Asul negru

Capitolul 6

 Zâmbetul său dispăru, expresia devenind indiferentă. Mă analiza din cap până în picioare, dându-mi senzaţia că nu ştia dacă să îmi accepte provocarea. Având în vedere situaţia, nu credeam că ar fi în stare să refuze, toată lumea ştia că popularitatea însemna totul pentru el. Ceilalţi începeau să strige să începem odată bătaia, dar au amuţit când Asul le-a aruncat o privire ucigătoare. Părea încă surprins, deşi încerca să nu lase asta să se vadă. 

        - Cred că glumeşti, a spus amuzat. Nu mă bat cu tine, puştoaico! 

        Spusele sale i-au dezamăgit pe toţi, începând să îşi arate supărărea. Unii spuneau că erau siguri că nu se va întâmpla nimic interesant, alţii doar făceau glume pe seama mea.

        - Eşti un laş, l-am acuzat. Te crezi un geniu malefic, dar eşti doar o mâţă speriată.

        A râs la comparaţia făcută de mine, la fel ca şi ceilalţi elevi din jurul nostru. Bine, recunosc, eram teribilă la comparaţii, dar niciodată nu omiteam să le folosesc. Şuşotelile începură din nou, iar de data asta elevii erau foarte siguri că o sa-mi iau bătaie. Adevărat, nu mulţi apucaseră să se bucure de popularitatea creată de insultarea Asului negru, ceea ce nu mă făcea să mă simt mai deşteaptă, având în vedere ce tocmai spusesem.

        - Nu fac asta pentru mine, doar mă gândeam la tine, a spus zâmbind şi a continuat când mi-a văzut privirea confuză. Păpuşă, Naruto e suspendat, nu mai e nimeni care să te apere.

         Odată cu ultima replica spusă, de undeva din spatele meu s-a auzit „Proasta!” spus de Hinata, bănuiam eu. Am stat câteva clipe să reflectez asupra vorbelor sale. Mă deranja teribil că el încerca să îi facă pe toţi să creadă că eu mă bazam pe blondin, deşi nu era adevărat. Îi eram profund recunoscătoare că m-a salvat de la viol, dar mă dezgustau motivele lui.

        - Asta nu schimbă nimic, nu mă bazez pe el.

        Amuzamentul nu i-a pierit nici acum, continuând să-mi ia vorbele în glumă. M-am apropiat nervoasă de el. Nici eu nu ştiam exact ce voiam să fac până în momentul în care i-am simţit obrazul pe podul palmei mele. Brunetul păru şocat, la fel ca mine, la fel ca toţi din curtea liceului. Nimeni nu mai zicea nimic, toţi aşteptau să înceapă duelul pentru că, aşa cum îmi dădusem şi eu seama, Asul nu era cea mai calmă persoană când era vorba de aşa ceva. Am vrut să mă dau câţiva paşi înapoi ca să ajung la o distanţă considerabilă de el, dar el mi-a prins mâinile şi mi le-a pus la spate, ţinându-mă strâns pentru a nu fugi.

        - Nu cred că ai făcut cea mai înţeleaptă alegere, drăguţă!

        În momentul în care gândurile sale s-au făcut cunoscute, mi-a venit în minte adjectivul pe care l-a spus Ino referitor la persoana care îl provocase la duel. Sinucigaşă, da, asta eram eu. Un tremur mi-a traversat trupul, permiţându-mi să realizez cât de frică îmi era de băiatul din spatele meu. Mi-a tras trunchiul puţin spre el, apoi mi-a lovit picioarele, lăsându-mă să cad. S-a aplecat, încât să ajungă cu buzele la urechea mea. 

        - Doar nu credeai că o să te bat, nu-i aşa? Mi-a şoptit.

         I-am putut simţi zâmbetul din voce, iar asta mă făcea să vreau să-l lovesc, dar din păcate nu puteam. Mi-a ciufulit părut, apoi a plecat, lăsându-mă singură în ring. Elevii au format o cărare pentru a trece brunetul, ţinându-şi gurile închise până când acesta a trecut. După ce erau siguri că nu îi mai poate auzi, au început să şuşotească, aruncându-mi câte o privire din când în când. Ino s-a apropiat de mine, supărată. M-a ajutat să mă ridic şi m-a tras de mână până am reuşit să intrăm în liceu.