Cântecul Suferinței

Capitolul doi

       Vântul destul de puternic îi zbura lui Arurth părul în față, însă fata nu se concentra la nimic altceva înafară de propriul său dans și muzica scoasă de vioara lui Alarth. Era o muzică atât de tristă și în același timp atât de plăcută încât tânăra ar fi vrut să o asculte pentru tot restul vieții. Și luă la dans un bărbat, la întâmplare, din mulțimea de oameni care se strânsese. Dânsul se uită la ea o vreme, analizându-i zâmbetul cald, privindu-i ochii rugători, apoi îi luă mâna. Se avântară înspre centrul cercului format de privitori, dansând în forme circulare, parcă desenând modele abstracte pe pământul uscat. Alarth își coborî puțin vioara, astfel încât un val de aplauze să se poată auzi în întreaga piață. În același timp, amândoi își traseră sufletul. Apoi au început din nou. Vocea instrumentului atins de arcuș parcă se sparse când Alarth își începuse noua melodie. Corzile viorii erau atinse lin de acesta, tânărul mișcându-și trupul cumva lent, în jurul dansatorilor, totuși fără să îți poți da seama când sau de cât timp se mișca în acel mod. La auzul cântecului, Arurth încremeni. Bărbatul cu care dansa, al cărui palton crem era acum aproape căzut de pe umerii săi o strânse de mână, astfel încât fata își reveni. Dar era ceva despre aceea melodie, ceva aproape fantastic, plin de magie. Era sigură, iar ochii ei erau acum mari. Lăsă bărbatul să se întoarcă în mulțime și continuă dansul, căutând cu privirea un nou om. O claie de păr maroniu îi atrase privirea. Își mută ochii mai jos, pe chipul persoanei pe care o văzu. Ochii albaștrii precum cerul îi dădură o stare de calm și în același timp de neliniște. Era a doua oară când o privire o putea trece prin stări atât de opuse în același timp. Prima dată a fost privirea lui Alarth.

       Arurth înaintă. Își simțea oarecum privirea obosită încercând să îl cuprindă pe tânăr pe de-a-ntregul. Apoi observă ceva ce nu a văzut prima dată. Tânărul îl privea pe Alarth, ochii săi parcă lucind. Soarele îi aprindea raze de lumină în privire, iar albastrul inițial era acum la fel de deschis precum cerul. Îl ura, oarecum, pentru privirea intensă cu care se uita la partenerul ei de spectacol. Așa că îi întinse mâna, privind insistent. Tânărul își întoarse ochii, parcă văzând pentru prima dată că Arurth era prezentă. Detesta deja aceea privire. Îl prinse de mână și îl ghidă în centrul atenției. Apoi începu să danseze, cel mai greu dans pe care îl știa. Spera ca tânărul să se piardă, să se împiedice în pașii complicați de dans, însă nimic de acest gen nu se întâmplă. Tânărul îi zâmbi. Nu era un zâmbet arogant, însă Arurth voia să i-l șteargă de pe față. Aruncă o privire spre Alarth, care se legăna ușor, cântând acel cântec ciudat pe care fata nu îl mai auzi până atunci, dar care trezea în ea mai multe emoții de cât credea că ar fi putut să simtă. Alarth zâmbi. Ochii tinerei se deschiseră larg, iar fata încercă să schițeze la rândul ei un zâmbet. Apoi se întoarse spre tânărul cu care dansa, sperând ca acesta să fie trist că violonistul îi zâmbi ei. Dar și el zâmbea.

       Arurth rupse dansul. Se mișcă în aceiași pași, lenți, și îl lăsă pe tânăr să iși ia locul. Acesta nu se clinti. Îl privea din nou pe Alarth, care începu un alt cântec, de data aceasta unul cunoscut de dansatoare. Arurth luă la dans pe altcineva, o femeie subțirică cu părul negru. O ghida atent, privind din când în când de la Alarth la tânărul celălalt. Cei doi se aflau acum, într-un mod inexplicabil, unul lângă altul. Arurth o ghidă pe femeie într-acolo, rotindu-se în cercuri, ținând mâna acesteia cu grijă. Se grăbi, pășind greșit, dar se redresă înainte să observe cineva.

       — Drăguță, te rog, ia-mă încet, n-am mai dansat de mult și nu pot spune că mai sunt atât de tânără încât să mă mișc ca tine.

       — Scuzați-mi graba, doamnă. Vă descurcați de minune. Sunt puțin deconcentrată, atâta tot.

       Vocea ei suna oarecum fals, cuvintele, toate minciuni. De ce îl dezagreea atât de mult pe acel necunoscut? De ce o deranja că vorbeau? De ce îl iubea atât de mult pe Alarth? De ce, de ce?