Misha - Epilog - creațiile cititorilor -

Epilog - V8

versiune scrisă de - @SeleneMuller

Calmitatea dintre temperamentul nuanțelor vii poate să fie considerată ca fiind o sursă de lumină, o posibilă poartă către suflet şi în acelaşi timp alinarea care merita să fie căutată. Dacă nu aici, atunci în alternativele de perspective pe care amestecul de culoare de pe pânză le îmbina haotic. Şi pentru asta era nevoie de răbdare, cel puțin, aşa consideram.

Mi-am înclinat capul, rămânând cu mâinile în şold câtă vreme razele poznaşe ale soarelui se strecurau pe fereastră şi cădeau fără nici o jenă pe tabloul plin de culoare de pe peretele alb. Mă rog, aparent singura pată de culoare de pe pereții goi. Eram mândră de propria capodoperă, în ciuda criticelor aduse şi a titlului primit de "mâzgăleală". Drept vorbind, pictura abstractă nu trebuia să fie tocmai apreciată. Mai curând înțeleasă.

Am dat la o parte cutiile de carton suprapuse una peste alta, lăsând mai mult spațiu tabloului şi contemplării sale. Mă simțeam în stare să creez o întreagă expoziție cu astfel de capodopere.

O bufnitură de undeva din spatele meu îmi întrerupse gândul.

- Nu pot să cred că ai pus mâzgălitura aia pe perete! mârâi exasperat la vederea minunăției atârnate.

Mi-am dat ochii peste cap plictisită.

- Recunoaşte că arată mai bine aşa, m-am întors spre rusul din pragul casei, care abia ce ridicase una dintre cutiile pe care scrisesem "BUCĂTĂRIE". În plus, dă o pată de culoare camerei.

- Şi dureri de cap, bomboni Misha țâfnos, ducând cutia în bucătărie.

Îi plăcea să facă pe rănitul în ceea ce privea "vandalizarea" tabloului său. Pe de-o parte era şi vina lui. În ziua în care lucra la tablou îmi promisese că va veni la repetițile mele de la teatru şi că îmi va fi alături, dar renunțase în ultima clipă, argumentând că avea altceva mai bun de făcut. În realitate el voia să termine tabloul cu pricina până la venirea mea. Fireşte că mă enervase la culme gestul său, motiv pentru care când am ajuns acasă Misha lipsea, iar tabloul era pe şevalentul din dormitorul său. Îmi realizase portretul în alb şi negru pe un fundal de culori abstracte, cum s-ar zice, un haos plăcut şi iubitor. Dar furia mea era prea mare ca să mai țină cont de frumosul gest.

Misha avea o mulțime de desene şi schițe cu mine, putea să amâne munca la tablou ca să vină şi să mă încurajeze. Cel puțin, asta mi-am spus înainte să iau pensulele şi să-mi fac damblaua sau, cum a zis el mai târziu, "m-am maltratat pe mine însămi". Pentru o secundă mi s-a rupt sufletul, ca mai apoi să înceapă să îmi placă ceea ce făceam şi să nu mă opresc până când viziunea mea asupra haosului meu nu a corupt pictura, insuflându-i propria-mi esență.

Însă Misha nu a prea înțeles asta, cel puțin, nu la momentul respectiv. Aproape că să aibă un atac de cord când m-a găsit lângă opera sa, asuprită acum de mine şi numită "opera Indiei". Mi-a reproşat că i-am distrus cadoul pentru ziua mea şi că aveam să mă mulțumesc cu mâzgălitura asta acum, dar asta nu a făcut decât să mă umple de fericire. Eram toată un zâmbet şi mai că țopăiam de fericire. Lui i se scufundaseră corăbile.

Nici acum nu se putea obişnui cu noua viziune şi dacă ar fi putut ar fi făcut tabloul să "dispară" imediat.

- Ştiu că îți place, Kolot, am strigat pe urma lui veselă. Doar e opera mea.

- E vandalizarea muncii mele şi dacă nu ar fi fost cadou pentru tine ar fi fost furt de idei!

- Nu zău? am râs de afirmația sa. Nu îmi spune că acum eşti poliția artei.