So you wanna start a war In the age of icons So you wanna be immortal With a loaded gun
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Romance + SF
— Hei.
Chiar dacă vorbește încet, ba chiar aproape șoptit, atunci când intră în cameră, tot tresar și aproape scap din mână fotografia. Mă întorc spre ea și îi zâmbesc, înclinându-mi capul. Pun rama de sticlă înapoi pe etajera de plastic și oftez. Încă puțin. Realizarea asta îmi mai aduce un zâmbet pe chip, în ciuda golului imens din inimă care se formează. Totuși, e ușor de ignorat. Într-un fel sau altul, de mult am un gol în inimă.
— Mă gândeam că ai nevoie de un prieten.
Buzele mi se arcuiesc mai tare și mă apropii de ea, cuprinzând-o în brațe.
— Chiar am, murmur, cu buzele lipite de părul ei lung.
Se desprinde din îmbrățișare și se așază pe saltea. O urmez, punându-mă lângă ea pe suprafața moale în care mă afund. E prea moale. Dar nu prea am dreptul să mă plâng.
— Ai decis unde vrei să mergi?
Oftez. Chiar dacă e cea mai bună prietenă a mea, nu i-am spus niciodată că nu am avut nevoie de nici măcar un moment ca să mă decid. Am știut din prima secundă și mi-am petrecut restul timpului numărând zilele până la momentul de mâine. Chiar dacă ar trebui să fiu terifiată, nu sunt.
— Vrei să zici „când"? o întreb, trăgând aer în piept.
După atâta timp, în sfârșit se întâmplă.
— Știi ce vreau să spun, îmi răspunde. Doar că e ciudat ca vorbele astea să fie reale și nu doar dovada că încă sperăm.
Am purtat zeci de discuții. Poate chiar sute. Ar trebui în acest moment să fim obișnuite să vorbim despre asta ca despre oricare alt subiect, dar bănuiesc că să călătorești în timp nu va fi niciodată un subiect ca oricare altul.
E o atmosferă liniștită. Din fericire, așa au fost ultimele două săptămâni, de când am reușit să ne stabilim aici. E suficient de departe încât să putem aprinde câte focuri vrem, iar asta am învățat că este un mare avantaj. Și am profitat din plin de el, încălzindu-ne pe săturate. Mă uit spre radiatorul vechi din încăpere. Îmi lipsise căldura. În ultimele două tabere nu am avut parte de ea și am stat în ele ridicol de mult timp. Dar nu puteam rămâne acolo după ultimul jaf. Trebuia să ne îndepărtăm și mă bucur că am făcut-o.
— Știu „când" vreau să ajung, îi spun.
Nici nu știu de ce încerc să îmi ascund emoția. E normal să fiu emoționată, doar mă voi întoarce în timp. Cred că nu vreau să interpreteze greșit. Cum aș putea să îi explic că nu îmi e teamă pentru mine, pentru soarta lumii sau pentru ce urmează să descopăr. Doar... îmi lipsesc acei ochi albaștri, pe care nu i-am mai văzut de prea mult timp.
