Când începem să trăim?

Capitolul 35

     Am aprobat din cap și am simțit nevoia să îl îmbrățișez, căci împărtășeam aceeași durere a pierderii lui Diego. El pierduse un nepot și un minunat partener de lucru, iar eu pierdusem un iubit, o persoană minunată și pe tatăl copilului meu.

*

     Cinci zile mai târziu, îl primeam în biroul de acasă pe domnul Muñoz. Amândoi eram îmbrăcați în negru, iar înmormântarea lui Diego ne marcase profund. Liam era la cursuri, Cedric era la apartamentul său cu Tina, care venise în vizită, iar eu le dădusem angajaților o zi liberă. Voiam să fiu doar eu și avocatul meu atunci când aveam să discutăm despre ultimele evenimente și cauzele lor.

     – Cred că poți deschide seiful prima dată, a zis el. Am mințit când ți-am spus că nu știam codul, dar am avut un motiv întemeiat.

     – Și Diego de unde îl știa?

     – De la mine. În caz că pățeam eu ceva...

     Am introdus primele opt cifre din codul meu numeric personal și ușa metalică s-a deschis cu un declic scurt. În sfârșit aveam să descopăr conținutul seifului, deși îmi era puțin teamă de ce aveam să văd.

     Erau doar documente. Deci acesta era motivul pentru care seiful nu mi se părea foarte greu și părea că nu se mișca nimic înăuntru. Am golit seiful și am întins hârtiile pe masă.

     – Poți începe cu plicul acesta, mi-a zis el, indicând un plic galben. E răspunsul la majoritatea întrebărilor tale.

     Înăuntru erau rezultatele unor analize de sânge. Sau cel puțin așa am crezut, până când am citit și titlul "Test de paternitate". Rezultatul era pozitiv, dar atunci când am văzut numele celor două persoane în cauză mi-a căzut fața.

     – Morera e tatăl meu?! E imposibil! am zis șocată.

     Muñoz m-a privit calm și m-a lăsat să mă liniștesc puțin înainte să înceapă să vorbească.

     – Este adevărat, a zis el înghițind în sec. Îți voi spune toată povestea.

     M-am așezat curioasă lângă el și l-am îndemnat din priviri să-i dea drumul.

     – Părinții tăi și Morera au fost cei mai buni prieteni mult timp, dar puțină lume știa că Morera era îndrăgostit de mama ta. A fost foarte frustrat când ea l-a ales pe tatăl tău... cel adoptiv, vreau să spun, dar a reușit să depășească momentul și să își păstreze prietenia cu amândoi. După ce și-au deschis firmele și le-au asociat, Christopher a început să devină invidios pe ceea ce aveau părinții tăi. Voia tot mai mulți bani, iar soluția la care s-a gândit a fost să îl șantajeze pe Martines prin intermediul mamei tale, pe care a luat-o prizonieră într-o casă de-a lui timp de trei zile, până când soțul ei a oferit suma de bani cerută. Din acel moment a încetat orice legătură între ei. Consecințele au fost însă mult mai serioase, căci mama ta a rămas însărcinată cu tine. A considerat de cuviință să îi spună atât soțului, cât și lui Morera, iar la scurt timp după nașterea ta s-a efectuat acest test de paternitate. Chris a cerut și mai mulți bani în schimbul tăcerii sale, iar singura dovadă a legăturii dintre voi este în mâinile tale.

     „Tu însăți ești o greșeală."

     – Mama... nu a vrut să facă avort?

     – Din câte știu eu, nu. În mod normal părinții tăi plănuiau să mai facă un copil la vremea respectivă.

     Știam eu că mama avea cel mai bun suflet din lume! M-a acceptat așa cum eram, pe când eu avusesem nevoie de câteva săptămâni ca să îmi dau seama că voiam să păstrez un copil pe care îl făcusem cu cineva pe care îl iubeam.