Când începem să trăim?

Capitolul 17

     – Voi?! Ce faceți aici?   

     – Uită-te pe listă, a zis Liam amuzat. Ar trebui să fim acolo.

     Ne-a căutat rapid numele.

     – Ce căutați aici?! Asta e grupa de începători!

     Ne-a făcut semn să ne tragem deoparte, scuzându-se pentru câteva clipe față de copii.

     – Și ce dacă? am spus eu. Suntem începători.

     – Nu, nu sunteți, și în mod sigur nu aveți șase ani! Cum ați reușit să intrați aici?!

     – Ne predai sau nu? am spus pe un ton plictisit. Am plătit totuși ca să participăm la oră.

     Și-a dat ochii peste cap amuzat.

     – O să mă ajutați cu cei mici dacă tot sunteți aici. Haideți, la treabă!

     Ne-am distrat pe cinste în ora următoare alături de copii, care păreau să mă placă mult mai mult decât pe Cedric, ceea ce i-a dat bătăi de cap. El încerca să le explice cum se respiră sub apă, în timp ce eu îi făceam să râdă și le distrăgeam atenția, iar Liam stătea într-un colț și filma totul ca să avem amintiri.

     I-am urat succes în continuare și am părăsit bazinul, întorcându-ne acasă plini de voie bună, dar puțin obosiți.

     – Apa e obositoare! am oftat eu când am ajuns în fața casei. Cum poate Cedric să facă asta în fiecare zi, timp de mai multe ore?!

     – Experiența. La început era obositor și pentru el. Deci, am avut o idee bună?

     – Foarte, am râs eu. Ai văzut ce față a făcut când ne-a văzut acolo?! Dacă vrei, așteaptă-mă pe terasă, mă duc să văd dacă m-a sunat Diego.

     Am urcat în dormitor și mi-am lăsat rucsacul, apucând telefonul și deschizându-l. Aveam câteva mesaje noi, dar niciunul de la iubitul meu. Se părea că avea o primă zi destul de încărcată.

     Am ieșit afară alături de Liam, care îmi promisese că avea să stea toată ziua cu mine deoarece încă nu avea nimic de învățat.

     Îmi plăcea compania sa și apreciam că se străduia să mă facă să mă simt cât mai bine, dar nu știam în ce măsură acest comportament se datora sentimentelor sale față de mine. Nu-mi plăcea că era îndrăgostit de mine, căci știam foarte bine că inima mea aparținea deja altui băiat. În plus, niciodată nu îl văzusem ca pe mai mult decât un prieten, un frate, o persoană dragă căreia îi ofeream toată încrederea mea.

     Tocmai pentru că aveam încredere în el, speram că știa să își gestioneze emoțiile și să nu le lase să intervină între noi. La urma urmei, spusese că știa multe despre iubire, oare tocmai din cauza asta?

     Am jucat volei pe plajă și am pierdut total noțiunea timpului, până când ne-a sunat Cedric la ora șase să ne anunțe că își terminase orele pentru acea zi. O oră mai târziu, ne-a făcut onoarea de a ne vizita și a ne propune să luăm toți cina în oraș, în timp ce rememoram ora de înot la care participasem.

     – Era ultimul lucru la care m-aș fi așteptat! a admis el. Serios, chiar văzusem prenumele voastre pe listă, dar nu mi-a trecut prin cap nicio secundă că ați putea fi chiar voi doi!

     – Dar ți-a plăcut! a spus Liam închizând meniul. Mie mi-e poftă de pizza, voi ce vă luați?

     S-au uitat amândoi la mine, dar eu eram concentrată la telefon.