31. Se atinge de ce este al meu!

4.5K 141 9
                                    

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.





🦋







Trei ore mai târziu.

Mașina se oprește , semn că am ajuns. In sfârșit! Deja mi sa amorțit fundul de la cat am stat jos , iar setea și foamea mă omoară. Tata a oprit odată și a luat apa și câteva gustări , dar nu am vrut sa mănânc nimic-nici să beau- din cauza că vreau sa mănânc mâncarea făcută de mamaia mea. Te lingi pe degete! Iar acum îmi dau seama de unde a învățat mama mea să facă mâncarea atât de bună.

Ne dăm cu toții jos din mașină și ne luam gențile cu noi , tata încuie mașină , iar apoi se duce spre poarta , o deschide și ne face semn să intrăm. Cum închide poarta , ușă de la intrare se deschide iar pe ea apare mamaia mea și Nick- Verișorul meu , fratele anisiei- , mă duc aproape fugind la ei. Mamaia lola mă cuprinde din prima in brațe. Căldură pe care mi-o emană și iubirea , îmi face corpul sa se relaxeze la atingerea ei.

- Îngerul meu , ce mare ai crescut! Mă alinta ea.

Îmi ridic capul puțin , și îi dau un sărut pe obraz.

- Mi-a fost dor de tine mamaie! Ce faceți , sunteți bine? O întreb când mă desprind din îmbrățișare și îl iau pe Nick in brațe.

Mă cuprinde și el în brațe.

- Suntem excelent acum ca sunteți voi aici! Spune mamaia.

După ce mă despart din îmbrățișare , mă dau mai în spate , că ceilalți să poată să îi salută pe Nick și mamaie. Îmi duc privirea spre Ake , care se uită la mine apoi ochii i se duc spre Nick și iar spre mine.

El , nu îl suportă pe Nick. Nu știu de ce , sau cum dar mi-a spus acum mult timp că nu îl suportă. Îi scot limba iar el rade.

După ce toți se salută și se iau în brațe , intrăm în casă , acolo unde un miros de mâncare plutește prin toată casa , este o curățire impecabilă! Florile mamaiei sunt udate , și miros perfect.

- Lăsați-vă gențile pe scaun dragilor , și haideți să mâncați! Pun pariu că vă este foame! Ne spune mamaia pe un ton drăgălaș.

Facem toți cum ne spune mamaia , iar apoi ne așezăm la masă. Pe masa sunt multe mâncăruri apetisante , chiar sunt multe , aproape masa este plină și nici nu știu pe unde sa incep.

Burta mea deja începe sa o ia razna.

- Și ce mai faceți? Spune mamaie.

- Suntem bine mamă , tu cum ești , ți-ai luat tratamentele?

- Da mi le-am luat , stai liniștită. Spune mamaie iar mama ii atinge mână.

Masa decurge perfect , toți suntem fericiți , mâncăm și vorbim despre mai multe chestii. Eu termin prima de mâncat.

~Black And White Streets~ PARTEA !1/ TERMINATĂ!Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum