Nu stiu de ce,dar zilele urmatoare nu sunt prea bine.Nu sunt bolnava in sensul ca nu am viroza.Simt ca si cum as fi parasita dar nu am de ce.Simt un dor destul de puternic,dar nu imi pot da seama cine imi lipseste.Tamara a plecat intr-o excursie care va dura cam doua saptamani.Este imposibil sa imi fie dor de Tamara.Poate imi este dor sa o tachinez.
Urmatoarele saptamani trec greu,iar in tot acest timp m-am gandit de ce imi placea sa o ranesc pe Tamara.Desigur ca nu aveam de ce.Imi placea forte mult sa fiu in centrul atentiei si inca imi mai place acest lucru,dar tachinand-o pe Tamara mi-am dat seama ca doar ea era in centrul atentiei.Ea era mereu cea isteata,cea frumoasa,cea iscusita,ce darnica,cea iubitoare pana cand a intrat in depresie din vina mea.....Stai putiiin.Acum ca m-am descarcat, numai mie mi se pare sau chiar sunt geloasa pe Tamara?????.....Este imposibil asa ceva.In primul rand am mai multe calitati decat ea cum ar fi....ei bine nu imi vine in minte nici o calitate,dar stiu sigur ca am mult mai multe decat ea.
Au trecut si ani buni de cand nu am mai vazut-o pe Tamara deoarece am aflat ca defapt ea se mutase din oras.Astfel s-a ivit ocazia sa imi reincep viata.Fiin trista si neavand prieteni ma legam de copii cu cativa ani mai mici ca mine:
-Ce fai bã prostule!Asa,asa afunda-te in noroi sa semeni si mai mult ca un porc,nu ca nu ai fi unul deja,dar macar asa o sa semeni si mai mult.
-Te spun la mamii!
-Esti cam prost copile.Ma-ta oricum nu ma cunoaste,scotandu-i limba si plecand.
-Fraieroooo.
Am plecat si cum eram cu capul in pamant nu am vazut ca cineva era in fata mea.M-am impiedicat si aproape am cazut,dar el m-a prins strans de brat.Avea o forta imensa.
-Uita-te pe unde mergi!-tip in gura mare desi eu eram de vina.In acest moment plangeam de nervi si de tristete.
-Calmeaza-te papusa,nu s-a intamplat nimic.Inca ma mai tinea strans de brat.Ma smucesc si cand sa dau sa plec ma trace inapoi,isi pune mana pe barbia mea,cu grija,ma studiaza mai bine si apoi:
-Esti bine?
-Da sunt bine.Era logic ca minteam,dar eram profesionista in asa ceva.
-Stii,minti cam prost!Daca vrei poti sa imi povestesti.
-Nici macar nu te cunosc.De ce i-as povesti ceva atat de important unui strain??
-Ok.Pai eu sunt aratosul Oliver.
-Eu sunt Denisa.
Oliver era chiar aratos si cred ca avea in jur de 16-17 ani.Era inalt cu parul brunet si ochi negrii.Cand ma privea in ochi simteam ca ma topesc,dar nu il lasam sa sesizeze asta.Mi-ar fi prea rusine daca ar afla asta deoarece el e primul baiat care imi este simpatic.
-Daca o sa ai nevoie de cineva care sa te asculte vreodata poti conta pe mine.Imi intinde un biletel si pleaca.
Ma holbez la el si ma mai uit destul de mult timp in partea in care a plecat,dar apoi sesizez ca era seara si ar fi trebuit sa ajung acasa demult.
Cand ajung acasa si aprind lumina,mama impreina cu tata sar de dupa canapea cu un tort in brate.Am si uitat ca astazi era ziua mea de nastere.Tocmai am impinit 16 ani si am uitat de acest lucru.
-La multi ani ,scumpa mea!
-Hei, este si a mea!zice tata.
-Gata,sunt a voastra.
Tata-glumind mereu pe seama mea-imi baga in fata o farfurie plina cu tort.Normal ca mi-am luat revansa astfel incat l-am palit si eu.A fost amuzant,dar mamei nu ii placeau niciodata jocurile noastre ciudate.
Ziua urmatoare am iesit in parc si m-am intalnit cu Oliver.Statea pe o banca,iar razele de soare ii mangaiau usor obrajii rosiatici.M-am pus langa el insa nu a observat cel putin asa cred.
-Salut,Oliver!
Prefacandu-se ca a cazut de pe banca.
-Aa buna Denisa!
-Stii ,nici tu nu esti un actor prea bun.Un mic zambet si-a facut aparitia.
-Ce zambet frumos ai.
-Multumesc.
-Deci ce ar fi daca mi.ai povesti putin despre tine.
-Am 16 ani si sunt o mincinoasa,o tradatoare,fara bun simt.In urmatorul moment am inceput sa plang,iar Oliver m.a cuprins cu bratele.Era asa de bine ,in plus mirosea si foarte bine.
-Este in regula.Scuze nu am vrut sa te fac sa plangi.
-Este ok doar ca doare foarte mult ce am facut in trecut si acum nu il mai pot schimba.
-Pai in acest caz nu o sa te intreb nimic pentru ca te vei intrista din nou si imi face mai multa placere sa te vad zambind.
Era un gentleman adevarat.
In momentul urmator,fara nicio retinere i.am povestit absolut tot ce am facut,iar reactia lui a fost exact aceeasi la care ma asteptam sa fie.
-Wow,tu chiar nu ai exagerat cand te-ai descris.Oh-punandu-si mana la gura-nu trebuia sa spun asta.Imi cer mii de scuze.
-Stai linistit.Nici eu nu ma apreciez pentru ceea ce am facut.
...
