Îndrăgostită de fratele vitreg💖

Alisia

               Razele soarelui isi fac aparitia printre perdelele mele subtiri, pe semne ca e dimineata si ar trebui sa ma ridic din pat. O fac pana la urma si ma indrept spre fereastra sa iau o gura de aer. Cum noaptea nu a fost prea prietenoasa cu mine, o gura de aer revigorant e binevenit oricand. Ma schimb si cobor jos unde il gasesc pe Alex tolanit pe canapea. Cred ca e inca confuz sau somnoros pentru ca nu e deloc atent la ce e pe televizor. Ba chiar imi studiaza toate miscarile pana ajung in bucatarie si gasesc un bilet pe frigider, unde ma anunta mama ca a plecat de dimineata cu treaba in oras si ca am mancare in frigider. Pun biletul inapoi pe frigider si ma intorc in sufragerie. Ma arunc pe canapea si ma intind peste Alex. Nu reactioneaza deloc, doar isi pune mainile pe picioarele mele. In rest, isi concentreaza toata atentia pe stiri. 

         Pana la urma ma ridic, daca vad ca n are chef de vorba si plec pe afara. Nu da semne ca m ar urma sau ceva, asa ca plec putin dezamagita spre parc. Imi vine foame pe drum, asa ca o sa mi iau si ceva de haleala daca tot sunt in trecere. Imi iau si o cafea, ca de ce nu. Iau cafeaua intr o mana si gogoasa in cealalta. M a asez pe o banca si iau o gura din cafea. Iau o gura si din gogoasa si ma uit imprejur. Nu prea e nimeni la ora asta. Doar un barbat isi plimba copilul intr un carucior.

             Trece ceva timp si vad o fata familiara. Mario se apropie de mine cu pasi marunti. De mana lui era o fetita micuta, cam de vreo 4-5 ani. 

          -Buna! spune Mario si imi afiseaza un zambet cald.

         -Buna! raspund la randul meu.

          -Ce te aduce azi prin parc? Nu prea te am vazut pe aici.

          -Am zis sa mai ies din casa, sa mai iau niste aer. E sora ta? intreb si imi indrept privirea spre fetita.

            -Da, ea e Alisia! Alisia, ea e fata despre care ti vorbeam saptamana trecuta.

            -Da, mi ai spus de ea si ieri si alalteieri si acum doua zile si acum-

             -Cred ca ai vorbit destul. spunen si ii pune mana la gura fetitei mici de statura. Nu vrei sa mergi tu la locul de joaca? intreaba el si ii zambeste cu subinteles.

             -Nu vreau sa mer- fata nu apuca sa termine fraza si isi da seama de ce fratele ei voia sa plece. O sa ma intorc mai tarziu. Paa!

            Fetita pleaca si Mario se aseaza langa mine si ofteaza. Il vad putin suparat.

           -S a intamplat ceva? il intreb. 

           -Nu... Adica nu e o problema sau ceva, dar...nu conteaza...spune si se uita la sora lui cum se indeparteaza de banca.

            -Hei, imi poti spune, nu zic nimanui. spun si imi asez mana peste a lui. 

            -Am inceput sa lucrez la o sala de sport, iar in timpul liber la un restaurant din apropiere. Totul merge bine, dar nu mai am timp sa stau cu sora mea si plus de asta nu are cu cine sa stea dupa ce vine la scoala. Sta singura cateva ore, dar mi e teama sa o las. O mai iau cu mine la sala si la restaurant, dar devine obositor pentru amandoi. Sefii mei incep sa nu m i fie intelegatori. Nu stiu cat mai pot continua asa...Spune si se lasa pe spate. 

             -Sti, daca nu gasesti pe nimeni disponibil, as putea sta eu cu ea cateva ore. Daca vrei. Nu stau mult sa ma gandesc si ii spun.

           -Nu vreau sa deranjez, mai ales ca stai si cu parintii tai si-

           -Nu deranjezi pe nimeni, plus ca mama si Pedro stau mai mult plecati, deci nu o sa fie o problema asta. Ce zici?

          -Ai face asta? Doar cateva ore dupa ce vine de la scoala!

           -Desigur! Nu i mare chestie. Asa mai am si eu companie. 

          -Multumesc! Multumesc! Multumesc mult!

          -Stai linistit, n ai pentru ce!

          -Ea termina scoala pe la 4. Deci, daca ai putea sa o iei atunci, o sa vorbesc si eu cu ea. 

          -Sigur. Pana la ce ora lucrezi de obicei?

          -Pai cam pana pe la 8 sau 9, depinde de zi si de aglomeratie.

          -Inteleg. 

          -Ai putea sa o iei de maine? Nu o sa stai mereu cu ea, in weekend o sa stau eu. Macar atunci.

         -Te superi daca te intreb ceva? Parintii vostrii? Sunt plecati?

         -Parintii nostrii nu mai sunt...Eu am grija de sora mea. Mama a murit la nasterea Alisiei, iar tata dupa ce a implinit Alisia un an, intr un accident la munca...A cazut de la inaltime si a murit la spital...

        Mi se pare ireabil ce aud. Sa ti perzi ambii parinti nu e usor deloc. Ma intristeaza ideea ca Alisia a crescut doar cu fratele ei.Nu imi pot imagina cat de greu i a fost lui Mario. 

        -Imi pare rau... zic si ma uit in jos trista.

        -E ok. M am obisnuit cu ideea si cred ca si Alisia...spune cu o voce trista.

        -Vino aici. Spun si ma aplec sa l imbratisez. Se apleaca si el si imi intoarce gestul. Incerc atat de tare sa nu las lacrimile sa curga, dar nu prea imi iese. O lacrima imi curge pe gatul lui si tresare.

       -Eu sunt cel care trebuia sa planga, spune intr un mod sarcastic. Atunci eu imi sterg lacrimile si un zambet trist imi apare pe fata. 

      -Ar trebui sa plec., spun si ma ridic de pe banca. Imi iau ramas bun de la Mario si spre iesire din parc, ii fac cu mana surorii sale.