The Return

Prolog

SERENITY

        PRIVESC COPACII PE lângă care trecem pierduta printre gânduri.E aproape sfarsitul lui octombrie.Unii ar spune ca toamna înseamna moartea naturii,dar eu nu cred asta,din contra,cred ca toate culorile astea înseamnă viata.
        Ma aflu in mașina cu Todd,prietenul meu,de aproape câteva ore și simt o tensiune apăsătoare in aer.Lucrurile între noi nu mai merg bine de ceva vreme,dar azi este aniversarea noastră de un an.Nu știu dacă sa-i spun ca s-a terminat totul,sau sa mai aștept ceva timp.
         -Unde ai zis ca mergem? il întreb privind pe geam dincolo de propria-mi ființa,in căutarea unui lucru dupa care tânjesc,dar care îmi este încă necunoscut.
         -Am spus ca e surpriza,îmi reaminteste arcuindu-și un colt al buzelor.
        Odata,acel zambet mi se parea fermecător.
         -Doar stii ca urăsc surprizele,i-o intorc pe un ton sec.
         -Știu,dar asta o sa-ti placa.
         Ma cam îndoiesc.
Nu știu încotro o sa se îndrepte discuția asta,însă,nu am o presimțire prea buna.
        -Stii,și reușește sa-mi capteze atenția,îmi întorc capul spre el,as vrea ca totul sa fie mai usor,îmi zice.
         Ma incrunt.
        -La ce te referi? il întreb curioasa,dar având și o mică idee unde vrea sa ajungă.
        Dacă își închipuie ca poate sa ma întoarcă din drum,se inseala amarnic.O decizie luata e o decizie luata.
        -La tot.Vreau sa nu ne mai certam cu fiecare ocazie,vreau sa fim ca înainte,vreau...nu știu,se opreste puțin alegandu-și cuvintele.Vreau sa ma privești ca înainte,sa-mi zambesti ca înainte.Sta puțin pe gânduri și apoi adauga:As vrea sa o luam de la capăt,dacă e posibil.
        N-o sa se întâmple!
        Imi inabus un hohot amar.Încerc sa nu răbufnesc când ii raspund:
         -A,vrei sa zici ca înainte de a ma înșela,spun eu pe un ton iritat,punând accent pe cuvinte.
Continui:
-Nu cred ca s-ar fi ajuns aici,dacă nu m-ai fi înșelat cu prietena mea!Pardon,cu fosta prietena.
        Todd da sa spună ceva,dar îl intrerup din nou.
        -E imposibil sa o luam de la capat,spun concis.
        Degetele lui încep sa strângă volanul cu forta,albindu-se.
        -De câte ori sa-ti mai explic?
        Isi ia ochii de la drum o fracțiune de secunda,ca sa ma privească.
        -A fost o greșeală,o mare greseala.Am fost beat și prost!Si imi...,oftează exasperat.Imi pare foarte rău!Sper ca ma vei ierta,fiindcă eu încă te...
        Însă nu apuca sa-și termine fraza.
        -Fiindca ce?Fiindca tu încă ma...ce?
        Chiar ma scoate din minti!Simt cum începe sa-mi clocotească sangele in vene.Brusc simt nevoia de a ieși din masina asta.
        -Ma iubești?! raspund in locul lui,vazand ca nu spune nimic.
        Deja nu mai pot sa ma abțin și,fără sa-mi dau seama,ridic tonul.
        -Dacă m-ai fi iubit cu adevarat,măcar un pic,fac o pauza ca sa respir,nu mi-ai fi făcut asta niciodată!
        Îl vad tresarind.
         -Ti-am spus,îmi cer iertare! imi spune cu o voce rugatoare.
-Îți ceri iertare?! i-o întorc cu un zâmbet amar.Sa-ti iei scuzele și sa ti le bagi undeva!
        Ma abțin cu greu sa nu sar de pe scaun și sa-mi înfig unghiile in gâtul lui și,asta,doar fiindcă e la volan.Nu mai accept asa ceva.
        -S-a terminat Todd Adams!Tot ce a fost între noi cândva,s-a terminat! ii strig cu respirația întretăiata.
        Abia după ce am rostit ultimele cuvinte,mi-am dat seama ca șiroaie fierbinți au început sa mi se prelingă pe obraji.Intre furie și tristete exista o linie atât de fina.
         -Deci,asta a fost tot? constata el.Atata mai ai de zis?S-a terminat?
        Incuviintez privindu-l in ochii lui căprui,acei ochi care mai demult imi răscoleau fiecare terminație nervoasa din corp.Acum,însă,totul pare ca nu a existat vreodată,totul pare foarte îndepărtat de parca s-a întâmplat intr-o alta viața.
        Nodul acela din gât nu-mi da voie sa mai spun ceva si nici lacrimile,care nu știu dacă sunt de tristete sau de usurare ca se termina chestia asta.
        Pe chip ii apare o expresie indescifrabilă.Dezamagire?Furie oare?Sau poate resemnare?Nu știu,însă ceva din privirea lui ma sperie.
Stiti acea presimțire rea,pe care am avut-o mai devreme?
        Ei bine...nu m-am înșelat.
Dintr-odata Todd apasă accelerația pana in podea,bagandu-ma cu totul in scaunul din dreapta.Simt cum inima începe sa mi-o ia la galop,iar ochii refuza sa mi se deschida.Incerc sa-i zic sa încetineasca,dar parca nu ma aude...
         -Todd,te rog încetinește! il implor,vocea sunandu-mi mai mult o șoaptă,printre suspine si lacrimi.
        Imi dau seama ca îl implor in zadar.Parca a turbat.Apasa accelerația pana la maxim in podea,iar acul vitezei trece peste limita.
        Oare asta a fost?
Oare atât mi-a fost dat sa trăiesc?Niciodata nu mi-am imaginat ca o sa se termine așa.Credeam ca o sa-mi dau ultima suflare undeva,pe o plaja in Maldive, la 97 de ani,admirând apusul in timp ce citesc o carte buna-de preferat Bad romance-și bând dintr-un Bloody Mary.
        Da știu,asta da imaginație bogata-mici cârcotași ce sunteți!Dar la ce-i buna dacă oricum nu o sa se mai întâmple vreodată?
        Nu știu dacă o sa ies cu bine din asta,însă știu ca m-am resemnat.Intr-un timp atât de scurt mi-am acceptat soarta,am acceptam faptul ca o sa mor prea tânăra.
        Mi-am deschis ochii intr-un final,doar pentru a-mi vedea sfarsitul.
        Doar o clipa...
A fost nevoie doar de o clipa pentru ca toată viața-cam scurta sincer-sa îmi treaca prin fata ochilor.Doar de o clipa,înainte ca mașina sa iese de pe carosabil și sa se oprească intr-un copac...