Ar trebui tăiată iarba pe unde ai trecut
Cu coasa tăgăduirii
Ascuțită pe întuneric
De un pribeag comun
Orbit de lumina învierii
Mistuit de praful risipirii
Piatra crapă în speranța împlinirii
Praful invitat la dans de aerul vietuirii
O parte se depune inapoi
Se intoarce la cea care i-a dat viață
Începutul pentru amandoi
În piatră stă ascuns
Tot nevazutul ce se împlinește mai apoi
Tu ești tot mai apăsător
Ești praful nestator
Ce invelește subtil
Rămășița unui dor
Ce se zbate din amor.
Și praful nestator este sămânța care s-a obișnuit să crească
Acolo unde pașii tăi posibil sa renască.
"Ar trebui să tai iarba,
ar trebui să tai iarba pe unde-ai trecut.
Cu coasa tăgăduirei pe umăr
în cea din urmă tristeţe mă-ncing."
-Lucian Blaga
