Pariul

3 - Demoni din trecut și îngeri păzitori

-Da... îngân eu. Mulțumesc... Noi... adică firma... firma noastră... a domnului Marcovici vrea să ...

Încep să mă bâlbâi ca un puștan la Bac... O privesc pentru câteva secunde: are un zâmbet malefic pe chip, un zâmbet triumfător... dar nu îmi pasă.

Încerc să mă adun, privesc în laptop și apoi privesc din nou în jur... Îmi simt genunchii moi. Mă cuprinde amețeala și simt că mi se ridică tensiunea.

Cravata începe să mă strângă de gât și deodată... nu mai aud decât un țiuit... Inima începe să bată cu putere, rapid... Simt bătăile în gât...

Mă bâlbâi... Nu mai știu de ce sunt acolo.... cine sunt oamenii aceia?

Încerc să mă deschid la un nasture, desfac cravata... beau apă... doar o gură .... dar mă înec.

Privesc în jurul meu și am impresia că totul se învârte cu mine. Chipul ei este serios. Directorul îmi spune ceva dar nu aud... și nu mai pot respira...

Mă sprijin de masă... apoi totul se întunecă.

Când deschid ochii sunt în ambulanță, am o mască pe față și un paramedic încearcă să vorbească cu mine.

-Nu vă mișcați... Mă auziți? Domnule Moraru? Suntem în drum spre spital, totul va fi bine...

Închid din nou ochii și mă las cuprins de întuneric.

Este deja noapte când deschid ochii. Îmi dau seama că sunt în spital, aud vocile celor din jur iar câteva asistente și câțiva medici se tot plimbă pe jurul meu. Sunt la urgențe... Aud gemete, undeva în depărtare cineva plânge...

-Domnule Moraru... spune un medic. Bună seara! Sunteți bine acum, v-ați speriat colegii destul de bine... Ia priviți aici! spuse și îmi băgă o lanternă în ochi.

-Ce s-a întâmplat? întreb buimac.

-Ați suferit un preinfarct... Dar acum totul este ok... Avem noi grijă de dumneavoastră. Sunteți încă destul de tânăr, nu ar trebui să vă neglijați... zâmbește doctora.

-Eu... cum am ajuns aici?

-Colegii dvs au chemat ambulanța și v-a preluat un echipaj. Prietena dvs. însă este încă aici...

Trase de perdeaua care oferea cât de cât intimitate și o văd pe Mia... Nu m-a lăsat singur...

-Mia...

-Hei... spune ea rece. Domnul director m-a pus să stau cu tine, să mă asigur că ești în regulă.

-Ce cauți aici? o întreb buimac și total lipsit de politețe.

-Sunt asistenta dlui Marcovici, așa că trebuie să mă asigur că totul merge conform planului. Iar tu ni-l cam strici....

-Nu... nu la asta mă refer... De ce ești aici, la spital...?

-Nu o fac pentru că îmi pasă... Am nevoie de tine, atât. Și de parola de la laptop, o să țin eu negocierea dar toate informațiile sunt la tine.

-Am înțeles...

-Chiar dacă ești în spital, afacerea trebuie încheiată azi sau mâine. Domnul Popovicioiu pleacă în seara asta în Poiană, așa că trebuie să grăbim lucrurile.

-Da, desigur... spun eu și încerc să mă ridic.

Am gâtul uscat și mă uit în jur după apă dar nu văd nimic. Mia își dă seama ce vreau și îmi întinde în schimb o sticlă.

-Ia apă... spuse rece. Am băut eu din ea dar... nu am reușit să ies ca să iau altă sticlă.

-Mulțumesc, îi spun și iau sticla din mâna ei. Mia mea...