09

211 36 18
                                    

"La naiba cu voi! Sunteți niște incompetenți!" se auzi strigătul lui Hoseok în întreaga încăpere, făcându-i pe toți cei prezenți să-și îndrepte toată atenția spre el

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

"La naiba cu voi! Sunteți niște incompetenți!" se auzi strigătul lui Hoseok în întreaga încăpere, făcându-i pe toți cei prezenți să-și îndrepte toată atenția spre el.

Nimeni nu îndrăzni să spună ceva, nimeni nu dorea să riște să îl enervez pe bărbat mai rău decât era deja. Șatenul oftă exasperat, trântind dosarele pe care le avea în mână pe biroul său, urmând să se întoarcă spre oamenii săi care îl priveau înfricoșați. Își trecuse mâna prin păr de nenumărate ori, asta rezultând într-un păr oarecum ciufulit. Hainele îi erau puțin șifonate, cel mai probabil din cauza mișcărilor bruște pe care le făcuse până atunci. Am mers în cerc o bună bucată de vreme, apoi a înconjurat încăperea de câteva ori, urmând să se așeze furios pe scaunul de la biroul său, tot procesul fiind unul repetitiv.

"Cum ați putut fi atât de neatenți?!" întrebă acesta vizibil nervos, trecându-și iar mâinile prin păr. Îi privi acuzator pe toți bărbații adunați în fața sa, pufnind batjocoritor la vederea expresiilor lor speriate.

Hoseok îi chemase pe toți la o întâlnire de 'afaceri' foarte importantă, fără a le spune motivul. Din prima secundă în care au intrat în sala mare în care șatenul își ținea 'conferința' și-au dat seama că șeful lor nu era deloc într-o dispoziție bună. Hoseok era CEO la o companie importantă, dar în același timp lucra pe piața neagră. Era o persoană importanta, iar angajații săi știau că nu ar trebui să facă glume în preajma să.

"Mai întreb o singură dată : cine naiba a dus cadavrul acolo?!" se răsti șatenul.

"Eu am fost." se auzi o voce venind din partea dreaptă a bărbatului, făcând ca atenția tuturor să fie ațintită asupra sa.

Jeongguk ajunsese târziu în sală, iar în puținul timp în care a fost acolo nu a auzit altceva înafară de vocea infuriată a hyung-ului său ce își certa oamenii. Motivul? Îl aflase acum. Sincer, îl facu să râdă. În opinia sa, Hoseok era mult prea agitat, iar asta  fără motiv. Nu era ca și cum avea să se întâmple ceva.

Privirea șatenului se întoarse spre el, având o sprânceană ridicată și privindu-l de parcă ar dori să afle răspunsul la o întrebare pe care încă nu o pusese, dar brunetul înțelese. Dădu aprobator din cap, făcându-l pe cel mai mare să ofteze adânc, închizându-și ochii preț de câteva clipe pentru a-și calma nervii.

"Puteți pleca." anunță el ferm, privind apoi cum toți îl salută și părăsesc încăperea.

Dintr-un total de peste cincizeci de persoane, se aflau acum în acea sală doar patru; Hoseok, Yoongi, Namjoon și Jeongguk. Liniștea se lasă în încăpere, atmosfera fiind tensionată. De o parte aveai un Hoseok ce fumega de nervi cu doar câteva clipe în urmă, iar de cealaltă parte aveai un Jeongguk ce se abțină să nu zâmbească; haosul era garantat.

"Explică." spuse simplu șatenul, așezându-se în scaunul său, masându-și apoi tâmplele.

"Ei bine, ce să explic? Eu am fost cel care a dus cadavrul acolo." spuse simplu brunetul, lăsându-se rezemat de spătarul scaunului.

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Jun 28, 2021 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

𝙘𝙧𝙞𝙢𝙞𝙣𝙖𝙡 𝙗𝙪𝙣𝙣𝙮;𝙩𝙠Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum