De un infinit de ori
Să-mi fii tu mie .
.
.
.
.
Pe unde au trecut pașii tăi,
A înflorit câte un cer de mai
Și a plâns câte o noapte albastră
Ca și cum tu ai fi iubirea...
De câte ori liniștea ta îmi umbrește privirea
Te regăsesc acolo în ochii mării,
Dormind cu ochii grei de vise
Ca și cum tu ai fi iubirea...
Te simt ca ultima chemare la cer,
Ca pe un moment absolut ce nu depinde de timp,
Și atunci știu mai bine decât oricând că
Tu ești iubirea .
Poate că cerul e mai frumos astăzi pentru că îl privești tu, eu gravitez în jurul tău și-mi pari un cosmos pe sub pleoape, iar tu să știi ca sunt atât de aproape de pașii tăi în lumea mea, care în timp, s-au imprimat multicolori. Pendulează între noi un abrupt flămând de dor și lumini, și mi-e liniște iar, mi-e dat iar să te încrustez în gândul ăsta fluid și atemporal. Mi-e dor să te am, în atingeri umbrite de aripi.
Tu ești acolo unde pământul atinge mereu zarea, un întuneric cu lumină vie.Tu ești un început într-un nesfârșit al nostru perfect, iar eu sunt de doua ori frumoasă prin cuvânt că mi te scriu și atunci tu ești, iar eu sunt, și e iubirea noastră. Tu, ai dat strigare unor lumi despre care oamenii s-ar apropia în neștire dacă ar putea înțelege chemarea și m-ai făcut sa adorm zâmbind, de atâtea ori gândindu-mă la cum sa aduc momentul mai aproape de fiecare data când îl am .
Eu sunt greșeală înnodată de cer.
Te cer...
Tu ești perfectul cel plin de lacune.
Între noi zace o pată de mister.
Suntem personaje
Dintr-o lume despicată în două
Și totuși suflete dintr-un întreg simetric.
Te-am căutat mereu în sine, de mai de mult decât înseamnă însuși timpul, cu o speranța mai oarba decât toate si tot cu ochii închiși prin tot, ca prin cel mai mare vis din cele mai liniștitoare nopți . Ai tu un nu știu ce.. un suflet de lumină, și-o rază ce s-a aplecat să-mi acopere goluri cu iubire . Și din iubire am văzut totul cu ochii închiși,cu ochii deschiși către tine .
