YOU ARE READING

ESEURI/COMENTARII BACALAUREAT

Random

Eseuri structurate și complete, pe înțelesul tuturor, pentru subiectul al III-lea. :) Sper ca aceste eseuri sa vă ajute să luați note cat mai mari la examenul de bacalaureat!

#bac #bacovia #calinescu #caragiale #comentarii #creanga #eminescu #eseuri #limbaromana #lucrăricomplete #opere #poezie #rebreanu #sadoveanu #slavici

Aci sosi pe vremuri - Ion Pillat

66 0 0

by noname3305

by noname3305

Artă poetică tradiționalistă interbelica.

Tradiționalismul este un curent literar aparul la mijlocul secolului XX și dezvoltat de-a lungul perioadei interbelice că reacție la modernism respingând orice inovație sau deschidere spre lumea occidentală la nivel cultural. Așa cum îi spune numele, încurajează tradiția și frumusețea lumii satului, asociată cu inocenta și puritatea sufletului romanului.

Ion Pilat este un poet reprezentativ tradiționalist interbelic, opera sa fiind însă dominata și de influențe romantice, parnasiene, simboliste sau clasice.

Temele predilecte ale liricii sale sunt timpul, spațiul și reînvierea trecutului, acestea regasindu-se și în poezia "Aci sosi pe vremuri" din volumul pe "Arges in sus" in 1923.

"Aci sosi pe vremuri" este aparent o poezie de iubire dar în esența sa reprezintă i meditație pe tema trecerii ireversibile a timpului, singura salvare a spiritului, confruntat cu perisabilitatea rămânând amintirea.

Titlul este o sintagmă in cadrul căreia se remarcă forma populară a adverbului de loc "aci" că reper spațial definitoriu, invocând satul natal, iar verbul la perfect simplu "sosi" și locuțiunea adverbială"pe vremuri" sunt repere ale trecutului îndepărtat.

Poezia este alcătuită din 19 distihuri și un vers liber cu rol de concluzie, putând fi structurată în 4 secvențe litice: prezentarea succintă a locurilor natale reconstituita de memoria afectivă (primele 3 distihuri), recompunerea prin intermediul imaginației a poveștii de iubire dintre bunici( următoarele 7 distihuri), meditația asupra trecerii timpului (următoarele 2 distihuri), povestea de iubire a celor doi tineri, prezentată în analogie cu cea anterioara ( ultimele distihuri) și versul concluzie.

Compozițional, textul cuprinde două planuri: cel al poveștii de iubire din trecut și cel al prezentului in care punctele de întâlnire sunt: aceeași casă, lanurile de secară, berzele, portretul femeii subțiri, nisipul pe care calcă ușor ca într-o poveste și atmosfera romantică întreținută de bărbatul care recită poezii.

In prima secvență lirică, imaginea artistică centrala este metafora "casa amintirii", fiind astfel descrisă cu nostalgie vremea îndepărtată a copilăriei proiectată în mit.

In cadrul acesta patriarhal al satului românesc, in cea de-a doua secvență, eul liric imaginează romantica întâlnire a bunicilor. Atmosfera creată amintește de frumusețea poveștilor de iubire din basme, mai ales că iubita împrumută parca atributele unei zâne. Ea are ochi "de peruzea", epitet care simbolizează farmecul și unicitatea tinerei.

Trecerea timpului implacabil este redată de imaginea auditivă "departe, un clopot a sunat", vestind un eveniment deosebit: de nuntă sau de moarte. Sentimentul iubirii este capabil sa proiecteze fiinta umană în eternitate, cu toate că timpul nu poate sta in loc iar semnele lui devin evidente "De mult e mort bunicul, bunica e bătrână".

A treia secvență lirică, se constituie ca o meditație succintă asupra trecerii timpului: "ce straniu lucru, vremea!". Exclamația retorică este cheia descifrării poeziei care se bazează în esență pe tema timpului. "Portretele" sunt singurele capabile să eternizeze clipa: omul este supus schimbării și retrăiește cu nostalgie prin intermediul amintirilor, clipele de grație ale trecutului "te vezi aievea numai în sterdele portrete./ Te recunoști in ele, dar nu și-n fața ta,/ căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poți uita.

Secvența a patra reliefează perpetuarea momentul dragostei juvenile din generație în generație. Prin comparație cu frumușele clipe trăite de cei doi bunici este prezentată povestea de iubire dintre doi reprezentanți ale unei alte generații (nepotul și iubita sa). Cadrul natural rămâne același, ritualul întâlnirii dintre iubiti se repetă într-un alt timp "ca ieri sosi bunica...și vii acuma tu".

Iubitul folosește pentru crearea atmosferei romantice aceeași strategie ca și bunicul său, recitând versuri din poeții prezentului sau, iar la fel ca iubita sa "cu ochi de ametist", îl ascultă dorindu-si eternizarea clipei.

Versul concluzie reia un altul aparținând secvenței poveștii de iubire dintre bunici, accentuând ideea că evenimentele esențiale din viața omului se perpetuează la infinit: "de nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat".

Poezia este amplă și evoluează de la obiectiv care planul subiectiv, creatorul apelând la lirica măștilor, alternând persoanele I, aII-a și a III-a.

În concluzie, "Aci sosi pe vremuri", este o poezie tradiționalistă, glorificand trecutul in cadrul prielnic al satului patriarhal românesc.