Misha - Epilog - creațiile cititorilor -

Epilog - V10

versiune scrisă de - @XAngelEvilX

— Nu știai că nu sunt bipolar ?

Am rămas mută, ceva îmi bloca respirația și îmi îngheța simțurile. Probabil o fărâmă de speranță că de acum încolo dragostea noastră nu va mai fi perturbată de demonii trecutului.

În șfârșit parea că totul se asează, iar norii negri ce ne-au umbrit viețile atâta timp se risipesc odată cu afirmația asta, cu speranța ce a ieșit din camera ferecată a inimii mele. Pentru că acolo am cultivat-o de când l-am întâlnit pe el, Misha Volkov cel care m-a făcut să cred că mă îndrept spre cea mai prețioasă nestemată din acest univers, ca mai apoi să mă alunge, crezând că am să renunț.

Dar azi s-a dovedit că deja țin acea nestemată în mâini: sufletul său pentru care am rupt bucăți din mine și l-am cusut pe el, iar apoi să poată trăi la fel de intens sentimentele care îmi încălzesc inima și-mi electorcutează tot corpul. Am reușit să-i luminez sufletul și să-l ajut să-și înfrângă demonii.

Asta a fost bomba care a sfărâmat tot zidul, rămânând din el doar praf și pulbere. Toată lumina s-a revărsat asupra noastră, infiltrându-se în fiecare celulă și făcându-mă să simt că plutesc, că am ajuns în cel mai frumos loc din Univers.

Atunci, pe acea scenă, în fața atâtor oameni și în special a părințiilor mei. Tot ce am putut să fac a fost să-l prind de reverul costumului și să-mi lipesc buzele de ale lui cu atâta ardoare după o săptămână în care știu că amândoi am tânjit după asta, ca un om după apă în mijocul deșertului.

Se retrase ușor, surpins de îndrăzneala mea, dar corpul deja îl trăda, cedând ușor și prelund controlul din momentul în care mi-a cuprins ceafa în căușul palmei sale, lipindu-mă posesiv de el, vrând parcă să mă ascundă în inima lui și să fure cheia pe care mi-a dat-o acum multă vreme.

Îmi asedia buzele cu atâta dor și sete, vrând să își revendice porția de ciocolată și odată cu asta și fericirea, speranța și iubirea care amenința să-mi iasă din cutia toracică și să pătrundă în pielea lui.

Acum stiu care este diferența dintre povestea noastră și cea a lui Romeo și a Julietei, iubirea lor a fost sacrificată înainte de vreme, dar a fost atât de puternică încât a dăinuit. Iubirea noastră renaște odată cu această piesă de teatru, se înaltă falnică din fiecare cotlon a ființelor noastre și își face simțită prezența în lume, chiar dacă necesită sacrificii.

O iubire adevărată cere sacrificii pentru a menține acea flacără neatinsă de rele, pentru a o păstra sacră.

Ne-am pierdut din nou în universal nostru, doar noi și buzele noastre ce își șopteau declarații ce nu pot fi rostite cu voce tare, dar le simțeam și eram conștientă că și el le simțea prin felul în care îmi strângea buza între dinți și îmi strângea talia. Voiam mai mult, corpul meu îl striga, îl voia cât mai aproape, neomenesc de aproape. Limba lui deja îmi descoperea fiecare cotlon al gurii și al finței mele de parcă acum era prima data când mă atingea.

S-a desprins câțiva centimetri de mine sprijinindu-și fruntea de a mea și privindu-mă cu atâta dragoste și căldură încât am simțit cum tot Universul se află în ochii și în inima lui, iar nimic altceva nu mai conta.

— Nu vei înceta niciodată să mă surprinzi, nu-i așa, Evans ?

— Niciodată, așa cum nici tu nu cred că vei renunța.

Mi-a zâmbit înțelegător, pupându-mă gentil pe frunte. În acele momente am auzit ropote de aplauze în jurul nostru. Pentru un moment am uitat totul, că suntem pe o scenă, că jucam o piesă în fața unor oameni apropiați nouă. Atunci m-a străfulgerat rațiunea și rușinea pentru cât de îndrăzneață am putut fi.