Asul negru

Capitolul 17

Mi-am regretat decizia de aproximativ 26372 de ori, dar până la urmă am acceptat-o ca fiind cea mai bună variantă. În fond, ce mai aveam de pierdut? Sasuke nu mă mai iubea, asta în cazul în care m-a iubit vreodată. Începusem să cred că fusesem doar o jucărie în brațele lui, așa că probabil era o decizie înțeleaptă să mă răzbun. Da, într-adevăr. Trebuia neapărat sa o îndepărtez pe Sakura cea drăguță și să îi fac loc celei mature. Poate că nu eram eu cea mai bună persoană, dar javrele alea nu meritau nimic. Da, aveam de gând să ies cu Itachi și să-l fac pe Asul negru să regrete ca m-a cunoscut.
Am pufnit.
Eu aveam de gând să-l fac pe As să regrete, tocmai eu, cea care era îngrozită de el în urmă cu ceva timp. Aveam curaj, nu glumă. Sau poate eram doar sinucigasă. Tot ce e posibil.
Am auzit un claxon și m-am grăbit să ies. Purtam o rochie roșie, strâmtă, lungă până aproape de genunchi și cu mâneca lungă, iar spatele era gol. Am avut grija să o asortez cu o pereche de pantofi cu toc cui roșii. Am zâmbit când am observat șocul din ochii lui Itachi apărut în momentul în care am ieșit din bloc, fiind urmat de un zâmbet ștrengăresc. Asta îmi dăduse mai multă încredere de sine.
S-a dat jos din mașină și a venit să-mi deschidă portiera ca un adevărat gentleman care, sincer, nu credeam că era.
-Arăți trăznet! a spus după ce s-a urcat în locul șoferului. Sasuke o să fie așa necăjit că nu o să poată să te atingă.
M-am uitat repede la el și am sperat că glumește, dar el zâmbea foarte mândru de el.
-Ce vrei să spui? Am întrebat.
Zâmbetul i-a pierit de pe față și m-a privit mai serios ca niciodată, apoi a șoptit:
-Sakura, știu ce vrei să faci și o să te ajut.
Și-a îndreptat privirea spre drum și a zâmbit din nou.
- O sa luăm cina în patru. O să fie așa frumos!
Nu-i înțelegeam entuziasmul de nicio culoare. Ce motiv ar avea el să mă ajute și, mai presus de toate, ar trebui să-i accept ajutorul? Mă îngrozea situația în care am ajuns. Și când mă gândeam că acum ceva timp eram doar o elevă plictisitoare a liceului din centrul orașului, aveam prieteni, nu-mi lipsea nimic. Iar acum lumea mea s-a întors la trei sute șasezeci de grade, fiind singură și fără nimeni alături. Toți m-au trădat, așa că de ce să mă mai tem? Nu e ca și cum aș fi prea șocată dacă și Itachi s-ar da de partea lui Sasuke în curând.
Când Itachi a oprit mașina, mi-am ridicat privirea și îmi dădusem seama că o ținusem ațintita către unghiile mele tot drumul. Era același restaurant ca cel la care fusesem ultima oară cu Sasuke. Era oare o glumă? Încă continuam să mă întreb ce naiba a fost în capul meu când m-am gândit la Itachi ca la un băiat pe care îl pot folosi să mă răzbun pe fratele lui? Am pufnit. Eram nebună, asta era clar. Poate ca ei fac mișto chiar pe la spatele meu dându-și seama de cât de penibilă este Sakura Haruno.
Itachi a coborât din mașină și a trecut pe cealaltă parte ca să-mi deschidă ușă.
- Pregătită de masacru, prințeso? A spus râzând.
Mi-am dat ochii peste cap și am ieșit din mașină. Își bătea joc de mine, asta era clar. Nu i-am dat niciun răspuns, așa că el mi-a luat mâna într-a lui și ne-am apropiat de ușile mari din fața noastră. Imediat ce am intrat în restaurant, un ospătar a venit și ne-a intrebat dacă avem rezervare pentru că, dacă nu, nu mai erau locuri libere. Itachi i-a spus pe ce nume avem rezervarea, iar ospătarul ne-a făcut semn să îl urmăm. Acesta ne-a condus până la un separeu, departe de privirile curioase ale mulțimii.
Deși Itachi m-a avertizat că o să fie la cină și Sasuke, am rămas surprinsă când l-am văzut pe acesta stând la masa noastră, lângă Ino cu care părea să aibă o conversație deosebit de interesantă. Când ne-au observat, aceștia au abandonat discuția pe care o purtau și au zâmbit amandoi batjocoritor spre mine.
Itachi mi-a tras scaunul și m-a ajutat să mă așez, apoi a luat și el loc lângă mine. Eram moartă pe dinauntru și nici măcar nu știam ce să le spun. Ce dracu puteam să spun într-o situație ca asta? Nici măcar nu îi puteam privi, așa că studiam cu mare interes paharul cu picior din fața mea. Itachi mi-a luat din nou mâna într-a lui și mi-a strâns-o puțin, dându-mi curaj. Mi-am ridicat privirea și am văzut-o pe Ino zambitoare, deși a avut nevoie de o grămadă de fond de ten ca să acopere vânataia de la nas. Iar Sasuke, ei bine, nu zâmbea, el se uita fix în ochii mei, probabil sperând să mă intimideze. Dar nu aveam de gând să-i ofer această satisfacție. I-am zambit fals.
-Sakura arata incredibil, nu, Sasuke? L-am auzit pe baiatul de lângă mine întrebând.
Sasuke și-a mutat privirea spre fratele lui și i-a zâmbit.
-Desigur, am cele mai bune gusturi. Deși mă surprinde faptul că tocmai tu ieși cu un rebut.
Când a spus ultimul cuvânt, și-a întors privirea din nou spre mine. Rebut? La naiba, asta a durut al naibii de tare. Eram un rebut pentru că nu mai ieșeam cu el? Asta era tot ceea ce reprezentam pentru acel băiat pentru care eram gata în orice moment să îmi dau viața?
-Rebut? Te înșeli, frățioare! Ești doar invidios că n-ai fost cel care i-a pus-o.
M-am uitat șocată la Itachi, iar el m-a strâns de mână și mi-a zâmbit. În schimb, lui Sasuke îi căzuse maxilarul în farfuria din fața sa. Mă privea șocat, nervos și invidios. Știam cât de mult își dorise să îmi intre în chiloți, iar eu refuzam la început, apoi apăreau tot felul de situații în care nu reușeam să o facem. Se pare că Dumnezeu a fost de partea mea și nu mi-a îngăduit să fac această greșeală colosală.
I-am zâmbit și eu lui Sasuke, ceea ce știu că l-a durut. Nu conta că nu mă iubea, orgoliul era cea mai sensibilă parte a băieților.
-Glumești? A întrebat încă șocat Asul Negru. Cu mine o făcea pe măicuța, că nu e bine, că nu vrea. Când de fapt, ea este o cu*vă.
Deși durea ca naiba fiecare cuvânt pe care el îl spunea despre mine, i-am zâmbit.
-Sau poate căutam o partidă mai bună. Și, oh Sasuke, am găsit-o, i-am spus răutăcios în timp ce îl priveam drăgăstos pe Itachi.
Itachi mi-a zâmbit și am putut să citesc în privirea lui că era foarte bine ce făceam. Poate că până la urmă el chiar era de partea mea. Dar de ce i-ar face așa ceva fratelui său? Nu părea nici înainte că se înțelegeau așa bine, dar totuși erau frați. L-ar lăsa pe fratele lui ca să ajute o străină – căci, în fond, chiar asta eram – ?
Chelnerul a venit să ne ia comanda, iar eu tocmai atunci mi-am dat seama că nici măcar nu mă gândisem ce o să mânânc.
-Îți place peștele? M-a intrebat Itachi șoptind, probabil și-a dat seama că nu apucasem nici măcar să deschid meniul.
Am dat din cap.
-Eu și cu iubita mea dorim pește alb și midii cu risotto cu legume, iar de băut, cel mai bun vin roșu pe care îl aveți.
Chelnerul a notat, apoi s-a întors spre cei doi trădători. Aveam din ce în ce mai mult senzația că nu era locul meu acolo, nici cu Sasuke, nici cu Itachi. Amândoi erau bogați, își permiteau orice. Își permiteau să iasă în oraș și să târască după ei două puștoaice care mai noi se urăsc, doar ca să se înjunghie unul pe altul. Și, în afara de asta, îmi era și mai greu pentru că mă simțeam singură. Faptul că Sasuke era în tabăra adversă mă descuraja complet. Oare chiar mă ura?
Am rămas din nou singuri într-o tăcere de mormânt. Nu înțelegeam de ce a trebuit să fac eu pe tipa puternică când de fapt eram așa de slabă. Dacă mi-aș fi ținut gura, aș fi fost acasă, uitându-mă la nu știu ce emisiune pentru fete singure.
-Iar voi ce mai faceți, copii? A intrebat Itachi.
Imediat ce a auzit întrebarea fratelui său, Sasuke s-a întins spre Ino și a sărutat-o de față cu noi, apoi a zâmbit, privindu-mă fix.
-Bine, a spus, după cum puteti vedea.
L-am privit urât, ca răspuns al comportamentului său și m-am ridicat, anuntându-i că voi merge la baie. Eram sătulă de toată situația aceea, voiam doar să fiu în brațele lui și toată chestia cu Ino să fie doar în imaginația mea. Îmi era dor de amândoi. Îmi era dor de prietena mea cea mai buna, de sfaturile ei, de cât de mult mă ajuta ea în trecut. Îmi era dor și de el, il iubeam atât de mult. Nu înțelegeam de ce s-a hotărât să îmi facă asta. Oare m-a iubit vreodată?
Baia era goală, ceea ce era bine. M-am dus la chiuvetă și m-am spălat pe mâini. Mi-am văzut cu coada ochiului imaginea în oglindă, apoi m-am uitat mai cu atenție. Păream bolnavă, eram palidă, iar culoarea rujului roșu dispăruse de mult de pe buze. Cred că ar fi mult mai bine să merg acasă. Cred că ar fi mult mai bine să termin cu această răzbunare pe care oricum o meritau. Dar nu eram în stare să le-o ofer, eram obosită de toată situația asta, voiam doar să fiu liniștită.
Am oftat. Eram o lașă până la urmă. Dar nu îmi mai păsa.
Am ieșit din baie cu gândul să merg la masă și să îl rog pe Itachi să mă ducă acasă, dar am împietrit imediat ce am trecut pragul. Sasuke era rezemat de peretele din fața mea, cu mâinile în sân și privind în jos plictisit. Când mi-a observat prezența, și-a ridicat privirea spre mine. Voiam să îl întreb de ce stătea acolo, dar nu puteam. Am stat timp de câteva minute doar uitându-ne unul în ochii celuilalt, fără să spunem niciun cuvânt.
Nu înțelegeam de ce mă așteptase la ușă și, sincer, voiam să aflu. Dar, din nou, nicio întrebare nu mai avea niciun sens.
-Sakura, a șoptit.
A facut doi pași spre mine dar s-a oprit. Nu i-am răspuns, nu știam ce. Nu știam nici ce făceam amandoi acolo. Trebuia să plec. Trebuia.
Am făcut cațiva pași în stânga, dar Asul negru a înaintat mult mai repede decât mine și m-a prins de brațe, lipindu-ma de perete. Era furios. Situația asta îmi părea asemănătoare cu cea de la petrecerea în care a vrut să mă violeze. Un fior mi-a traversat corpul la acest gând. Poate avea aceleași gânduri? Oh, Dumnezeule! Am încercat să mă eliberez din strânsoarea sa, dar nu am reușit. Era mult mai puternic ca mine, nu aveam nicio șansă împotriva lui. Oh, Doamne!
Mi-am simțit obrajii umezi, fapt care l-a înfuriat și mai mult.
-Poți să nu-ți mai bați joc de mine? A urlat, strângându-mă de brațe și mai mult.
M-am uitat speriată la el. Nenorocitul!
-Tu ești cel care își bate joc de mine, Asule! Am spus plângând și mai tare.
Nu puteam să cred că începusem să plâng chiar în fața lui. Nu voiam să plâng în fața lui, voiam să plec, dar nu-mi dădea drumul. Eram speriată, nu voiam să-mi facă rău, știam că e în stare. Au fost atâtea situații în care l-am auzit amenințând pe cineva, știam că e capabil de toate lucrurile rele. În acel moment eram destul de sigura că Asul meu Negru voia să îmi facă rău.
-De ce plângi? A țipat din nou.
Mi-am închis ochii, nu mai voiam să-l văd atât de nervos pe mine. Și-a retras brațele și mi-am dat seama că poate aș putea să plec, doar că nu mă puteam mișca. Plângând, m-am lasat în jos până am ajuns cu fundul de podea. Sasuke s-a pus în genunchi în fața mea, mi-a șters lacrimile și m-a luat în brațe.

-Oh, iubito! A spus.