar modul în care îmi închide telefonul în cele mai cruciale momente e familiar. Dar despre ce vorbește?

— N-ai plecat domnișoară? se răstește femeia ridicând bota spre mine.

Mă dau mai în spate, depărtându-mă de casa unde am locuit toată viața mea. Dar de ce o simt altfel?

Haide google! Caută-mi HBKGroup. Chiar sunt curioasă de aceasta. Acum că și Denise a menționat despre birou, măcar să fiu sigură că nu sunt nebună.