Inimă de sticlă

Cap. 5

*Alison POV*

De ce trebuie să am eu inima așa de bună?! De ce trebuie să fac eu favoruri fratelui meu?! De "deșteaptă" ce-s! Am încercat să îl dau bine pe James pe lângă Lily, spunându-i acesteia ca nu-i așa prost pe cât pare. Cred că am insistat prea mult așa că a plecat cu scuza că trebuia să se întâlnească cu un anume Severus Snape.

Acum eram singură, pe Aleea Diagon, pe care nu o știam nici pe departe, aaaahh, ce frumoasă-i viața de elev transferat! Glumesc, vă dați seama! E oribil! Acum mă plimb că o găină beată să văd dacă găsesc pe cineva cunoscut. Doamne, dacă m-ar vedea mama ar spune că am băut prea multă vodkă.

*Remus POV*

Mă gândeam la Ali, nu știu de ce, dar aveam impresia că semăna cu James, dar în sensul bun, nu ca el. Eram la Magazinul cu Echipamente de Quidditch. Sirius voia o bâtă nouă (pentru că de ce să joace cu cea de la școală?!) iar lui James îi trebuiau o pereche de mănuși noi. Eu nu avem nimic de luat de acolo, nu eram în echipă. În schimb, James era căutător, iar Sirius bătător. Deodată se auzi o ușă trântită, iar o brunetă intră ca și cum căuta pe cineva. Mă uit mai bine și îmi dau seama că e Alison.

Alison: Aici erați! Doamne, să nu mă mai lăsați cu fata aia! E cea mai iresponsabilă ființă din câte știu.... scuze, pe lângă James.

James: Vorbești cumva despre Lily floarea vieții mele?!

Alison: Nuu, despre profesorul Borovkov! NORMAL CĂ DESPRE EVANS!!! M-a lăsat singură că să se întâlnească cu un tip, Severus Snape!

Sirius: Cu Smiorcăitus?!

Uuu, începea să devină interesant! Oh, Merlin, ce ador drama!

James: Remus, tu vii cu mine! Trebuie să o iau pe Lily Evans viitoare Potter de-acolo!

Eu: De ce nu îl iei pe Sirius?

James: Pentru că tu și Lily vă înțelegeți! HAI!!!

Și m-a scos în grabă afară..... lăsându-i pe Sirius și Alison singuri. Ce aș vrea să știu ce discută!

*Alison POV*

James a plecat cu Remus după Lily și m-a lăsat pe mine cu... Sirius...

Cum se face că de fiecare dată rămân singură cu băiatul ăsta?! Și mai rău: DE CE NU MĂ DERANJEAZĂ?!?!? Ce naiba am?!

Sirius: Joci Quidditch?

Eu: Am jucat prin anul 2... de ce?

Sirius: Nu ai vrea să joci?

Eu: Nu. Nu prea le am cu zburatul pe mătură...

Sirius: Te învăț eu! Te rooooooog!

Mi-era frică că o să îmi ceară asta. Făcu niște ochi de cățeluș pe care nu îi puteai refuza, dar cum era să recunosc că mi-era frică să zbor?

Eu: Nu știu ce să zic...

Sirius: Ți-e frică?

Eu: Sigur că nu!

Sirius: E clară treaba... spuse el râzând. Dar o mătură nu îți face nimic! Ai încredere în mine să te învăț?

Eu: Nu!

Sirius: Doamne Ali, ai stricat tot momentul! Lasă-mi revelațiile în pace.

Am început să râd. Încercam să mă opresc dar nu puteam. Dar de ce nu puteam, până la urmă, nu spusese ceva atât de amuzant... Sincer nu era atât de rău pe cât mă așteptam. Cică eu stric momente, dar el ce face atunci?:

Sirius: Încă ești supărată pe mine?

Eu: De ce? încerc să fac eu pe proasta.

Sirius: Că am dormit împreună...

Eu: Și cică eu stric momente!

Sirius: Nu vreau să fii supărată pe mine...

M-am gândit să îl provoc puțin asa că am spus:

Eu: Dar sunt supărată pe tine!

Sirius: Atunci mă lași să mă prezint din nou și să o luăm de la capăt?

Eu: Bine, fie...

Sirius: Sirius Orion Black al III-lea.

Eu: Alison Pleione Potter.

Sirius: Încantat! spuse el și îmi sărută mâna.

Eu: De data asta ce-ai băut?

Sirius: La ce te referi?

Eu: La manierele astea.

Sirius: Aa, astea... astea sunt doar o obișnuință. Când vii dintr-o familie obsedată de sânge, îți faci un tic din chestiile astea...

Eu: Familie obsedată de sânge?

Sirius: Da... și mă pot mândri cu faptul că eu sunt rușinea acelei familii...

*Sirius POV*

Oops, se pare că pe Ali o interesa de mine.... interesant.

Alison: Îmi pare rău...

Eu: Ba pardon! Nu eram sarcastic, eu chiar mă mândresc că sunt rușinea familiei!

Alison: Dar cu ce ai greșit?

Eu: Am fost sortat la Gryffindor când trebuia să fiu la Slytherin ca ceilalți, sau cel puțin, așa zice mama.

Alison: Crezi că dacă o să fiu la Slytherin, James o să mai vorbească cu mine?

Eu: Nu știu de James, dar fi sigură că de mine nu scapi.

Alison: Nici nu vreau...

Eu: Ce ai spus? o întreb râzând.

Alison: Nimic! spuse și ea tot râzând.

Am luat-o în brațe. Îmi pacea să o țin în brațe...

Eu: Ce ar fi să mergem la o înghețată? o întreb încă ținând-o în brațe.

Alison: Bine! spuse ea cu fața cufundată în tricoul meu.

Eu: Dar înainte, când ai jucat Quidditch, ce poziție aveai?

Alison: Bătător, de ce?

Îmi crescuse inima când am auzit. Cu puțin noroc aveam un nou bătător în echipă. Am dat fuga și am mai cumpărat o bâtă. Când m-am întors la ea i-am dat-o.

Alison: Ce să fac eu cu asta?

Eu: O să joci!

Alison: Tu nu auzi că eu nu le am cu zborul?!

Eu: Tu nu auzi că te învăț eu?

Alison: Bine, fie cum spui tu! Dar dacă cad din cauza ta, consideră-te mort!

Eu: Îmi asum, pentru că nu o să cazi. Dacă o să cazi, o să te prind eu, bine?

Nu a răspuns, dar a zâmbit, iar pentru mine tot una era.

___________________________________________

Mamăăăă, ce scurt e capitolul ăsta! Dar creativitatea mea a plecat la mare așa că ne descurcăm cu ce avem....