Lumi ascunse: Confruntarea Regelui

Lumi ascunse: Capitolul 18 - Drumul spre Iad

În aceste cinci zile, tot ce am făcut a fost găsirea, sau mai bine spus, căutarea unor planuri, fiindcă success prea mult nu am avut. Nu avem idee unde ar putea fi ţinute ele, ori aici, pe Pământ, ori acolo, în Dimensiunea Întunecată. De aceea, degeaba ne stoarcem creierii, nu putem şti dacă planul va funcţiona sau nu.

Aşadar, până la urmă s-a ajuns la concluzia că trebuie să mă întâlnesc cu acea femeie a cărei voci mă sperie. Nu este cea mai bună idee, dar alta mai bună nu avem.

Acum, Bonnie şi cu Lyuba încearcă diferite poţiuni care să aibă efect pe vampiri, astfel să mă poată însoţi măcar încă o persoană, fără a fi depistată. Casa lui Pearl, în momentul de faţă, seamănă mai mult cu un mare laborator de încercări experimentale al lor, decât cu o casă, un zâmbet timid îi apăruse în colţurile gurii, imaginându-şi două titireze ce făceau turul casei în câteva secunde în căutare de ceea ce aveau nevoie, cam aşa arătau cele două, într-o casă ce spuneai că era veche de sute de ani, bântuită de fantome, locuită de lilieci – atât de multe ciudăţenii erau împrăştiate în fiecare locşor din casă.

Băieţii au trebuit, obligaţi de mica pixie - Bonnie - care în aceste zile nu a stat locului nicio clipă, să caute diferite ingrediente ciudate pentru vrăjile lor, precum: picioare de urs carpatic, copită de căprioară de munte, uter de vacă sfântă din Maroc, cioc de uliu argintiu, sămânţă de boboc de floare de colţ, aripi de liliac-vampir, sânge de leu şi multe, dar multe altele.

Câteva minute mai devreme venise Silvio cu o creangă de copac auriu de pe Tărâmul Broaştelor. Unde mai este şi asta, Doamne?! Iar Georgi venise cu un pumn plin de flori de cucuvea, de prin nordul Americii, dar nu de orice fel, ci de culoare neagră cu tente argintii. Bietul de el... cred că a căutat chestia asta până i-au căzut picioarele, pentru că nu era tocmai fericit când s-a întors. Avea o faţă... mai să o omoare pe nebuna de Bonnie, zâmbetul i se întinse la gândul acela. Nu îşi dorea să-i vadă pe cei doi vreodată la cuţite, ar fi fost un al treilea război mondial.

Eu am profitat de timpul cât de cât liber şi m-am apucat să îţi povestesc ţie. Cât de mult mă calmează acest sport, dacă-i pot spune aşa. Deja am început să am un zâmbet adevărat pe buze, nu doar umbra unuia, deşi începutul a fost deprimant. Întradevăr, scrisul gândurilor e relaxant.

Despre Caleb pot spune că a ajutat şi el cum a putut, plecând după ingredientele lui Bonnie şi Lyuba ziua, când eu nu dormeam. A stat în fiecare noapte cu mine, ajutându-mă să mă calmez şi să-mi revin din imensul stres dat de coşmar. A fost piatra de temelie pentru mine zilele astea, firul de speranţă de care mă puteam agăţa cu uşurinţă. În primele două zile doar el mă putea scoate din depresia mea şi doar de la el primeam mâncare. Acum mi-am mai revenit, dorinţa de a-mi salva mătuşa şi sora fiind mai mare decât suferinţa ce-mi macină sufletul. Dar iar intru în detalii dureroase şi chiar nu vreau. Eu nu sunt acest gen de persoană, nu mă scufund în întunericul care îmi dă impresia de linişte. Şi nici nu voi începe de acum.

Apropo de Lyuba, dacă tot am pomenit-o mai sus... e o fată foarte simpatică. Are aproape 19 ani – puţin mai mare ca noi – şi e o vrăjitoare albă, ca Bonnie. Ne-a povestit câteva evenimente din viaţa ei: că a rămas singură de mică, părinţii ei fiind ucişi de Rege şi ai lui, şi că de atunci este pe insulă, de când a găsit-o Mony speriată, în apartamentul lor de la oraş. A învăţat pe insulă ce putea face şi, exersând, a devenit destul de bună. E mai mult decât bucuroasă să ne ajute în lupta cu Regele.

Vai, cât mă enervează asta! Omul ăsta - mă rog, nu mai e om de sute de ani - nu are altceva de făcut, decât să chinuie oamenii şi celelalte vieţuitoare? Deşi nu-l cunosc, am început să-l urăsc din tot sufletul, cum nu am mai făcut-o niciodată. Peste tot şi-a lăsat amprenta lui scârboasă. Offf... mă exasperează!”