Kellinda Potter & Adevarul nespus | HP fan fiction

Capitolul 1 - Scrisoarea

- Kelindaaa, zise Madame McFellin cu o voce melodioasa care mai mult ca sigur venea din bucatarie, micul dejun e gata, scumpo!

- Vin acum, matusa! i-am raspuns neintarziat.

Chiar daca Madame McFellin nu era inrudita sub nicio forma cu mine, imi placea sa-i spun matusa. Ma ducea cu gandul la o familie. O familie adevarata pe care nu am avut-o niciodata.

Mi-am luat un hanorac peste bluza subtire si am iesit din camera. Am coborat scarile, alergand mai mult decat mergand si am intrat in bucatarie. Madame McFellin imi zambea cu compasiune, niste riduri fine aparandu.i la ochi. Parul ei negru ciufulit era strans intr-un coc neglijent. Tocmai imi facuse o omleta cu bacon.

M-am asezat la masa, bucurandu-ma de surasul soarelui care era atat de rar in Marea Britanie. Madame McFellin tocmai se duse sa verifice cutia de scrisori. Inca aveam o oarecare speranta ca voi primi o scrisoare de la parintii mei. Chiar si un mic biletel ar fi de ajuns. Aveam nevoie de o speranta de care sa ma agat. Singura scrisoare care mi-a dat speranta pana acum a fost cea de la nasul meu care isi cerea mii de scuze ca trebuia sa ma lase in grija lui Madame McFellin care, nu ma intelegeti gresit, era o femeie minunata. Stiam ca daca il voi gasi pe Sirius as putea obtine ceva raspunsuri la intrebarile mele. Insa pana acum nu am reusit sa aflu nimic despre el sau de la el inafara de numele parintilor mei. James si Lily Potter.

- Kelly, am primit o scrisoare pentru tine! Zise Madame McFellin entuziasmata. Oh, scumpo! Mai intai spune-mi daca esti pregatita pentru ce vei afla. Stiu ca probabil vei nega, dar e destinul tau. Am stiut asta din prima zi in care te-am vazut!

Deja turuia cuvintele. Nu o mai vazusem atat de fericita de mult timp. Poate ca era intr-adevar o scrisoare de la parintii mei. Poate vor sa ma mut la ei, dar cum as putea-o abandona pe draga mea Madame McFellin?

- Deci esti pregatita? Ma readuse ea cu picioarele pe pamant.

- M-am nascut pregatita pentru orice! Am zis.

Am intre-zarit o sclipire trista in ochii ei. Stia ceva ce nu stiam. Insa nu am avut timp sa ma gandesc prea mult la asta caci imi inmana scrisoarea. Am rupt plicul si am scos scrisoarea, citind-o cu nesat. Cu cat citeam mai mult cu atat sentimentele mele erau mai incurcate. Hogwarts? Parintii mei? Vrajitori?

Deja era prea mult pentru mine. Scrisoarea era semnata de un anume Albus Dumbledore. M-am intors catre Madame McFellin.

- Vrajitori? Am intrebat-o indoielnic.

- Scumpo, ti s-au intamplat intotdeauna atatea lucruri ciudate. Atat de bizare. Sti tu vreo explicatie mai buna?

- Dar... dar nu... magia nu exista decat in basme!

- Magia exista pentru cine crede in ea, Kellinda.

Am intors in maini scrisoarea, cautand sa vad daca am omis sa citesc ceva. Nimic. Am recitit scrisoarea de zeci de ori fara sa-mi vina a crede ce se intampla. Apoi mi-a venit o idee ciudata.

- Dovedeste-mi! Am spus, surprinzand-o.

- Daca numai asa te pot convinge...se invoi ea.

Scoase un fel de bagheta de lemn din poalele rochiei si o sficui, facand sa apara fluturi multicolori deasupra ei. Am ramas, putin spus, socata. Nu faceam decat sa ma holbez la micile insecte care zburau gratios.

- Acum ma crezi?

- Categoric! Am strigat entuziasmata.

Ea imi zambi fericita, apoi ma prinse de mana, tragandu-ma dupa ea, afara din casa.

- Haide! Alee Diagon, venim!