Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Mai repede, omidelor! țip cu putere la netrebnicii ce se mișcă prea încet.
Rândul din fața mea, ce se întinde pe câțiva metri buni, este compus din sute de trupuri îmbâcsite de transpirație. Astăzi este ziua când trebuie să se spele, iar apoi "își i-au rămas bun" de la bază. Sunt prea slabi, prea bătrâni sau prea lipsiți de vlagă. Vor fi trimiși în altă parte, unde doar Cel de Sus are habar de soarta lor. Eu mi-am făcut treaba, mi-am pierdut timp cu supravegherea lor și am zbierat zile la rând. Merit o mărire de salariu, fir-ar să fie! Nici Diavolul nu ar fi rezistat în locul meu. Sunt adevărați demoni slăbănogii din fața mea.
Privesc cu scârbă cum ultima persoană de la coadă se prăbușește. Oasele i se văd clar prin pielea gălbejită, acoperită de mizerie. Este aproape dezbrăcat în totalitate, doar un sort negricios îi acoperă zona intimă. Ochii îi sunt închiși, iar corpul începe să tremure. Înjur în barbă și strig către responsabilii de la sanatoriu. Vreo trei bărbați îmbrăcați în uniforme gri îl ridică de pe betonul rece. Câțiva din fața lui s-au oprit și se holbează la mortul ăla.
— Dihănii ordinare! La ce vă uitați? Conținuați să mergeți! lovesc cu biciul la picioare, smulgând câteva țipete de la cei în cauză.
Strigătele neajutorate mă fac să rânjesc. E ca un cântec din miturile cu sirene. Îmi ung sufletul și dau fiori electrizanți pe șira spinării. Durerea provocată este ca un drog, vrei tot mai mult să auzi și vezi, pentru a avea cât mai multă satisfacere. Dacă nu îl obțin când trebuie, încep să mă furnice palmele și devin de neoprit când pun mâna pe ceva.
Unii m-ar numi maniac sau sadic, însă eu așa m-am născut. Dorința asta a crescut în mine. Când eram mic, mă limitam la a lovi animalele care nu mă ascultau. Săptămânal tăiam trei porumbei și un iepure. Maică-mea mă punea să mă ocup de tăiere, însă nu a descoperit nici în ziua de astăzi ce făceam eu de fapt. Singura dovadă era că mă murdăream foarte mult de sânge.
Cu toate acestea, nu mi-a fost de ajuns. Ceva a erupt în momentul când m-am angajat la baza BDD-14, la vârsta de șaisprezece ani. Abia peste doi ani am putut să devin ajutor de comandant și puteam lovi pe netrebnicii ce îmi încălcau regulile. Șeful m-a prins într-o seară cum aplicam corecția unui bărbat de vreo cincizeci de ani. I-a plăcut modul în care mă făceam ascultat și m-a promovat. La doar optsprezece ani, devenisem comandant pentru a mă bucură și astăzi, după douăzeci de ani.
— Gura mică! ridic vocea pentru a mă face auzit în toată hărmălaia. Nu vă mai gândiți la mortăciunea ce a fost ridicată. Probabil deja bea ceai cu sfinții. Unul în minus nu strică. Aștept următorul care vrea să dea colțul! rânjesc, lăsând la vedere dinții galbeni și ușor strâmbi în față.
La auzul ultimei propoziții, șușotelile dispar. Nu suntem singurii, astfel că sunt peste trei sute de oameni în toată incinta. Fiecare comandant are puțin peste o sută de melci. Nu putem pierde toată ziua, așa că trebuie să ne grăbim să îi spălăm pe toți. Baia este una imensă și comună. Mai mult pătrund sub jetul de apă rece și murdară, ca să iasă în maxim trei minute. Vor fi duși la celulele lor, unde îi va aștepta cucoana cu hârțoagele pentru a-i introduce în arhiva bazei.
