Misha - Epilog - creațiile cititorilor -

Epilog - V6

versiune scrisă de - @Paramjet

- Nu sunt bipolar.  

Iar atunci, aerul s-a blocat în plămânii mei privindu-i chipul ce reprezenta pură sinceritate de care doar eu eram capabilă să o văd. Tot ce ea în jurul nostru nici nu mai conta, nici nu mă mai puteam mișca, nu îmi mai puteam simții picioarele. Urechile îmi țiuiau, iar inima s-a strâns atât de tare încât am crezut că am un junghi, dureros și greu de îndepărtat. 

- Misha.  Atât am putut articula cu un glas sugrumat de către nodul ce mă împiedica să mai spun ceva. 

Dar știam de fapt ce să spun? Lacrimile se scurgeau din ochii mei cu o viteză record, lăsând fiecare om din sală să îmi vadă slăbiciunea, sau mai bine spus, fericirea ce mi se varsa într-un ritm rapid prin venele mele făcând și inima să îmi bată mai puternic decât era normal. Dar până la urmă ce era normal ? 

 M-am avântat cu corpul ca de gelatină în brațele lui, demonstrându-i printr-un sărut toate sentimentele ce înfloresc tot mai mult în fiecare fibră a corpului meu ofilindu-se uneori când Misha uita să aibă grijă, dar reușea foarte repede, cu trucuri doar de el știute, să le învie de fiecare dată tot mai mult. Degetele lui s-au înfipt în carnea moale de pe soldul meu aducându-mă mai aproape de el contropindu-și odată cu mine sentimentele pătimașe. 

 Luminile s-au stins, iar un val de aplauze ne-a încântat auzul despărțindu-ne din sărutul nostru. 

- Spune-mi că este adevărat, șoptesc cu fruntea lipită de a lui, cu un glas moale înzestrat cu emoții 

 - Am mințit eu vreodată Evans? puteam să ii simt zâmbetul ștrengar din vocea răgușită ce făcea ca stomacul meu să se strângă ghem, venind la pachet și cu un val electric de căldură ce îmi invadau părțile ne bătute de soare. 

 - Spune-o, îl îndemn vrând cu adevărat să știu dacă ce am auzit este adevărat.

 - Nu sunt bipolar.

Aceste cuvinte înseamnă atât de mult pentru mine, aceste cuvinte ne lasă să facem următorii pași în fața mult mai ușor cu mult mai puține piedici. Auzeam vag foșnete din sala semn că oamenii sunt gata să plece, dar nici nu mă interesa altceva decât Misha. 

 - Haide să vorbim în alt loc frumoaso. 

 Deși restul rămăseseră de vorbă cu Bruce, noi ne-am luat și am plecat destul de tensionați. Cum am urcat amândoi în mașină i-am privit chipul perfect sculptat, dar nu am rezistat mult tentației de a nu-i simții corpul lipit de al meu. Mă strânge și el în brațe stând într-o poziție nu tocmai comodă. 

 - Când ai aflat? îl întreb jucându-mă cu degetele mâini lui ce odată aveam fantezii cu ele, și din fericire s-au adeverit.

- Zilele astea cât am stat acasă Șoptește și el uitandu-se zâmbind la mâinile noastre. 

 - De ce nu ai dat niciun semn? Știai că o să mă doară distanța pe care ai impus-o 

 - Știam că nu o să fi într-o dispoziție bună, dar a trebuit să îmi rezolv toate problemele. Nu vreau să ne mai împiedice nimic. 

 - Puteam să le rezolvam împreună, iar prin asta mă rănești. Nici acum după toate, tu nu ai încredere în mine. 

 - Aici nu a fost vorba de încredere India, mă mustrează dur. Am preferat să nu te bag în problemele ce țineau de mine și de tata Am înghițit în sec amintindu-mi ziua în care l-am văzut pentru prima dată.