Asul negru

Capitolul 4

Sakura's point of view

        Am lăsat-o să plece supărată, iar motivul pentru care ea se afla în starea asta era unul neştiut de mine, cel puţin momentan. Am mai aruncat o privire către brăţară, părea ciudat ca un obiect atât de mic să ascundă un secret. Era ciudată purtarea Hinatei, de ce reacţionase aşa? Era o simplă brăţară, nu scria pe ea că este un dar de la iubitul ei. M-am hotărât că ar fi bine să las asta aşa deocamdată şi am intrat in sala de clasă, târându-mi picioarele până în ultima bancă. Îmi era somn, voiam să mă întorc acasă şi să îmi continui somnul pentru încă câteva ore. Ar fi magnific, evident, dar cum nu aveam parte niciodata de cel mai mare noroc, eram nevoită să rămân la şcoală şi să rezist somnului. Uşor de zis, greu de făcut. 

        În clasă a intrat o domnişoară îmbrăcată elegant, cărând după ea o ditamai geanta, pe care a aşezat-o pe catedră. Elevii au început să se aşeze în bănci, aşteptând ca profesoara să îşi înceapă lecţia. A scos nişte hârtii din geantă, le-a privit atent, apoi a început să noteze ceva într-un carneţel. A rugat o colegă să împartă acele hârtii prin clasa, astfel încât fiecare elev să primească câte una.

        - La dracu! am spus când am văzut că titlul era "Test paper".

        Toţi ne-am uitat la profesoară cu nişte priviri inocente, sperând să i se facă milă de noi şi să anuleze testul surpriză. Îmi plăcea engleza, dar categoric era mai frumoasă atunci când şi învăţai pentru lucrare. Am privit-o pe Ino, chiar şi ea era îngrozită de foaia ce zăcea pe bancă ca şi cum aştepta de mult să ne ducă în depresie. Ino se descurca mult mai bine decât mine la engleză, anul trecut a fost chiar şi la olimpiadă. Şi totuşi, privind-o fără pic de speranţă că ar reuşi să rezolve ceva, mi-am dat seama că eram terminate. 

        Şefa clasei a încercat să o roage pe profesoară să ne lase în durerea noastră, dar ea, evident, nu a fost de acord. Şi-a scos sticla de apă din geantă şi a început să soarbă satisfăcută. Aveam în minte o serie destul de generoasă de cuvinte nu prea frumoase la adresa ei, dar m-am decis că ar fi mai înţelept să le păstrez pentru mine. Am reuşit să copiez câteva cuvinte de la Ino, pe care ea le considera a fi "acceptabil" de corecte, scriindu-le ca să nu dau foaia goală. O făcusem lată rău de tot, engleza mă-sii! 

        Ino l-a strigat pe Fujimaru şi l-a rugat să ne arate şi nouă lucrarea lui, al doilea deştept din clasă la această materie. Am copiat repede răspunsurile de la el şi ne rugam să fie măcar jumătate corecte. 

        Cu cinci minute înainte ca ora să se încheie, profesoara s-a ridicat de la catedră, îndreptându-se senzual până în spatele clasei. Ajunsă lângă banca noastră, a început să strângă toate lucrarile, nelăsând pe nimeni să mai copieze. Era conştientă că toti elevii din clasă aveau aceleaşi răspunsuri, dar pe moment nu i-a păsat. Când s-a auzit clopoţelul ce anunţa sfârşitul orei, Ino s-a ridicat din bancă şi s-a dus la catedră să vorbească cu profesoara cea enervantă. Şi ea o ura, dar în acelaşi timp, încerca să o facă să îi recunoască abilităţile. Peste scurt timp, s-a întors bosumflată. Nu am mai întrebat-o nimic, ştiam în ce consta conversaţia lor. 

        Am mers la bar să ne luam ceva de mâncare, orice lucru rău merge mai bine dacă mânânci ceva. Ino a intrat să cumpere pentru amândouă, iar eu am rămas afară, aşteptând-o. Ştiam că era aglomeraţie, iar eu nu aveam de gând să ma chinui să ajung în faţă. Ei bine, ea se descurca destul de bine la asta, nici ea nu ştia exact cum făcea, dar ajungea imediat în faţă. 

        Nu aveam de gând să păşesc încăperea plină de persoane nervoase de atâta aşteptare, dar în momentul în care l-am văzut pe As îndreptându-se spre bar, am constatat că nu mă aflam chiar în cel mai potrivit loc posibil. M-am întors cu spatele spre el, astfel încât să arăt ca şi cum aş citi panoul de pe perete. Voiam să par ca şi cum nu îl văzusem, de obicei mă descurcam excelent la asta, însă acum păream doar penibilă. O mână pe umărul meu m-a făcut să tresar şi m-am întors cu tragere de inimă spre persoana care mă atinsese. Speram să fie Ino, dar niciodată nu am fost o norocoasă, deci de ce aş începe de acum? Ochii negri ai Asului mă fixau, iar eu, fiindu-mi frică, voiam să plec cât mai repede de acolo. Am încercat să îl ignor şi să mă uit după Ino, sperând să observe că aştept pe cineva. A rânjit, apoi m-a luat de mână şi m-a târât până la intrarea profesorilor. Niciun elev nu avea voie să se afle în acel loc, evident, cu excepţia Asului Negru. 

        - Ţi-a fost dor de mine? a spus încet, continuând să rânjească. 

        Am încercat să îmi trag mâna din a lui, lucru total imposibil, având în vedere puterea de care dispunea. 

        - Lasă-mă în pace! am spus tare şi răspicat.

        Faptul că eu voiam să scap de el îi aducea şi mai multă satisfacţie, considerând situaţia ca o provocare. Tot ce voiam în acel moment era să scap de el, să mă întorc în clasă şi să o ascult pe profa de matematică bombănind despre funcţii. De obicei, asta era ca o oră în infern, dar în situaţia de faţă era tot ce voiam. Ceva mai presus de infern era însuşi Asul Negru. 

        S-a apropiat de mine, vrând să mă sărute, dar l-am împins cu mâna ce încă mai era liberă, cea în care purtam brăţara de la Naruto. Considerându-mi mâna ca o piedică în îndeplinirea propriilor scopuri, mi-a prins-o, astfel încât să nu mă mai pot apăra. Când a atins-o, a observat obiectul ce se odihnea pe antebraţ. Părea enervat şi în acelaşi timp de parcă s-ar fi aşteptat la aşa ceva.

        - La dracu cu jigodia aia! a şuierat, dându-mi drumul.

        A plecat de lângă mine, iar în mai puţin de cinci secunde nici nu-l mai vedeam. Am rămas privind în urma lui cu gura larg deschisă. Apoi mi-am simțit umărul zguduit și i-am dat peste mână lui Ino care între timp apăruse lângă mine. Ținea mâncarea cumpărată într-una din mâini și se uita speriată la mine:

        - Ce naiba voia tipul ăla?

        Mi-a venit să o lovesc și m-am simțit vinovată imediat, deoarece știam că ea nu avea nicio vină și totuși, nervii mei erau întinși la maxim după confruntarea cu Asul. Am luat-o de mână pe prietena mea și i-am făcut semn spre singura cale de ieșire, adică magazinul școlii:

        - Haide! Întârziem la oră. În plus, trebuie să vorbesc cu fratele tău.

        Am pășit din nou în bar, dorind să trec de numeroșii elevi care se împingeau în drum spre tejghea, însă am eșuat lamentabil din cauza faptului că toți adolescenții din încăpere stăteau și se holbau la mine de parcă i-aș fi zis profesorului de biologie că e un nenorocit în mijlocul cancelariei. Încercam să le ignor comentariile idioate și să plec spre clasa lui Naruto ca să-l pot sugruma în pace. În schimb, am simțit o nevoie cruntă de a le da peste nas și de a demonstra că nu eram papușa pe seama căreia se puteau distra oricând, cum credeau ei. Așa că mi-am aruncat părul pe umăr și i-am privit cu scârbă în vreme ce le rosteam plină de venin:

        - La ce vă uitați? Voi nu aveți o viață? Stați s-o comentați pe a mea?!

        Toți acei băgăcioși au amuțit, astfel încât nu se mai auzeau zece șoapte pe secundă. Am rânjit mulțumită și am ieșit din nenorocita de cameră. I-am zis lui Ino că ne vedem în clasă la ora de matematică la care nu am mai ajuns și am plecat spre clasa seniorului Uzumaki. Am urcat patru milioane de scări până la etaj unde se afla clasa blondului și am înjurat arhitectul liceului din cauză că nu exista și un lift. Ajunsă în locul dorit am întrebat de cel pe care îl căutam, iar o colegă de-a lui -viitoare dansatoare prin baruri pline cu indivizi dubioși, urmăriți de poliție și grași- m-a înștiințat că tipul nu se afla în acea încăpere. Blestemându-mi zilele, am plecat spre ora de matematică la care eram sigură că întârziasem, pregătită să suport predicile profesoarei în vreme ce își aranja părul blond și ondulat, care o făcea să pară inofensivă, iar mie îmi amintea de o veritabilă oiță. Plănuiam ca la sfârșitul orei să o urmăresc pe profă în vreme ce ea pleca spre cancelarie și să urlu din tot rărunchii „Beheeeeee!”, apoi să fug cât mă țineau picioarele. Mi-a venit să râd datorită nenumăratelor scene ce mi se derulau în minte, toate cu Oița șefă mută de uimire la vederea mea imitând o minunată ovină pe holul prestigiosului nostru colegiu. Timbrul nervos al unei voci m-a trezit din reverii, îngrozindu-mă. Am înghețat înainte să apuc să cobor prima treaptă a scărilor în spirală în fața cărora mă aflam și am privit în jos la cele două persoane care se certau la parter. 

        - Uite, Uchiha, am avut o intelegere! Eu nu ma ating de fetele tale si nici tu de ale mele!

        M-a șocat faptul că nu îl mai auzisem pe Naruto niciodată atât de nervos, dar am înmărmurit când am realizat cu adevărat ce voise blondul să spună.

        - Ce-ți pasă atât de rozalia aia? E doar o c*rvă dintr-o mulțime de alte c*rve. 

        Am vrut să îmi scot pantoful și să-l arunc în nenorocitul de As care îndrăznea să mă considere o fată ușoară. Un singur detaliu m-a oprit: tipul mă îngrozea de-a dreptul numai când mă privea. În opinia mea, Sasuke Uchiha era un urmaș îndepărtat, dar la fel de eficient, al Medusei. Nici nu m-ar fi mirat, dacă într-unul din momentele în care mă fixa cu privirea lui de gheață, m-aș fi transformat într-o stană de piatră.

        - Ceea ce te interesează pe tine e că Sakura e sub protecția mea.

        Atunci Asul negru a zâmbit, gestul lui amplificând tensiunea care era deja într-o cantitate industrială între cei doi băieți. 

        - Nu întinde coarda, puștiule! Nu mă face să ți-o rup. Și nu mă refer la coardă, înțelegi unde bat?

        Am tresărit atunci când pumnul lui Naruto a izbit peretele de lângă brunet. 

        - Nu o atingi! Nu te uiti la ea! Nu îi vorbești! Mai pe scurt, o lași dracului în pace!