Din întâmplare

Asta îmi mai trebuia!

Încă o liniște apăsătoare timp de câteva minute. Niciunul nu lega niciun cuvânt.

-OK,a spus el,povestește-mi ce s-a întâmplat.. Promit să te ascult.

L-am privit surprinsă. Era ceva la el ce arăta chiar convenabil așa că am povestit în detaliu tot din momentul în care am plecat la baie și fără să mă pot controla am simțit cum lacrimile îmi udau fața. A tăcut ascultând si m-a îmbrățișat la sfârșit.

-Iartă-mă.

-Te iert.

M-a tras lângă el pe un balansuar care se afla acolo. Balustrada metalică a balconului era de fier cu modele mărunte care avea priveliște la peisajul tăcut și plin de viață într-un sens nou. Nu mai privisem până acum o pădure pe timp de noapte. Totul părea adormit dar și plin de mișcare în același timp. Era frumos iar balansoarul comod. Stăteam in brațele lui cand a tras o pătură pufoasă peste noi. Atât de moale și confortabil. Pentru prima dată eram în siguranță deplină, iar mirosul lui familiar îmi crea o stare dependență.

-Lia.. Ce s-a întâmplat cu părinții tai?

Liniștea s-a rupt și un țiuit îmi spărgea acum timpanul. Mă durea capul brusc și categoric nu voiam să discut despre asta. Am tăcut câteva clipe. Răspunsul părea să nu mi iasă din gură și am expirat adânc.

-Dacă nu vrei... E in regulă.

Oare trebuie să învăț să am încredere în oameni? Poate m-aș simți mai bine dacă aș discuta despre asta.. Sau poate că nu... Simțurile mi s-au ascuțit gata să mă apere cu orice preț de orice viitoare durere sufletească. L-am privit. Ochii calzi mă încurajau, brațele comode mă relaxau și respirația lui, atat de mentolată de la gumă și țigările cu mentă probabil, mă liniștea. M-am trezit vorbind:

-Tata era preot și mama croitoreasă. Totul era așa frumos între ei. Au trăit genul ăla de iubire interzisă și adorabilă. Am apărut eu și le-am luminat viața. Așa obișnuiau să zică. Mama era micuță și gingașă iar tata era corect și cinstit. Ambii mă iubeau și alintau prea mult. Mergeam toți mereu la Biserică la fiecare slujbă... Bine tata le ținea iar eu și mama mergeam cu el. Îmi plăcea prea mult să fiu acolo. Îmi oferea o liniște deplină pe care acum nu o pot regăsi în niciun loc. Totul era perfect, înțelegi? Aveam vreo 10 ani și era aproape Crăciunul. 2 sau 3 zile mai erau. Tata mereu mergea într-o excursie cu alți preoți într-un oraș din apropiere să împartă cadouri orfanilor. Era mereu cel mai altruist om pe care îl cunoșteam și voia mereu binele tuturor.. În ziua aia el și mama s-au certat, apoi a plecat acolo...

Plângeam deja..ochii mă înțepau și capul mă durea și mai rău acum.

-Dacă nu vrei e ok.. Continuăm altă dată, iubito...

Am ridicat mâna, m-am șters la ochi, am tușit și am vorbit în continuare:

-În seara aia m-a sunat și mi-a spus ce cadou frumos are pentru mine.. Că îi e dor de mine și mama. M-a întrebat ce face ea și să am grijă de ea până a doua zi când urma să vină el acasă. Mama nu vorbea cu el. Era supărată. Am rugat-o să vorbească cu el, însă nu a vrut... I-am spus cât îl iubesc și ca abea aștept să vină acasă. Eh.. A venit.. Dar nu viu. A doua zi abea așteptam să vină acasă. Stăteam pe lângă ușă așteptând însă în loc să vină a sunat telefonul și am răspuns eu la numărul tatei. Era un zgomot acolo oribil și vocea de la capătul firului nu era a tatei.. Era a unui domn care m-a rugat să i-o dau pe mama.. Îmi amintesc și acum cum s-a pus în genunchi și a țipat. A început să plângă și m-a alungat din cameră. Am fugit și m-am ascuns în dulapul camerei mele. Eram speriată iar mama țipa. O auzeam atât de clar.

-O Doamne...

-După înmormântarea tatei mama a luat-o razna. Câteva seri la rând stătea în camera lor și scotocea prin lucrurile lui, dormea în hainele lui uneori pe podea îngropată în haine. Ne vizita mereu o doamnă tânără și drăguță. Mai tarziu am înțeles că era un psiholog. De asemenea mătușa mea, care era mereu incredibil de mișto, venea zilnic.. Îmi dădea să mănânc și făcea curățenie. Ea mă mai alinta și mai vorbea cu mine cât mama o luase razna. A trecut o jumătate de an așa. Îmi era atât de dor de tata și atât de frică de mama.. Într-o zi am comandat pizza fără să îi spun doar fiindcă în mintea mea de copil credeam că se va îndrăgosti de băiatul ăla care o aduce, știi tu, și îmi voi recupera măcar mama ca în filme, însă nu a fost așa și mi-am luat și bătaie pentru asta. Am tras așa de situație și peste un an de la moartea tatei, în aceeași zi..veneam de la magazin. O lăsasem singură doar 30 de minute  și cand m-am întors am găsit-o în camera ei, moartă. Am sunat-o pe mătușa repede iar ea a venit dar nu a mai putut face nimic. Mama dispăruse. După înmormântarea ei la fel a dispărut și mătușa. A fugit în altă țară. Am aflat că ar fi în Franța. Nu m-a mai contactat niciodată și eu n-am reușit sa dau de ea niciodată. Am ajuns după la casa de copii unde bineînțeles se purtau cu mine urât uneori, luam bătaie de la cei mai mari alte ori.. Oricum. La 18 ani am vândut casa in care am copilărit și m-am mutat în apartamentul pe care il am si azi.

-Doamne.. Asta e de departe cea mai grea poveste de viață pe care am auzit-o..

A spus el și m-a strâns în brațe mai tare. Fusese o zi aglomerată și capul îmi exploda de durere. Nici nu mi-am dat seama când am adormit.

**********

M-am trezit a doua zi în cameră și lângă mine pe fotoliu dormea Cristi. Arăta ridicol acolo, însă ciudat de adorabil. M-am ridicat și am intrat în duș. Am dat drumul la apă si  după toate evenimentele de ziua trecută acel duș era cel mai minunat lucru pe care l-am experimentat. Eu chiar îi spusesem lui Cristi despre părinții mei.. Eu nu am mai spus asta nimănui până acum.. "Nu mai ești singură" asta spusese el chiar înainte ca ea să adoarmă. A fost o șoaptă atât de înceată chiar în timp ce adormeam... Oare chiar a spus asta sau asta mi-am dorit eu să spună? Oare chiar urma să mă simt mai bine știind că am vorbit despre ce simțeam? Sau doar voi agrava situația acum? Totul era prea confuz.

Am ieșit îmbrăcată în hainele mele pe care le spălasem cu o zi înainte. Bluza era încă udă la spate neapucând să se usuce destul, însă măcar erau confortabilele mele haine.. Fără urmă de parfumul lui pe ele. Asta mă întrista puțin însă unele lucruri nu sunt mereu cum ne dorim.

Când am ieșit Cristi se trezise și plecase chiar. Mi-am uscat părul, am avut timp să mă aranjez și chiar machiez până când el s-a întors. Speram să nu mă șteargă iar. L-am văzut în oglinda pe care o foloseam așa că m-am întors spre el. Era obosit și ciudat de frumos cu cearcăne. Și-a luat tricoul și am crezut că se duce la baie fără să mă bage în seamă, însă când m-am întors la treburile mele am simțit buzele lui pe părul meu.

-Neața frumoaso. Cum ai dormit?

-Bine, tu? A fost comod fotoliul?

-Nici n-ai idee. M-am gândit că ar fi dubios pentru tine să dorm în pat așa că am schimbat domiciliul.

A spus amuzat de situație însă mie nu mi se parea amuzant.

-Sigur e comod? Facem schimb dacă nu...

-Știam eu că va veni ziua în care vei realiza că e mult mai comod așa. Of soartă crudă. Îmi vei lua locul peste cadavrul meu.

-Ok Shakespeare... Fugi la duși dacă nu vrei să și miroși unic, nu doar să te porți unic.

-Plec doar dacă mă rogi frumos și spui un alint ceva să mă simt și eu bine.

-Pleacă o dată idiotule.

-Asta-i fata mea.

A spus fugind în baie. Zâmbeam incontrolabil în timp ce mă dădeam cu ruj când m-a lovit din plin ceea ce spusese Manuela: Cristi o sunase și se văzuse cu ea. Asta mi-a șters zâmbetul de pe față și m-a făcut să mă simt rău. De ce avea astfel de efect?

M-am ridicat și am ieșit să iau puțin aer. Am mers unde fusesem seara trecută cu Cristi și aproape că mă așteptam să îl văd acolo. Am ajuns  și în timp ce ușa se închidea în spatele meu am realizat cine era persoana de lângă balustradă. ALEX. M-am întors vrând sa plec însă exact ca în filmele cu proști am rămas cu clanța în mână. Oh la naiba.. Asta îmi mai trebuia!