Când începem să trăim?

Capitolul 9

     Liam își scotea carnețelul cu lista invitaților, căutând cu privirea un nume pe care nu îl mai auzise până atunci, când băiatul s-a oprit în fața noastră și i s-a adresat mai întâi lui Liam:

     – Nu sunt pe listă, nu mă căuta.

     Apoi, întorcându-se spre mine:

     – Cred că unchiul meu ți-a spus că nu poate ajunge. Diego. Diego Muñoz, s-a prezentat el și m-a îmbrățișat scurt.

     M-am prezentat la rândul meu și l-am invitat înăuntru, în timp ce Liam îmi arunca o privire plină de curiozitate.

     L-am urmărit cu privirea până când s-a pierdut în mulțime. Nu eram genul de fată care se uita după băieți drăguți, dar îmi plăcea de el. Avea ceva ce îmi plăcea, dar nu știam să spun exact ce. În plus, lăsase în urma sa o dâră de parfum ce mă făcea să înnebunesc.

     – Evelyna? Ești aici? m-a întrebat Liam.

     – Știu la fel de multe lucruri despre el ca și tine, i-am răspuns distrasă.

     – Nu, nu asta te-am întrebat!

     – Ah, scuze! am spus eu revenind cu picioarele pe pământ. Da, sunt aici.

     – Nu pare, mi-a șoptit el amuzat, în timp ce trei fete se apropiau de mine entuziasmate.

     Mi-am dat ochii peste cap, apoi le-am îmbrățișat pe cele trei.

     – Ăsta a fost ultimul! a răsuflat Liam după ce ultima persoană trecuse de noi.

     – Să înceapă petrecerea! am spus eu și m-am făcut nevăzută în mulțime.

     O sută de invitați la mine acasă! Niciodată nu mai avusesem atât de multe persoane în propria sufragerie! Muzica se auzea pe fundal, în timp ce eu zâmbeam în stânga și în dreapta în timp ce încercam să ajung până la canapea, unde Elena și Alicia mă așteptau. M-am așezat lângă ele și am luat o prăjitură de pe farfuria pe care o ținea Elena în brațe, îndesând-o pe toată în gură.

     – Cum vă simțiți? am întrebat eu.

     – Excelent! mi-a răspuns Alicia. Auzi, cine e frumușelul ăla?

     Era să mă înec cu mâncarea atunci când am văzut că se uita la Diego.

     – Nu știu prea multe, dar nu ți-l dau! i-am răspuns eu amuzată. E nepotul avocatului.

     Alicia m-a privit cu subînțeles și mi-a făcut cu ochiul.

     – Bine, ți-l las! a râs ea.

     – Nu am vrut să sune chiar așa! am spus eu, realizând că sunase de parcă aveam de gând să mă dau la Diego.

     – Știu exact ce ai vrut să zici, mi-a spus Alicia zâmbind. Avocatul tău nu mai are și alți nepoți?

     Am râs împreună, apoi m-am ridicat și m-am dus să văd pe unde erau Cedric și Tina. I-am găsit în mijlocul încăperii, povestind cu un grup de vreo cinci persoane; părea că Tina își făcea prieteni noi. I-am lăsat să vorbească și l-am zărit cu privirea pe Diego, care era singur într-o parte a sufrageriei. Am pornit spre el, dar la jumătatea drumului am fost abordată de un grup de foste colege și mi-am petrecut următoarea jumătate de oră făcând poze cu ele, iar mai apoi cu aproape toată lumea.

     Atmosfera devenise tot mai colorată, iar muzica mai ritmată, iar în scurt timp toți erau la dans. Toți... mai puțin Diego. Nu știu de ce mă tot uitam după el, însă mă întrebam unde putea fi.