Cazuri în doi

Primul Caz/part. 2

Stăteam cu mâinile în șold și îmi imaginam o posibilitate a crimei.

Victima a fost adusă aici de criminal. După ce a fost sufocată, probabil ori cu mâinile ori cu alt obiect folositor, a fost agățată de cârligul care îi era băgat în gât. Dar după aceea a fost și tăiată ori cât era agățată, ori după.

E o teorie destul de ciudată dar are sens. Spre surprinderea mea, chiar are sens. Oare sunt amprente pe acel cârlig? Am să verific. L-am luat în mână și l-am pus într-o pungă încăpătoare de plastic. Am să iau probe și de pe el.

Cât mă mai uitam prin încăpere, am fost strigată de colegul meu.

—Ce e, ai găsit ceva? îl întreb eu.

—Da, niște urme de sânge în formă de pași care duceau spre mare.

—Stai să văd și eu.

Ies din casa părăsită și merg unde a spus Twis. Chiar așa era. Pașii începeau să meargă de la ieșirea din spate a casei și se îndreptau spre mare. Oare și-a aruncat acolo papucii? Nu vom afla decât printr-un singur mod!

—Cât este ceasul? îl întreb.

—Este aprope ora 22.

—Nu o să mai am timp să fac ce vreau... Vom reveni și mâine. Bine?

—Da, sigur cum vrei.

Ne urcăm în mașină și plecăm. Eu sunt lăsată la casa mea, iar el plecă la a lui.

Următoarea zi

Eram lângă mare. Din păcate Twis nu a putut veni. A spus că a intervenit ceva urgent și mi-a închis apelul. Eu, eram pregătită să intru în mare și să caut acei papuci. Știu că îmi va lua ceva vreme, dar apa trebuie să fie roșie unde vor fi ei, așa că sper să mă descurc.

Până acum nu am găsit nimic, decât alge, alge și din nou alge.
Mă scufund mai adânc, dar bineînțeles că am ochelarii de scufundări pe ochi. La un moment dat, văd ceva roșiatic. Mă apropii și iau obiectul respectiv în mână. Observ că erau doi pantofi. Era fix ceea ce căutam.

Scot o pungă, pe care o am mereu la mine. Foarte des găsesc probe așa că trebuie să fiu pregătită. Înot cu aceasta în mână până la suprafață, iar mai apoi ma apropii de mal. Ies din apă și îmi iau telefonul și prosopul cu care mă șterg pe cap.

Vreau să îl apelez pe colegul meu, dar văd o persoană, care seamănă a bărbat. Era îmbrăcat în negru, iar pantofii lui semănau cu cei din mâna mea. Acesta mergea spre clădirea părăsită unde a avut loc crima. Iau pistolul din mașină și merg spre el, dar nu înainte de a face niște poze. Care bineînțeles că erau cu dânsul.

Merg cu pași mici spre clădire, iar când să intru ridic pistolul.

—L.A.P.D! NU MIȘCA! strig eu, iar la auzitele acestea bărbatul s-a oprit din acțiunea pe care o făcea.

S-a întors spre mine cu un rânjet imens pe față. Am mărit ochii căci nu înțelegeam ce se întâmplă. Acesta a început să se apropie de mine.

—Nu te mai mișca, căci o să trag! îl atenționez.