Capitolul 5

18K 1.1K 58
                                    



  Dominic

     După ce mă învârt ca un leu în cuşcă mai bine o oră, îmi dau seama că nu ajung la niciun rezultat. Doar simple supoziţii care mi se învârt în cap, ameţindu-mă şi mai mult. Toate scenariile pe care mi le imaginez în ceea ce o priveşte pe Violet, ţinând cont de reacţiile ei de când ne-am cunoscut, duc la o singură concluzie: a fost rănită de un bărbat! Nu doar emoţional, ci şi fizic.

     Doar asta ar putea explica modul în care se fereşte să socializeze cu cei din sexul opus, păstrând distanța clară pe care am observat-o şi, totodată, să justifice faptul că a avut nevoie să înveţe să se bată.

     Comportamentul ei de mai devreme... În faţa ei nu era un sac, era cineva pe care încerca să se răzbune, clar ca bună ziua!

     Dorinţa de a ştii tot adevărul despre ea creşte în mine, devenind nevoie. O nevoie atât de stringentă încât nu mai contează nimic altceva! Așa că, fără să îmi pese de riscul la care mă expun, apelez numărul la capătul căruia e singura persoană care mă poate ajuta.

     — Eu sunt! spun scurt, fără să fie nevoie de prezentări.

     — Ești nebun? Ştii bine că nu ai voie să mă suni! aproape că țipă la mine.

     — Violet Collins. Vreau tot ce se poate afla despre ea. Urgent!

     Tonul meu serios şi hotărât îl face să tacă câteva secunde, apoi mă întreabă cu ezitare.

     — Are legătură cu... el?

     — Oarecum, recunosc cu un oftat că problema e mai mult personală. Îmi pui datele la locul stabilit.

     Uluirea celui de la capătul firului e aproape tangibilă şi mă aştept să fiu făcut cu ou şi cu oţet, dar mă surprinde la rândul lui atunci când îmi acceptă cererea.

     — Sper doar că ştii care sunt riscurile şi în ce te bagi! îmi spune, surprinzător, pe un ton resemnat. Mâine ai datele!

     Întrerup convorbirea care nici nu ar fi trebuit să aibă loc şi rămân cu privirea fixată pe telefon. Nerăbdarea care o simt în mine face ca timpul ce trebuie să treacă până mâine să mi se pară o eternitate. Gândul îmi fuge din nou la Violet şi amintirea gustului ei, a felului în care s-a lipit de mine, mă chinuie din nou. Ceea ce simt pentru ea, cu atâta intensitate, este... dorinţă pură! Dar, în același timp, simt şi nevoia de a o proteja, de a o face să uite orice face parte din trecutul ei întunecat. Să ştie doar de mine!

     O, Doamne! Ne-am întâlnit de... cât? De patru ori? Şi nu am schimbat o sută de cuvinte dacă le adun pe toate, dar mi-a dat tot centrul existenţei peste cap! Nimic nu pare să mai aibă importanţă, doar ea. Violet.

     Însă ce mă doare cel mai tare, e faptul că sunt conştient că şi eu o s-o rănesc. Nu fizic, căci asta n-aş putea-o face niciodată, dar simplul fapt că este lângă mine, o pune în pericol. Orice ar putea lua naștere între noi, nu va mai conta când va afla tot adevărul despre mine. Va fugi cât va putea de departe. Şi îl va afla! Viaţa mi-a demonstrat că orice secret iese la suprafaţă când te aştepţi mai puţin, iar trecutul te ajunge întotdeauna din urmă, oricât de tare ai fugi!

     Descui biroul cu un oftat şi mă întreb dacă voi reuşi să rezolv ceva din acte, conştient că Violet îmi umple toate gândurile.

     — Hei, şefu'! Îmi place ce iubită ţi-ai luat! Nărăvaşă, sălbatică şi mortală!

REBELA (publicată)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum