Nuanțe

Realitatea virtuală

Mama lui Dragoş era, din nou, plecată de-acasă. De data asta, nu se mai întâlnea cu niciun dubios care ar fi putut s-o abandoneze în pădure, ci stătea la muncă peste program. Fiul ei putea înțelege asta, însă, deobicei, se oferea s-o ducă şi s-o aducă cu maşina, dar, în seara aceea, Dragoş nu mai apucă să facă asta.

Pe canapeaua maro din piele, stăteau Nick, Claudiu, Dragoş şi Alexandru. Ultimii doi enumerați aveau manetele în mâini şi se jucau FIFA, fiind extrem de absorbiți de joc. Restul stăteau pe brațele canapelei, de-o parte şi de alta şi beau beri fără număr, în timp ce spărgeau semințe. Ce mai conta că făceau coji pe jos, că scrumau pe jos şi făceau o mizerie de nedescris? Nu de ei se va lua Ana!

- Mamă, ce sărate sunt semințele astea, coaie!! făcu Nick, după ce că deja mânca semințe de două ore.

- Aha, zise Claudiu, fără să-i pese. Noi când jucăm FIFA, bă, Dragoş?

- Da, băi, nu fi nesimțit! Ăsta-i al treilea joc şi pe ăsta trebuia să-l joc eu cu Claudiu.

Brunetul controla maneta, fiind pe punctul de a da gol, când, din cauza neatenției, Alexandru reuşi să-i fure mingea şi să-i dea gol lui Dragoş. Acesta urlă de bucurie, şi sări cu brațele ridicate în sus.

- Vezi, fraiere, că te-am bătut la 10-9, cum am spus! se entuziasmă Alex.

- Mhm. Maturizează-te!

- Bine, frate. Dar te ține de încă unul?

- Hai, bă, serios? zise Nick, vizibil dezamăgit că nu mai venea şi rândul lui.

- Ia taci şi fumează şi tu un pai, ca să nu mai fi aşa isteric. A, şi strângeți şi voi mizeria, voi sunteți menajerele în seara asta, îi luă la mişto Alexandru.

Pe el şi pe competitorul lui la FIFA îi pufniră râsul. Şatenul îl înjură pe blond, dar Alex îl amenință că-l bate şi continuă să se joace fotbal pe Pc cu Dragoş. Tipul rasta se întreba cu ce era el vinovat, când Nuck era tot timpul ăla care făcea scandal? Cei doi prieteni începură să strângă mizeria în saci de gunoi negri, pe care îi lăsară la uşă. După ce se spălară pe mâini, merseră în bucătărie să facă un joint şi să-l fumeze. Cuiul fu gata în câteva minute. Îl aprinseră şi-l pasară de la unul la altul.

- Cred că ar trebui să le dăm şi lor, că ei au pus mai mulți bani decât noi, şi asta a fost ultima jumate pe care o mai avem pentru seara asta, îl sfătui Claudiu pe Nick.

- Nu mă interesează, nu le dau nimic. N-am venit la ei să mă uit cum se joacă FIFA, că ştiam deja. Voiam să joc şi eu.

- Eşti copil, frate...

- Nu sunt. Şi, ca să-ți arăt că sunt matur şi că îi iert pe Dragoş şibpe Alexandru, o să le dau ceva. Ceva foarte blană. Vezi dacă mai e bere în frigider.

Claudiu deschise uşa frigiderului. Ah, era atât de răcoare! În frigiderul lui Dragoş era o oală cu ceva mâncare, două sticle de Pepsi, puține roşii şi câțiva castraveți, dar şi patru sticle de Heinecken. Tipul le luă de acolo, şi le puse pe masă, în fața lui Nick. Acesta le deschise pe toate patru cu un deschizător.

- Ia uite, coaie, ce am aici, zise el şi scoasr din boxeri o punguță cu un praf roz.

Consistența drogului era ca cea a cocainei, doar că aia e albă. În plus, nu avea aceleaşi efecte.

- Ce mai e şi asta? Sare de baie? Aşa terminat ai ajuns? zise Claudiu, oarecum îngrijorat pentru prietenul lui.

- Nu e sare de baie. Se numeşte Pixel, o chestie caterincă. Îți poate teansporta întreaga minte într-o altă dimensiune! Şi totul pare foarte, foarte real! Tare, nu?