Iertarea 8

Stevie Rae

— Nu eşti tu însăţi. Îţi dai seama?
Stevie Rae ridică privirea către Kramisha.
— Nu fac decât să stau aici şi să-mi văd de-ale mele. Se opri, de parcă ar fi gândit: spre deosebire de tine.
De ce, mă rog, nu sunt eu însămi?
— Ţi-ai ales cel mai întunecat şi mai sinistru colţ de-aici. Ai stins lumânările alea ca să fie şi mai
întuneric. Şi stai aci văietându-te atât de tare, că aproape aud ce gândeşti.
— N-ai cum să auzi ce gândesc.
Tonul aspru din vocea lui Stevie Rae o făcu pe Kramisha să-şi ridice mirată privirea.
— D'apăi sigur că n-am cum. Nu trebuie să te înfoi aşa. Am spus aproape. Doar nu-s Sookie Stackhouse.
Pe urmă, chiar de-aş fi, nu ţi-aş asculta gândurile. N-ar fi politicos, iar mama m-a învăţat bunele maniere.
Kramisha se aşeză alături de Stevie Rae pe băncuţa de lemn. Apropo, oare eu sunt singura carc crede că vârcolacul e mai atrăgător decât Bill şi Eric la un loc?
— Kramisha, nu-mi divulga lucruri din sezonul trei din True Blood. N-am terminat încă de văzut nici
DVD-urile cu sezonul doi.
— Ei, ziceam şi io, da' pregăteşte-te de nişte frumuşei cu patru picioare.
— Pe bune! Să nu îndrăzneşti să-mi mai povesteşti altceva.
— Bine, bine, da' chiar tre' să-ţi spun despre vârcolacu' ăla arătos, ce mai bucăţică.
— Banca asta e din lemn. Lemnul e echivalent cu pământul. Asta înseamnă că aş putea să te bat măr cu ea dacă-mi torni toate secretele din True Blood.
— Da' nu vrei să te calmezi odată? Am terminat cu subiectul ăsta. Tre' să discutăm altceva înainte de-a
merge la una dintre cele mai plictisitoare şedinţe de Consiliu.
— Face parte din obligaţiile noastre. Eu sunt Mare Preoteasă. Tu eşti Poetă Laureată. Trebuie să mergem la Şedinţa de Consiliu. Stevie Rae oftă prelung şi îşi strânse umerii. La naiba. Tare o să mă bucur mâine, când se întoarce Z.
— Bine, bine, am înţeles. Ce nu-nţeleg e ce anume te-a zăpăcit atât de tare, încât eşti aşa de întoarsă pe dos.
— Prietenul meu şi-a pierdut minţile şi a dispărut de pe faţa pământului. Cea mai bună prietenă a mea aproape că a murit în Tărâmul de Dincolo. Novicii roşii - ceilalţi - încă sunt pe undeva pe-acolo făcând naiba-ştie-ce, iar asta sunt sigură că înseamnă că mănâncă oameni. Colac peste pupăză, mai trebuie să fiu şi Mare Preoteasă, deşi nici măcar nu ştiu exact ce presupune asta. Cred că toate astea-s de ajuns ca să zăpăcească pe oricine.
— Da, aşa e. Da' tot nu înţeleg de ce-mi trimiţi poeziile astea ciudate, de ţi se zbârleşte părul. Sunt toate despre tine şi fiare, iar eu vreau să ştiu de ce.
— Kramisha, nu ştiu la ce te referi.
Stevie Rae dădu să se ridice, dar Kramisha băgă mâna în geanta ei uriaşă şi scoase de-acolo o bucată de hârtie violet acoperită de mâzgăliturile ei apăsate. Cu încă un oftat adânc, Stevie Rae se aşeză şi întinse mâna.
— Bine. Dă-mi să văd.
— Le-am scris pe-amândouă pe bucata asta de hârtie. Cea veche şi cea nouă. Ceva îmi zice că poate ai nevoie să-ţi fie reîmprospătată memoria.
Stevie Rae nu răspunse. Ochii ei căzură pe prima poezie. O citi fără grabă. Nu pentru că era cazul să i se aducă aminte. Nu avea nevoie. Fiecare vers al poeziei parcă îi fusese întipărit în minte cu un fier roşu.
Cea Roşie-n Lumină iată-apare,
vintre încinse se dezbină pentru ea în apocaliptica-ncleştare.
întunericul se-ascunde sub diferite-nfăţişări  priveşte dincolo de forme, culoare ori minciuni  şi de-ale sentimentelor învolburări.
Cu el te însoţeşte; dă-i inima pe dată  deşi doar de-Ntunericu-l separi încrederea deplină fi-va.
Cu sufletul, iar nu cu ochii să priveşti căci pentru a dansa cu fiarele
să vezi ce e sub mască tre' să te-nvoieşti.
Stevie Rae se stăpâni să nu plângă, dar îşi simţea inima rănită şi frântă. Poezia se adeverise. Îl privise pe Rephaim cu sufletul, nu cu ochii. Separase Întunericul şi avusese încredere în el şi îl acceptase - iar din cauza asta, pentru că se întovărăşise cu o fiară, inima ei plătise. Încă mai plătea.
Fără tragere de inimă, Stevie Rae privi cea de-a doua poezie de pe pagină - cea nouă. Îşi puse în minte să nu reacţioneze în vreun fel, să nu lase să i se vadă vreo emoţie pe faţă, apoi începu să citească.
Fiarele pot fi încântătoare
Visurile devin dorinţe
Realitatea are motiv să se schimbe
Încrede-te în adevărul tău
Bărbat... monstru... mister... magie
Ascultă cu inima
Priveşte fără dispreţ
Iubirea nu va pierde
Încrede-te în adevărul lui
Promisiunea lui e dovada
Încercarea e dată de timp
Încrederea eliberează
Dacă există curajul de a schimba.
Stevie Rae îşi simţi gura uscată.
— Îmi pare rău, nu am cum să te ajut. Nu ştiu despre ce e vorba. Încercă să-i dea înapoi Kramishei bucata de hârtie, dar poeta stătea cu mâinile încrucişate.
— Nu ştii să minţi, Stevie Rae.
— Nu-i foarte înţelept să-ţi acuzi Marea Preoteasă de minciună. Uşorul ton răutăcios din vocea lui Stevie Rae o făcu pe Kramisha să clatine din cap.
— Ce-i cu tine? Ceva te roade, şi nu ştiu ce. Dac-ai fi tu însăţi, ai sta de vorbă cu mine. Ai încerca să
înţelegi ce se întâmplă.
— Nu înţeleg deloc poezia! E vorba de metafore şi simboluri, de previziuni ciudate şi neclare.
— Asta-i o minciună gogonată, spuse Kramisha. Noi am reuşit să descâlcim chestiile astea. Şi Zoey la fel.
Tu şi cu mine am făcut asta, sau cel puţin am făcut destul cât să-i trimitem vorbă lui Z. în Tărâmul de Dincolo. Şi a fost de ajutor. Stark aşa a spus. Kramisha arătă cu degetul spre prima poezie. Câte ceva de aici s-a adeverit. Te-ai întâlnit cu fiarele. Taurii ăia. De atunci te-ai schimbat. Acum mi-a fost trimisă o altă poezie din alea despre fiare. Ştiu că sunt pentru tine. Şi că tu ştii mai multe decât spui.
— Uite ce e, Kramisha, nu te băga în treburile mele. Stevie Rae se ridică, ieşi din iatac şi, pe când se
îndrepta spre Dragon Lankford, îi strigă peste umăr Kramishei: am terminat cu toate discuţiile astea despre fiare!
— Hei, stai puţin, ce-i cu toată cearta asta? Mâna puternică a lui Dragon o sprijini pe Stevie Rae în clipa în care se ciocni de el şi se împiedică. Ai spus discuţii despre fiare?
— Aşa a spus. Kramisha arătă spre foaia din mâna lui Stevie Rae. Mi-au fost transmise două poezii, una în ziua în care Stevie Rae a dat de taurii ăia, iar a doua, doar cu puţin timp în urmă. Nu vrea deloc să le ia în seamă.
— N-am spus că n-o să le iau în seamă. Doar că vreau să mă ocup de problemele mele şi de mine fără să-şi bage nasul toţi ticăloşii din univers.
— Crezi că eu sunt unul dintre ticăloşii ăia? întrebă Dragon.
Stevie Rae se căzni să-l privească în ochi.
— Nu, sigur că nu.
— Şi eşti de acord cu mine că poeziile Kramishei sunt importante?
— Păi, da.
— Atunci nu poţi să nu le iei în seamă. Dragon puse mâna pe umărul lui Stevie Rae. Ştiu cum e când vrei să ţii departe de ochii lumii viaţa personală, numai că te-ai blocat într-o situaţie în care există lucruri mai importante decât intimitatea ta.
— Ştiu, dar pot să mă ocup singură de lucrurile astea.
— Nu te-ai ocupat de tauri, spuse Kramisha. Tot au apărut.
— Da' au dispărut, nu? Asta înseamnă că m-am ocupat de ei fără probleme.
— Îmi amintesc că te-am văzut după înfruntarea cu taurii. Erai grav rănită. Dacă ai fi înţeles avertizarea Kramishei, poate că nu ai fi plătit un preţ aşa de mare. Apoi, mai e şi faptul că a apărut un Imitator de Corbi şi s-ar putea să fie chiar creatura aia, Rephaim. Monstrul ăla încă se mai află pe nici pe undeva, şi reprezintă un pericol pentru noi toţi. Aşa că, tânără preoteasă, trebuie să înţelegi că o avertizare care îţi e adresată nu poate fi tăinuită pentru că influenţează şi vieţile celorlalţi.
Stevie Rae îl privi pe Dragon drept în ochi. Cuvintele lui erau puternice. Vocea lui era blândă. Dar oare zărise în ochii lui suspiciune şi mânie, sau poate numai durerea care îl urmărise de la moartea soţiei lui?
În timp ce ea încă şovăia, Dragon continuă:
— Anastasia a fost omorâtă de o fiară. Nu mai putem îngădui ca o altă fiinţă nevinovată să mai fie atinsă de aceste creaturi ale Întunericului, dacă putem face ceva în privinţa asta. Ştii bine că ce spun eu e adevărat,
Stevie Rae.
— Şt-ştiu, se bâlbâi ea, încercând să lege cuvintele. Rephaim a omorât-o pe Anastasia în noaptea în care Darius l-a doborât din cer. Nimeni n-o să uite asta - nici eu nu pot să uit, mai ales acum, când lucrurile s-au schimbat. Au trecut săptămâni de când nu l-am văzut. Impregnarea noastră încă există. Pot să o simt, dar nu am simţit nimic transmis de la el.
Acea lipsă a oricărei senzaţii o făcu pe Stevie Rae să ia o hotărâre.
— Bine, ai dreptate. Am nevoie de ajutor. Poate că aşa e dat să se întâmple, gândi ea pe când îi înmână poeziile lui Dragon. Poate că Dragon o să-mi descopere secretul şi atunci totul o să piară: Rephaim, Impregnarea noastră şi inima mea. Dar măcar o să se termine totul.
Pe când Dragon citea poezia, Stevie Rae văzu cum faţa lui se întunecă. Atunci când, în sfârşit, ridică privirea spre ea, nu era nici o îndoială că arăta îngrijorat.
— Ce fel de legătură ai avut cu al doilea taur pe care l-ai invocat, cu cel negru, care l-a învins pe cel rău?
Stevie Rae încercă să-şi ascundă uşurarea când văzu că Dragon se oprise la tauri şi nu-i punea întrebări despre Rephaim.
— Nu ştiu dacă poţi s-o numeşti cu adevărat o legătură, dar mi s-a părut minunat. Era negru. Dar
Întunericul nu avea nici o legătură cu el. Era incredibil - ca cerul nopţii sau ca pământul.
— Pământul... Dragon părea să gândească cu voce tare. Dacă taurul îţi aminteşte de elementul tău, poate că asta e de ajuns ca să păstraţi legătura.
— Ştim însă că e bun, spuse Kramisha. Nu-i nici un secret. Nu se poate ca poezia să vorbească despre el.
— Şi-atunci? Stevie Rae nu-şi putu ascunde iritarea. Kramisha era ca un câine în faţa unui os. Nu-i dădea drumul, şi pace.
— Şi-atunci, poezia, mai ales ultima, vorbeşte despre încrederea în adevăr. Deja ştim că e bun. Poţi să ai încredere în taurul cel negru. De ce mai trebuie să-ţi spună asta o poezie?
— Kramisha, aşa cum încercam să-ţi spun mai devreme, nu ştiu.
— Doar că io nu cred că vorbeşte despre taurul ăla negru, spuse Kramisha.
— Despre ce altceva să vorbească? Nu cunosc alte fiare. Stevie Rae vorbi repede, ca şi cum viteza ar fi putut anula minciuna.
— Spuneai că Dallas are o afinitate nouă şi neobişnuită şi că pare s-o fi luat razna. Aşa e? întrebă Dragon.
— Da, cam aşa, spuse Stevie Rae.
— Referirea la o bestie ar putea fi un simbol pentru Dallas. Poezia ar putea spune că trebuie să ai
încredere în latura umană care există încă în interiorul său, spuse Dragon.
— Nu ştiu ce să zic, răspunse Stevie Rae. Ultima dată când l-am văzut, era extrem de agitat şi părea dus cu sorcova. Spunea nişte lucruri tare ciudate despre Imitatorul de Corbi pe care l-a văzut.
— Începe Şedinţa de Consiliu! Din uşa deschisă a Sălii de consiliu, vocea Lenobiei pluti de-a lungul
coridorului.
— Pot să păstrez asta? Dragon luă bucata de hârtie, în timp ce porniră pe hol. O s-o copiez şi apoi ţi-o dau înapoi, dar aş vrea să o pot cerceta mai cu atenţie.
— Da, nu-i nici o problemă, spuse Stevie Rae.
— Mă bucur că o să te gândeşti la poezia asta, Dragon, spuse Kramisha.
— Da, şi eu, spuse Stevie Rae, încercând să pară că spune adevărul.
Dragon se opri.
— N-o voi arăta tuturor, ci numai acelor vampiri despre care cred că ne pot ajuta să descifrăm înţelesul poeziei. Îţi înţeleg dorinţa de intimitate.
— O să-i povestesc lui Zoey despre asta mâine, imediat ce se întoarce, spuse Stevie Rae.
Dragon se încruntă.
— Cred, într-adevăr, că e bine să i-o arăţi lui Zoey, numai că, din păcate, nu revine mâine la Casa Nopţii.
— Cum? De ce?
— Se pare că Stark nu-i destul de înzdrăvenit ca să călătorească, aşa că Sgiach le-a dat voie să rămână pe Skye cât le pofteşte inima.
— Zoey ţi-a spus asta? Lui Stevie Rae nu-i venea să creadă că cea mai bună prietenă a ei îl sunase pe Dragon, şi nu pe ea. Ce-o fi fost în mintea lui Z.?
— Nu, ea şi Stark au vorbit cu Jack.
— A, Ritualul de Sărbătorire, se dumeri Stevie Rae şi dădu din cap. Z. nu-i ascunsese nimic. Jack fusese atât de entuziasmat de Ritual, încât se autointitulase responsabil cu muzica, mâncarea şi ornamentele -probabil că o sunase având pregătită o listă întreagă de întrebări, de genul: Care e culoarea ta preferată? şi
tortilla sau chipsuri?
— Băiatu' ăsta e de-a dreptul obsedat. Pun pariu că şi-a pierdut minţile când a aflat că Z. nu vine acasă mâine.
— Dimpotrivă, profită de răgaz ca să exerseze melodia pe care vrea s-o cânte şi ca să decoreze locul,
spuse Dragon.
— Zeiţa să ne ajute, spuse Kramisha. Dacă o să agaţe peste tot curcubeie şi unicorni şi o să ne oblige - iar- să purtăm eşarfele alea din pene, o să spun „pas“.
— Săbii din origami, spuse Dragon.
— Poftim? Stevie Rae era convinsă că nu auzise bine.
Dragon chicoti.
— Jack a trecut pe la vestiar şi a luat cu împrumut o sabie scoţiană ca să aibă un model după care să
lucreze. În onoarea Iul Stark, o să folosească săbii din origami atârnate cu fir de undiţă. Spunea că o să fie ca în cântec.
— Pen' că or să sfideze gravitaţia. Stevie Rae pufni în râs. Îi plăcea de Jack. Nu avea cuvinte pentru cât
de drăguţ era.
— Sper numa' să nu le facă din hârtie roz. Chiar că nu se potriveşte.
Ajunseră la uşa Sălii de Consiliu şi, înainte de a intra în încăperea deja ticsită de lume, Stevie Rae îl auzi pe Dragon spunând:
— Nu roz. Purpurie. L-am văzut când căra un braţ de hârtie purpurie.
Stevie Rae încă mai rânjea cu gura până la urechi când Lenobia ceru să se facă linişte în sala de şedinţe.
În zilele următoare, avea să-şi amintească de acel zâmbet şi să-şi dorească să păstreze în minte acea imagine a lui Jack care confecţiona săbii din hârtie şi cânta Defying Gravity, privind mereu partea bună a lucrurilor, mereu drăguţ, mereu fericit şi, mai ales, mereu în siguranţă.