Când începem să trăim?

Capitolul 11

     „Vreau să mă distrez. Vreau să îmi fac de cap. Vreau să iubesc, să râd, să experimentez... Vreau să îmi trăiesc viața la maxim."

     Atunci când scrisesem aceste cuvinte în jurnal eram doar un copil de șaisprezece ani care voia să se distreze. Devenisem adult fără să vreau, dar pentru mine și pentru cei din jurul meu rămăsesem aceeași fată nebunatică și fără griji. Diego, în schimb, nu mă vedea deloc așa. Pentru el nu eram un copil, ci un adult, o femeie independentă și mă făcea să simt asta în fiecare secundă.

     Ne-am despărțit preț de o clipă pentru a trage aer în piept, apoi ne-am unit buzele din nou, și din nou, și din nou... El devenise noua mea obsesie și tindeam să cred că și eu a lui. Telefonul meu vibra în buzunarul pantalonilor, dar eu l-am scos și l-am aruncat pe pat fără să întrerup sărutul.

     – N-ai de gând să răspunzi?

     Am clătinat din cap, iar Diego a zâmbit, cuprinzându-mi fața în mâinile sale mari. Voia să mă ia în brațe și să se așeze pe un fotoliu, dar l-am oprit la timp.

     – Încă nu! am spus eu.

     – De ce? m-a întrebat jucăuș. Vrei să stăm în picioare?

     – Bineînțeles că nu. Dar dacă mă așez acolo, am spus eu indicând fotoliul roșu de lângă pat, n-o să mă mai ridic prea curând!

     – Și?

     – Și trebuie să mergem să cumpărăm câte ceva! Sau ai uitat că m-ai adus aici fără niciun bagaj?

     – Ai dreptate, a spus el dându-și ochii peste cap, iar apoi sărutându-mă scurt. Hai, să mergem!

     Mi-a deschis ușa și a încuiat-o în urma noastră, apoi m-a luat de mână și am ieșit din hotel, intrând în cel mai apropiat magazin. Diego stătea cu coșul de cumpărături în brațe, în timp ce eu îl umpleam cu diverse lucruri, de la periuțe și pastă de dinți la sticle de apă, ciocolată și câteva fructe.

     – Ce? am întrebat eu cu o privire inocentă când am pus în coș a patra ciocolată.

     – Nimic, a spus el râzând. Acum înțeleg de unde îți iei energia.

     – M-ai prins! Rămâne secretul nostru, da?

     M-am apropiat de el și eram pe punctul de a-l săruta, când cineva și-a dres glasul deoarece ocupam întreg culoarul.

     – Abia aștept să mergem în cameră și să pornesc aerul condiționat! se plângea Diego în timp ce ieșeam din magazin.

     – S-o crezi tu că rămânem în cameră! Unu: am nevoie de încărcător pentru telefon și doi: n-am de gând să rămân îmbrăcată cu hainele astea!

     – Unu: am o baterie externă în mașină pe care o putem încărca la priză și doi: atunci dă-le jos!

     – Să le dau jos? am făcut eu intrând în jocul lui. Deci o să mă lași să mă plimb dezbrăcată prin hotel și pe plajă?

     – Am glumit! a spus el deblocând mașina pentru a lua bateria. Data viitoare o s-o rog pe menajeră să îți facă bagajul!

     – Va exista și o dată viitoare? am întrebat eu precum un copil curios.

     – Vor exista mai multe, a spus el închizând mașina. Haide, se topește ciocolata, a adăugat atunci când m-am apropiat de el suficient de mult încât să-l provoc să mă sărute.

     Am lenevit în pat timp de jumătate de oră cu aerul condiționat pornit, așa cum dorise, după care am căutat un magazin de haine și a cumpărat câte ceva.