REBELA (publicată)

Capitolul 9

Violet

     Drumul spre casă l-am făcut mecanic, mai mult amorțită decât vie, iar acum, stau nemișcată în mijlocul micuțului apartament și mă uit în jur.

     Impulsul de a fugi din nou pune stăpânire pe mine şi încep să împachetez cu frenezie, încercând să mă gândesc la orice altceva decât la noaptea trecută şi, mai ales, să nu mă gândesc la Dominic.

     Sunt gata în câteva minute, obişnuinţa spunându-şi cuvântul. Am învăţat, de-a lungul timpului, să pot s-o fac atât de bine! Asta şi faptul că nu am mai nimic, numai o brumă de haine şi câteva mărunţişuri care încap într-o geantă nu mult prea mare.

     Dar,  înainte să ies pe ușă, mai arunc o privire înapoi. E prima dată când fac asta, când parcă încerc să mă agăț de ceea ce am și lacrimi amare încep să-mi curgă pe obraji la imaginea din jurul meu.

     Aproape că începusem să mă simt acasă. De data asta, chiar mi-am dorit să meargă, să rămân. Cu inima tremurând și un nod uriaș în stomac, îmi dau seama că, dacă aș fi sinceră cu mine însămi, regretul nu are legătură nici cu apartamentul, nici cu serviciul sau oraşul.

     Adevăratul motiv e Dominic.

     Hohotele de plâns pornesc mai tare când mă gândesc la el, scuturându-mi trupul şi, fără să vreau, mă las în jos, alunecând pe lângă perete.

     Pentru o clipă scurtă, am fost din nou fericită, dar doar atât a fost: o clipă! Ca de fiecare dată, nu a ţinut mai mult. De parcă soarta mi-ar fi potrivnică, plăcându-i să se joace cu mine şi cu sufletul meu. Doar îmi arată ce aş putea să am, cum ar putea să fie, apoi îmi ia totul, împingându-mă mai mult în disperare şi în hăul negru din care mă chinui atât de mult să ies.

     Amintirea dosarului îmi revine, odată cu durerea pe care am simţit-o în momentul în care l-am văzut.

     Dependența mea de cofeină şi-a spus cuvântul şi am coborât să fac o cafea după ce, minute bune, doar l-am privit pe Dominic dormind. Părea... mai tânăr. Încruntarea obişnuită îi dispăruse, la fel şi cuta dintre sprâncene. Cu un deget, aproape i-am atins fruntea destinsă. Aproape, fiindcă n-am avut curajul să îl ating.

     Încă încerc să mă obişnuiesc cu ceea ce s-a întâmplat între noi. Nu am lăsat pe nimeni, niciodată, să se apropie atât de mult de mine și nu mă refer doar la cât de intimi am devenit. Nici chiar pe James. Dominic a reuşit, într-un timp foarte scurt, să îmi dărâme toate zidurile pe care le-am construit de-a lungul timpului şi pe care le credeam impenetrabile.

     Lângă el sau în braţele lui, m-am simţit frumoasă şi dorită. Iubită. Într-un mod aparte.

     Abia acum realizez că l-am iubit pe James, dar a fost o dragoste adolescentină. Era idolul meu, prietenul, fratele şi iubitul în acelaşi timp. Am depins atât de mult de el, atât de mulţi ani, încât toate sentimentele erau amestecate, fără să le pot percepe separat. Dar l-am iubit şi, dacă am fi avut o şansă, l-aş fi iubit probabil şi mai mult.

     Însă ceea ce am simţit și încă mai simt pentru Dominic, este mult mai puternic, mult mai intens! Lângă el, simt că plutesc şi totodată, percep fiecare senzaţie înzecit. Ca şi cum trupurile noastre ar fi conectate printr-un fir invizibil. Pielea mi se electrizează şi respiraţia mi se îngreunează de câte ori sunt în aceeaşi încăpere cu el sau mă priveşte. Îi simt privirea cum mă urmărește chiar şi în club, când sunt în mijlocul atâtor oameni!

     Dar am uitat de toate acestea când ochii mi-au fost atraşi de numele meu, scris mare, cu carioca neagră, pe dosar. Hârtiile din interior mi-au făcut pielea de găină şi, în timp ce citeam, parcă am retrăit totul. Fiecare durere, fiecare chin şi coşmar au revenit în forţă. Au şters ca un burete toate gesturile tandre ale lui Dominic, rămânând doar intruziunea lui forţată.