Misha - Epilog - creațiile cititorilor -

Epilog - V11

    versiune scrisă de - @AprilBeker

    

    Privesc fascinată cum mâinile lui trasează atât de precis fiecare linie pe încheietura mâinii mele. Încă nu știu care o să fie rezultatul final și nici nu îmi pasă atâta timp cât sunt conștientă de un singur lucru, o să fie ceva copleșitor de frumos. Pensula este mișcată atât de grațios, încât mă uimește de fiecare dată când face contact cu pielea mea, iar acum încep parcă să regret că vopseaua ce nu a fost aplicată în totalitate nu o să îmi rămână impregnată pentru prea mult timp.

Deși, ar trebui să fie concentrat pe ceea ce face, Misha mai mult își ține privirea ațintită asupra mea. E ca și cum desenează în neștire, golindu-și interiorul.

Au trecut două săptămâni de când a avut loc piesa de teatru, iar vestea pe care mi-a dat-o atunci m-a copleșit mai mult decât a făcut-o sceneta pusă la cale de el. Chiar dacă au trecut atâtea zile de atunci, mare lucru nu am discutat despre această chestiune. Misha insistă să ne preocupăm doar de noi momentan și să ne bucurăm de vacanță, însă știu că în realitate nu vrea decât să se lămurească el singur. Încă simte nevoia să se depărteze și să își înfrunte singur problemele, fapt ce mă deranjează, dar pentru moment o să las lucrurile așa cum își dorește.

Ne aflăm în dormitorul lui, așezați jos pe covor și cu privirile conectate. Am renunțat de ceva vreme să tot încerc să îl determin să mai privească și la locul în care pensula dintre degetele sale trasează linii ferme și sigure pe pielea mea.

Am pierdut șirul portretelor pe care le-a desenat, eu fiindu-i muză, iar acum am ajuns să-i fiu eu însuși coală de hârtie.

Îmi amintesc și acum de momentul în care l-am luat în derâdere de față cu Sierra și Ian, provocându-l și insistând pe faptul că portretele cu mine vor fi singurele pe care le va picta și că nici nu se pune problema să-i devin eu planșă. Iar acum, îmi dezminte fiecare cuvânt aruncat atunci.

- Dacă vei continua să mă privești, rezultatul final o să fie unul destul de dezamăgitor, rostesc încet, realizând totodată cât de greu îmi este să articulez cuvintele când nu ne despart decât câțiva centimetrii.

- Chiar crezi că aș permite una ca asta? Chiar de ar fi așa, chiar îți poți imagina că pensula din mâna mea se va îndura și va lăsa să se întâmple una ca asta? mă întreabă pe un ton jos, ademenitor.

Clatin din cap, dându-i de înțeles că îi împărtășesc întru totul opinia. Am încredere în el și știu că e perfect conștient de fiecare mișcare pe care o face asupra încheieturii mele. De asemenea, nici nu se pune problema unui deznodământ dezamăgitor, căci voi prețui fiecare punct, linie și pată de culoare ce va rămâne în urma sa.

- Am terminat, acum te poți uita.

Pentru câteva secunde nu înțeleg ce vrea să spună, însă când observ că se îndepărtează puțin, lăsând pensula jos, realizez că desenul este gata.

Fiind mult prea emoționată, dar și curioasă, nici nu știu ce să fac pentru prima dată. Să trag aer adânc în piept și să îmi liniștesc bătăile inimii sau să îmi fixez brusc privirea asupra locului ce încă se află în strânsoare mâinii lui.

Decid că am pierdut mult prea mult timp gândindu-mă, și în definitiv curiozitatea câștigă. Cu greu îmi dezlipesc ochii de pe chipul său, dar când îi îndrept spre pata de culoare de pe încheietura mea, simt cum tot aerul din plămâni îmi dispare subtil, dar aceștia refuză să mai ceară altul.