Nuanțe

Nunta

Ramona se trezi în dimineața aceea cu o stare de greață îngrozitoare. Se duse la baie și își văzu în oglindă părul șaten, cu șuvițe verzi, care îi stătea pleoștit pe cap și tenul palid. Îi era rău și știa că după ce va vomita se va simți mai bine și că toate astea meritau. Meritau pentru că toată iubirea din lume avea să i-o ofere micului ghemotoc care creștea în ea. Se mângâie ușor pe burtică și zâmbi. Sarcina ei încă nu se observa și singurii care știau de ea, înafară de ea și de Alexandru, erau Nick și Violeta. Spera că prietenii ei nu vor observa și că îi va bucura pe toți cu anunțul pe care îl va face la nunta celei mai bune prietene ale ei. În fine, ieși din baie după treizeci de minute, după ce scăpă de grețuri, se spălă pe dinți și își făcu duș.

Când intră în bucătărie, văzu masa deja pusă de iubitul ei. El era așezat pe un fotoliu lângă masă, cu o cană de cafea aburindă în fața lui. Avea coatele sprijinite pe masă și bărbia sprijinită în palme. O privea pe Ramona adorând-o, sorbind-o din ochi. Se ridică și îi scoase scaunul de sub masă, ca să se poată așeza fără prea mult efort. În față, avea o farfurie cu brânză, ardei gras, roșii, castraveți și ouă fierte și o cană cu ceai, dar și o furculiță cu care să poată mânca.

- Mulțumesc frumos, să știi că o să fii cel mai grijuliu tată din lume, îi spuse ea.

- Nu ai de ce să-mi mulțumești, vreau doar să aveți tot ce e mai bun, îi răspunse el și o sărută pe frunte, după care îi puse mâna pe burtică.

Se așezară amândoi să mănânce, după ce își spuseseră cât de mult se iubesc. După micul dejun, Alexandru avea să plece la serviciu, iar mama copilului său avea să rămână singură acasă, însă Ramona știa cum avea să-și petreacă timpul: avea să citească și să învețe primul curs despre psihologie pe care îl primise online, prin email.

Se duse la dulap și își luă de acolo laptopul. Se așeză pe pat, dădu la o parte draperiile ca să intre lumina soarelui și își deschise laptopul. Se cuibări bine între cearceafurile albastre, care miroseau a Alex și oarecum a mare, cu o cană de ceai călduță în mâini. Luă o gură din ea și, cât așteptă să pornească mașinăria, privi pe fereastra înaltă cât o ușă. Ei închiriaseră apartamentul la etajul trei, iar de la înălțimea aia se vedeau pe geam mașinile care, din păcate, mergeau bară la bară. Pe trotuar, oamenii mergeau spre servici, în costume negre, iar pe un cablu, stăteau șase perechi de porumbei. Cumva, acest lucru o făcu să caute pe interet melodia celor de la Vama, ,, Pe sârmă" și se întrebă cum de era totul atât de monoton... Privind în jurul camerei, își dădu seama că nimic nu era monoton în dormitorul lor: desenele pe care le făcuseră împreună, prostindu-se și lipindu-se pe pereți, covorul în culorile curcubeului, hainele lor împrăștiate pe jos, măsuța pe care țineau iarba, foițele și brichetele... Până și pe noptiera de lângă ea erau puse cristale. În fine, mișcându-și degetele pe tastatură, deschise documentul ,, Psihologie. Curs" și începu să citească primul curs, care se numea, extraordinar de banal, Introducere.

- Mda...

Citi câteva rânduri, se plictisi și se gândi să își aprindă un cui. Așa și făcu, își puse cuiul între buze, îl aprinse și dansă pe melodia celor de la Vama. Se învârti și, odată cu ea, și volănașele rochiței galbene pe care o purta. Râdea fericită și, la un moment dat, simți o lovitură ușoară în burtă. Își atinse burtica cu ambele mâini și spuse:

- Îți place melodia asta, nu?

Însă, înainte să mai apuce să mai vorbească puțin cu bebelușul, auzi o notificare. Primise un email. Se așeză din nou în pat, cu picioarele încrucișate turcește și lăsă cuiul pe o scrumieră din cristale, de pe noptieră. Își făcu griji când citi mesajul de la Nick: