Sigiliul Umbrelor

1

Evictortis Noctegra, își auzi glasul în minte.

Inventator: Alatar, continuă, hipnotizat parcă de rândurile scrise cu cerneală neagră.

Incantatorul se va bucura de magia deplină odată rostită denumirea. Va deposeda temporar de abilitățile magice pe oricine asupra căruia îndreaptă vraja. Ea poate fi vizualizată sub forma unui duo de bobine care se întrepătrund, de culoare vișinie.

Apoi, pagina se încheia cu un alt desen cel puțin la fel de ciudat ca și celelalte. Nu apucă să descopere decât că era un mamifer acvatic, căci glasul bibliotecarei se auzi clar și răspicat:

— Închiderea! Închidem biblioteca! tună aceasta cu o voce atât de puternică, încât părea ca un comandant de artilerie să-i fi luat locul.

Carvel stătu cu privirea ațintită într-un punct fix, mocnind de furie și deznădăjduire. Se învinovățea pentru că venise prea târziu și știa că risca să nu apuce să termine de citit capitolul pentru această săptămână. Însă afurisitul său de frate avusese nevoie de haine noi și a trebuit să piardă mai mult timp în regat decât preconizase pentru a-i face rost de ele și pentru a le lăsa la unitatea militară. Nu avea ce face decât să se conformeze. Închise cu furie bestiarul și se zgăi la monștrii de pe prima copertă cu intensitate. I se părea că aveau culori mai intense, că aproape străluceau. Puse totul pe seama oboselii și a zbuciumului care îl cuprinse. Așeză bestiarul în același loc pitit de acele enciclopediile de care nimeni nu era interesat.

— Hai, băiete!

Glasul bibliotecarei aproape că îl scosese din minți. Ura să nu aibă timp să termine ceva și cu siguranță ura să fie grăbit, mai ales că era forțat să părărească locul său preferat, după cel de acasă.

Se îndrepta către ieșire, având să treacă prin fața biroului femeii din nou și își spuse că trebuia să găsească suficientă vlagă pentru a-și stăpâni o înjurătură. Până să treacă de ultimele rânduri, amintirea a ceva prea important și indispensabil îl îngheță în loc. Uitase să-și ia pastila de ibrunitol. Oricâtă zarvă și abureală era pe seama pastilei, care avea menirea să-i apere pe oameni de apariția Umbrelor, făcuse o mare greșeală uitând să o ia.

Scotoci după ea în același loc în care pusese permisul de bibliotecă, dar nu o găsi. Găsi, cumva, puterea de a face câțiva pași, în timp ce brațele și picioarele îi erau străbătute de furnicături. Trebuie că îi crescuse tensiunea arterială și urma să i se facă rău dacă nu se calma. Însă afurisitul de ibrunitol nu era acolo unde trebuia să fie.

— Carvel Oldwind! își auzi numele pronunțat atât de strident și cu atâta impaciență încât îl făcu să-și scape cumpătul.

Trânti o înjurătură în barbă și scoase permisul cu o mișcare smucită. Îi venea să-l facă ferfeniță, însă încă își mai păstră un strop de luciditate, astfel încât să fie conștient de necesitatea lui. Atunci când scoase la iveală carnetul, ceva mic și aproape alb se strecură dinăuntru și căzu la picioarele sale.

Pastila!

Lui Carvel îi veni să râdă și poate că ar fi făcut-o dacă pașii apăsați și grei ai bibliotecarei nu răzbăteau în imensitatea clădirii care începuse să-l împresoare. Venea după el, ceea ce îl irita și mai tare. Se comporta ca o doică țâfnoasă care își luase meseria prea în serios.

Se aplecă pe vine, pentru a culege pastila de pe jos, iar pantalonii gri-închis în carouri i se ridicară deasupra gleznelor, iar de data aceasta fu sigur că temperatura scăzuse în locul în care se afla.