REBELA (publicată)

Capitolul 11

Dominic

     Două seri mai târziu, la ora zece fără un minut, intru în club mai agitat că niciodată. Habar nu am ce are Violet de gând dar, aşa cum i-am spus, am încredere în ea. Privirea îmi fuge spre biroul de sus şi îl văd pe Tony urmărind pe cineva cu privirea în mulţimea de oameni, așa că îndrept în acea direcţie, știind cu siguranţă că persoana respectivă este Violet.

     Bineînţeles că o găsesc, servind la mese, serioasă ca de obicei. Deşi nu am văzut-o de doar două zile, sunt emoționat că o revăd și mă tem să nu își fi schimbat părerea despre mine.

     — Bună, iubito! îi şoptesc în aşa fel încât să mă audă numai ea.

     Se întoarce spre mine şi se poziţionează în aşa fel încât să stea cu spatele spre biroul de sus, iar agitaţia interioară mi se linişteşte imediat când îmi acordă un zâmbet minunat.

     — Tony se uită încoace, nu-i aşa? mă întreabă şoptind şi ea.

     — Da! Şi cred că te-a urmărit toată seara! îi răspund sigur pe mine fără să fiu nevoit să mai arunc o privire în sus.

     — Perfect!

     Apoi mă surprinde total cu ceea ce face: îşi agăţă un deget de gulerul tricoului meu şi mă trage în jos spre ea.

     — Mi-a fost dor de tine! şopteşte cu ochii strălucind în timp ce îmi cuprinde gâtul cu braţele, apoi mă sărută.

     Pentru o clipă, atât gestul cât şi cuvintele ei, mă iau pe nepregătite. Doar pentru o clipă, căci îmi revin imediat şi o îmbrăţişez şi eu, lipind-o strâns de mine şi adâncind cât pot de mult sărutul. Doamne, ce dor mi-a fost de gura ei! Îi mângâi interiorul gurii şi muşc uşor din buzele ce mă înnebunesc, până când amândoi ajungem să gemem de plăcere. Ne pierdem în sărut şi în ceea ce simţim, uitând că suntem în mijlocul unei mulţimi de oameni și ne oprim doar când în jurul nostru răsună câteva fluierături.

     — Și mie mi-a fost dor, iubito, dar suntem nebuni şi ne jucăm cu focul! îmi sprijin fruntea de a ei, fără să-i dau drumul din brațe.

     — Poate! zâmbeşte jucăuş. Dar eu sunt cea care a sărit pe tine, deci nu te poate învinovăţi cu nimic. Mie nu poate să îmi comande şi ştie asta. În plus, aşa nu trebuie să ne mai ascundem şi nu te va mai urmări. Acum, fii băiat cuminte şi du-te sus! Dacă te întreabă ce-a fost asta, spune-i că tocmai te-am invitat la mine să... ştii tu!

     Deşi sunt uluit de logica ei, s-ar putea să meargă. Chiar aş putea scăpa de „codiţa" pe care Tony probabil că a pus-o pe urma mea din cauza lui Violet.

     — Și dacă mă întreabă ce-am aflat despre tine? o întreb după ce o mai sărut o dată. Ce îmi dai voie să îi spun?

     — Spune-i că am părăsit ultimul loc de muncă după ce mi-am caftit patronul pentru hărţuire sexuală! râde de data asta, în timp ce eu rămân uluit atât de ceea ce spune, cât şi de sunetul minunat al râsului ei. Ce-i? E adevărat, chiar dacă asta nu ai citit în dosar! Acum du-te până nu face Tony apoplexie!

     Mă îndrept spre birou încercând să îmi revin încă după noua Violet pe care am descoperit-o. Cea jucăuşă şi glumeaţă. O nouă faţetă pe care mi-a arătat-o. Până acum am văzut-o tristă, serioasă, îngrozită sau furioasă. Pasională. Dar tot continuă să mă surprindă!

     Îmi iau o mină cât mai serioasă când intru în birou, căci ştiu sigur că Rodriquez nu ar aprecia deloc rânjetul mulţumit pe care l-aş afişa în mod normal și îl găsesc pe Tony stând la birou, privindu-mă cu ochi mijiţi, în timp ce un nerv i se zbate puternic pe maxilar.