Ai cunoscut vreodata un inger?Poate,dar nu ai reusit sa-l remarci intr-o multime de oameni,mii de masti sub care se ascund suflete.Mii de suflete pustiite,ratacitoare pe pamant,moarte,care se plimba fara sens printr-un noian de plumb,invartindu-se necontenit in acest carusel numit viata.Printre ei mai sunt si ingerii,ascunsi,stau la adapost de universul haotic al lumii pamantene care ii poate rani si le poate taia aripile.De aceea unii ingeri raman sa rataceasca pe pamant fara aripi,fara sa stie unde si incotro sa se duca,fara sa fie ghidati de ceva sau cineva.Dar ei nu stiu ca ei insisi sunt calauze,ca sunt ghidati de o forta superioara divina care le da puterea sa vindece suflete,inimi,spirite.Se spune ca noi oamenii suntem niste entitati,fiecare distincta de celelalte,a caror viata spirituala se termina atunci cand nu isi mai gasesc un sens,un scop pentru care sa traiasca,indiferent daca viata fizica continua.In acel moment,oamenii devin fantome,spirite moarte care bantuie pamantul in cautare de un sens pentru care sa mai traiasca.Din pacate,acest lucru a ajuns sa se intample cu omenirea,cu lumea decadenta in care traim.Evolutia societatii a dus la instrainare de spiritual,de iubire,de esenta divina,si astfel oamenii nu mai cunosc iubirea,nu mai stiu sa exprime ceea ce simt,sa se deschida,sa faca loc altui suflet in viata lor.Astfel,lumea a redevenit instinctuala,s-a apropiat de Id,de primitiv.La inceputul parcului peste care s-a lasat o ceata gri,luminat de felinarele care licaresc slab in linistea serii,putem vedea o ceata de corbi negri care strabat zarea cu croncanitul lor infiorator,semn ca iubirea a murit.Mii de inimi sangerande,ale caror artere inca mai vibreaza haotic,stau toate ascunse laolalta intr-o caseta ruginita intr-un pod din lemn prafuit.
Nu,aceasta lume plina de entitati moarte,care ratacesc fara sens nu e locul ingerilor.Ei capata viata in intunericul noptii,luminat de luna care este protectoarea viselor,si stralucesc feeric atunci cand nimeni nu e in preajma lor sa le umbreasca stralucirea.Locul lor nu este in acest univers haotic,aici pe pamant,unde le sunt taiate aripile si ucise visele,si unde sunt lasati in frig,zgribuliti,in bataia vantului.
Dar atunci de ce oare unii ingeri au ramas sa rataceasca pe pamant?
Odata,intr-o zi ploioasa de primavara,un copilas a vazut o fata care avea taieturi pe maini.
-Hei,tu esti un inger,a spus copilasul.Stiu ca oamenii care au taieturi pe maini sunt ingeri.
-Dar nu sunt inger,raspunse fata.
-Ba da,stiu asta,raspunse copilasul.Toti oamenii care au taieturi pe maini sunt ingeri.Si mama mea a fost un inger,dar a ajuns deja acasa.
Fata privi tristetea din ochii copilasului,ramas singur pe lume exact ca si ea.Atunci intelese ca ingerii au o traiectorie ingreunata pe pamant,fiindca locul lor nu este aici,cerul este adevarata lor casa.Ei vin aici pe pamant doar fiindca au misiuni grele de indeplinit,pentru ca misiunea lor este sa vindece suflete,si sa le inalte spre cer,sa le umple de esenta divina.
Aceea era si misiunea Ei.She was a healer,but she found out about this when she felt other people's emotions too strong,like all the other empaths.De aceea ea nu se adapta pe pamant,nu-si gasea locul nicaieri fiindca simtea emotiile prea puternic,nu facea fata vietii deoarece oamenii empatici sunt si suflete sensibile,fiindca simt emotiile tuturor,si asta ii ingreuneaza.De aceea ea era mereu trista,desi zambea mereu.Isi ascundea lacrimile dupa un zambet haotic,care ii facea pe oameni sa creada ca e lunatica,sa se intrebe cum a putut sa supravietuiasca fata asta atat de aeriana pana la varsta asta.Oamenii nu o intelegeau si aruncau cu pietre in ea,fara sa cunoasca trecutul acelei fete si cat de mult a suferit.Nimeni nu va stii vreodata povestea acelei fete,si cine o va cunoaste o va condamna si o va judeca pentru trecutul ei,pentru tot ce a facut numai ca sa fie in preajma oamenilor,sa fie si ea un om normal.De aceea s-a resemnat cu gandul ca e diferita si ca nu merita nimic mai mult,decat lacrimi si suferinta.
