Two of Black Hearts

Capitolul 2

După un drum lung de la spital pana la casa familiei Brown am dormit timp de 5 ore, trezindu-ma la auzul vocilor care mișunau prin camera.

Sincer preferam sa adorm la loc și să continui sa fiu în ceea ce creierul meu concepe pentru a mă elibera de tot, dar aleg sa mă ridic la mirosul friganelelor care-mi încanta atat simțul olfactiv cat și stomacul, în următoarele 5 minute.

-Buna dimineata! spun eu incercand sa îmi țin ochii deschiși și să nu adorm la loc,

-Buna! îmi răspunde James în timp ce îmi pune friganele pe o farfurie.

-Marina?

-E la duș, dar ar cam trebui sa iasa ca e acolo de ceva vreme.

Trag langa masa mica din bucătărie un scaun și mă pun sa mananc în liniște în timp ce ochii caprui a lui James sunt ațintiți asupra mea.

-Cress, spune sincer, ce te măcina?

Îmi ridic ochii din farfurie și îl mint cum am făcut-o și până acum.

-Știi deja.

-Simt ca mai e ceva. Îmi spune în timp ce se așează pe scaunul de langa mine.

-James, dacă ar mai fi ceva as spune.

Rușinea care imi framanta mintea si-mi face toate viscerele sa se întoarcă pe dos e mult prea apăsătoare ca sa o pot împărtăși cu cineva. Mă ridic de pe scaun și mă îndrept spre chiuveta ca sa imi spal farfuria în timp ce James se aproprie iar de mine si isi sprijina capul de spatele meu, respiratia sa greoaie cazandu-i intre omoplatii mei.

-Cress...Ma macina gandul ca monstrul ăla de om face mai mult decat cateva injuraturi.

Mă întorc către James și îi prind fata între mainile mele ude, iar atunci el se îndreaptă de spate și eu devin mica în fața înălțimii sale impunătoare. Greu imi gasesc cuvintele cand mă privește așa, dar totuși o fac.

-Dacă ar mai fi fost ceva ti-as fi spus, James.

Își ridica mana si mi-o lipeste de fata, iar eu uit cum sa respir pentru cateva momente, degetul său mare facand drum înainte și înapoi pe obrazul meu.

-Cress, daca-ti face mai mult de atat...Îl omor cu mâna mea.

Privirea mea ramane atintita asupra buzelor sale, care sunt ca un magnet pentru ale mele, deși inima mea nu simte același lucru pe care-l simte inima sa. Cealalta mana a sa isi croieste drum catre talia mea în timp ce ochii sai în intalnesc pe ai mei.

-Piersicuta, te-ai trezit! constata Marina în timp ce James se depărtează și își face de lucru cu niște ingrediente care trebuie puse înapoi în dulap.

-Așa se pare. Îi răspund eu pe un ton amuzat care sa o linisteasca avand in vedere situația în care sunt.

-A sunat mama ta, a zis ca la ora 3 vine sa te ia înapoi.

Mă așez pe scaun și Marina face același lucru, apoi îmi ridic capul către ea și ea ma imbratiseaza.

-Încă puțin Cress, cateva luni și totul se va termina cu bine.

-Cred, îi răspund într-un mod nu tocmai optimist.

-Ma duc sa strang de pe canapea paturile si dupa ma duc pana in oraș sa mai iau niște chestii pentru cina pană se întorc ai mei de la lucru, spune Marina.

-Poți sa le mai lași, o sa mai dorm puțin înainte sa vina mama. Cine știe cand voi mai dormi bine. Le strang eu înainte sa plec. Promit.

-Ei bine, mă duc sa ma pregatesc si-am plecat. Te rog sa îmi trimiți un mesaj cand pleci de aici și unul cand ajungi sa știu cum e situația.

O urmăresc cu privirea pe Marina care părăsește camera, întorc capul spre James și constat ca privirea sa a fost mereu atintita asupra mea. Vine langa mine, se apleca si-mi saruta catifelat obrazul. Mă ridic de pe scaun și ii multumesc ca o proastă în timp ce pașii mă duc înapoi la canapeaua pe care am dormit 5 ore.

Deschid ochii, deși nu se simte real absolut deloc. Îi deschid iar înaintea mea se deschide aceeași pădure în care mă aflam cu cateva ore în urmă. Picioarele mă ghidează sa merg înainte către o poienita luminata de o fiinta strălucitoare care sta cu spatele. As putea sa recunosc acea energie dintr-o mie, e el, e Azazel. Îmi continui mersul în liniste și mă apropii de el în timp ce se rasuceste către mine și privirea lui ca marea înghețată o intalneste pe a mea.

-Știam că mă vei cauta. Îmi spune el.

-Sa te caut? Eu?

-Nu eu te visez pe tine.

-Deci visez? spun putin surprinsa si intristata in acelasi timp ca totul este doar un vis.

-Într-un fel. De ce ma cauti Cressida?

-Nu cred ca am făcut-o intenționat.

-Atunci pot sa plec, îmi spune în timp ce își ridica o spranceana.

-Nu. Dacă tot suntem aici, ai putea sa îmi răspunzi la cateva intrebari.

-Nu sunt ghicitor în stele, nu sunt nici un duh dintr-o lampa și nici vreo zanuta ale cărui aripi sunt ascunse de om.

-Ce?

-Ce? Îmi răspunde copiindu-mi expresia feței.

-În primul rand, cine ești?

-Sunt cine vrei tu sa fiu, pot fi prietenul tău sau dușmanul tău, depinde de cum te comporti.

-Bun. Este numele tău Azazel?

-Bineinteles, îmi răspunde fără ezitare.

-De ce nu erai singur în pădure și ce faceai acolo?

-Astea deja sunt întrebări la care nu pot sa iti raspund draga mea.

Simt cum toți stimulii îmi sunt activati la auzul acelui așa-zis alint rostit din gura lui, de fapt, fiecare cuvânt rostit de el este ca un fulger care imi gadila pielea. Se apropie de mine și se uita de sus, iar eu trebuie sa îmi dau capul pe spate pentru a nu întrerupe contactul vizual cu acei ochi care ingheata totul în jurul nostru dar îmi provoacă o dorință arzătoare sa sărut proprietarul lor, așa că mă apropii de el în timp ce îmi lipesc mana de pieptul său gol si rece.

-Ce încerci sa faci? ma-ntreaba puțin șocat de curajul pe care il am.

-Nu știu. Îi răspund continuand sa mențin contactul vizual, văzându-l cum își pierde din dominanta.

Imi urc mana către mandibula sa, însă el îmi apuca gatul și ma tine strans.

-Te joci cu focul. Îmi spune cu un rânjet.

-Și îmi place. Îi răspund cu același rânjet.

Ochii lui se cresc iar zâmbetul îi apare și mai tare pe buze în timp ce imi da drumul din stramtoare.

-Ești o ființă fără frica.

-De ce mi-ar fi frica?

-Sunt un străin.

-Sunt persoane cunoscute, apropiate chiar care mi-au făcut mai mult rău decât străinii.

Din întunericul pădurii se aude o melodie cunoscută.

-Suna interesanta aceasta afirmatie dar ma tem ca o sa o dezbatem altădată, pare ca trebuie sa te trezești.

Ma-ntorc cu fata catre întunericul pădurii și ma rasucesc înapoi către azazel care deja disparuse. Deschid ochii și mă ridic sa îmi iau telefonul ca sa îi opresc alarma care rasuna in camera. Imi inchid alarma si ma indrept inpoi catre canapea, așez toate păturile de pe ea. Ies din camera și încerc sa ma deplasez catre bocancii si geaca care sta agatata stramb în cuier. Pun mâna pe clanța dar aud din spate vocea lui James.

-Pleci?

-Da, mulțumesc pentru tot James.

-Nu ai pentru ce, dacă mai ai nevoie de ceva, știi unde sa apelezi.

Zambesc stangaci, îi multumesc inca odata și îl sărut pe obraz deși mintea mea este doar la acei doi ochi albastrii hipnotizanti. Mă întorc către usa si ies pornindu-ma spre iadul numit "acasa".