AMRA.

Te-ai îndrăgostit de mine?; Capitolul treisprezece.

Mă simțeam de parcă am sare pe buze, mirosul de nicotină din gura lui îmi uscase cavitatea bucală. Își rotunjea gura după a mea, dar eu sufeream un impas. Mă târșeam în palme pe spate făcând ca cearșeaful să se strângă sub mine.

Voiam să-i cunosc buzele, să fac cunoștință cu toate senzațiile de pe cerul gurii sale. Creasem un nou sentiment, simțeam teama și dorința în același timp. Ambele erau egale, iar mintea mea nu știa cum să le gestioneze.

Atunci îmi apăru în minte Nehir în fața complexului cu obrajii răvășiți din cauza lacrimilor ce îi împietriseră pielea, toate imaginile cu Amra și Nehir au început să se sudeze înăuntrul meu.

— Oferă-mi mie primul tău sărut, Masal. Buzele lui îmi sărutau maxilarul și bărbia grăbindu-se să ajungă înapoi la gură.

În acel moment mi-am dat seama că Amra nu e stăpân pe acțiunile sale și se ambiționează s-o rănească pe Nehir sub orice formă doar ca să-și hrănească orgoliul.

M-am descătușat din mâinile lui și-am fugit în baie grăbindu-mă să rotesc cheia în ușă, nu puteam să-l las să mă folosească doar ca s-o rănească pe ea. Întotdeauna fusesem o alternativă, niciodată nu am fost opțiunea primară.

Întotdeauna a existat cineva mai presus decât mine, niciodată nu am fost prima opțiune, am fost mereu un înlocuitor pentru ceilalți. Nu era cu adevărat atras de mine, ci doar căuta să-și mușamalizeze adevăratele sentimente față de Nehir.

Mi-am amintit cum oamenii mereu m-au folosit și m-au făcut să cred că sunt importantă pentru ei, când de fapt, eram doar o înlocuitoare pentru persoanele care îi respingeau sau răneau.

Urechea începu să-mi zvâcnească, nu îmi mai schimbasem pansamentul de câteva zile. M-am curățat cu apă și m-am tamponat cu un șervețel lăsând rana deschisă, nu am mai acoperit-o cu pansament. Mă gândeam la mama și la situația în care eram; stăteam în casa unui străin care până mai ieri mă abuzase fizic.

La liceu nu puteam să mai merg o perioadă fiindcă nu mai aveam niciun fel de resursă financiară, mama era găzduită în casa unei vecine, iar casa noastră putea oricând să fie închiriată de altcineva.

Când se întâmplaseră toate astea? uneori zilele din calendar se încercuiesc singure, se sfârșesc toate anotimpurile și noi nici măcar nu ne ridicăm ochii spre cer să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru ce avem.

Ceea ce ai azi, s-ar putea să devină o amintire mâine. O amintire care poate să rămână într-un album, într-o stare, sau pur și simplu în inima ta. Timpul se oprește doar într-un singur mod; când faci o fotografie, fotografiile păstrează oamenii și momentele într-o coală subțire de hârtie.

Dimineața când m-am trezit l-am găsit pe Amra dormind pe burtă, cu fața ascunsă între pernă și antenbraț. Nu avea cagula, dar nu puteam să-i văd fața din cauza poziției în care stătea.

Voiam să-i văd măcar câteva dintre trăsături, impulsul mi se zbătea în stomac și mă împingea spre lucruri pe care nu ar fi trebuit să le fac. Mi-am îndoit genunchii sub mine după ce m-am așezat ușor pe saltea, putea să se trezească sesizându-mi greutatea, dar nici măcar nu s-a mișcat.

Dacă trăgeam de fața pernei reușeam să-i văd partea laterală a feței, îmi era atât de teamă gândindu-mă la ceea ce aș putea să descopăr. Am tras ușor fața pernei, i-am văzut întâi urechea, mai apoi obrazul și ochiul al cărui gene se odihneau una peste alta.

Avea tenul curat și un strat subțire de barbă, pielea lui era sculptată parcă din lut, avea trăsături foarte pronunțate de parcă fuseseră creionate. Atunci de ce se ascundea? care era cauza pentru care nu voia să-și dezvăluie fața? să fie cealaltă parte a feței afectată?